O săptămână de via ferrata în Dolomiți

Cred că am ceva ani de când îmi doresc să ajung în Dolomiți. În general pentru zona în sine și în special pentru via ferrata sau, pe scurt așa cum îi zic italienii, ferrata. Cu o meticulozitate demnă de invidiat, am început împreună cu Ioana să planificăm acest concediu. Planificarea, deși făcută cam pe grabă, a fost până la urmă un succes, căci atât cazarea în sine, cât și zona în care am stat s-au dovedit a fi câștigătoare.

Cu câteva zile înainte de plecare, prognoza se arăta cam ploioasă. De plouat a plouat, nu zic. Doar că am avut un noroc chior că se întâmpla să plouă ba noaptea, ba după ce coboram de pe traseu.

Pentru că în fiecare zi am fost pe câte un traseu, îmi propun să dedic fiecărui traseu în parte câte un articol. Nu de alta, dar am făcut o grămadă de poze și am și câteva sugestii / sfaturi de logistică care (vă) pot salva niște ore sau tura întreagă.

Că tot vorbeam de cazare, noi am rezervat ceva de pe Booking.com. Garni Civetta se numește pensiunea și se află în localitatea numită Selva di Cadore. Și, ca să vezi cum le aranjează „cel de sus” pe toate, proprietarul pensiunii este și ghid montan (în Italia, atenție!) și membru în Club Alpino Italiano. Tipul a fost foarte amabil și, datorită lui, am salvat o grămadă de timp în planificarea traseelor zilnice. Ne-a făcut niște recomandări perfecte și, în plus, ne-a și dat diverse informații pe care nu le aflăm din cărți ca: poziționarea traseului relativ la punctele cardinale și sugestii de cum să ajungem sau să ne retragem mai repede.

Din Selva di Cadore faci cam 50 de minute până în Cortina d’Ampezzo sau tot cam atât până în Arraba sau Falzarego. Aceste 3 puncte sunt un fel de locuri principale de unde pleci spre multe trasee de ferrata și escaladă.

Traseele de via feratta din Italia sunt notate în cotația italiană (edit 2022: cotația la care mă refer se numește Fletcher/Smith și este folosită în cartea/ghidul din care m-am documentat Via Ferratas of the Italian Dolomites: Vol 1: North, Central and East). Ce surpriză, nu-i așa ? 🙂 . Asta înseamnă grade de la 1 la 6 și niște litere de la A la C. Trasee de gradul 6 ar fi 1 sau 2, din ce am înțeles. Astfel rezultă combinații de genul: 2A, 3B, 5C etc. Cifrele indică dificultatea, în timp ce literele indică gradul de commitment. În limba română, angajament, dar sună mai bine când folosești englezisme. Acest grad de commitment indică cât de ușor ajungi și te retragi și, cel mai important, câte rute de scăpare și cât de ușor poți primi ajutor în caz de probleme. Deci este un indicativ care merită luat în calcul. De regulă la traseele marcate cu C, ai approach de cca 1-2 ore și retragere tot cam pe atâta, iar posibilitatea de ieșire din traseu foarte limitată. La polul opus, la un traseu marcat cu A intri în el direct din „mașină”.

Noi am stat 7 zile și am făcut 7 trasee. Un palmares impresionant, știu. Cu atât mai impresionat cu cât nu prea speram să prindem prea multă vreme bună.

Aș mai puncta încă un lucru. De fapt două. Pe munte este foarte aglomerat. Mă refer pe poteci unde vezi zeci de oameni în orice parte sau biciclete. La fel și pe traseele de ferrata sau escaladă. Asta e o observație. A doua ar fi că, în ciuda aglomerației de pe munte, pe stradă nu sunt multe mașini. Ba din contra: sunt zeci de bicicliști pe cursieră. În unele zile aș zice că am văzut mai multe cursiere decât mașini. Ciudat, nu ? Teoria mea și a Ioanei ar fi că oamenii care vin cu mașinile prin zonele montane chiar fac activități montante și de aceea sunt mai puțin, comparând cu ceea ce se întâmplă la noi .

Revenind la traseele noastre. Noi am facut asa:

• Ziua 1: Degli Alpini (3B) – un traseu ușor, de acomodare, fără chestii spectaculoase;
• Ziua 2: Delle Trincee (4B) + încă un traseu scurt, fără nume – este traseul care ne-a plăcut cel mai mult, de departe;
• Ziua 3: Punta Anna (Giuseppe Olivieri) și Gianni Aglio (5C) – traseul cel mai lung si de angajament, care ajunge la 3000m, și pe care l-am clasat noi pe locul 2 în topul preferințelor;
• Ziua 4: Piz da Lech (3B) – ușurel, dar rewarding cum ar zice americanii; se termină la 2980m altitudine;
• Ziua 5: pauză; vizitat Veneția;
• Ziua 6: Cesco Tomaselli (5C) – un traseu foarte frumos și aerian care se clasează pe locul 3; ajunge si el la ~3000m;
• Ziua 7: Sci Club 18 (5B) – de departe cel mai greu traseu pe care l-am făcut, care te ține în priză de la început până la final.

Cam atât cu articolul de început. Abia aștept să scriu despre fiecare traseu în parte !