Escaladă și via ferrata de martie în Baia de Fier

Vremea buna anunțată la final de săptămână, ne-a „determinat” (ca să nu spun că ne-a forțat) să dăm o fugă până la Baia de Fier. Planul era să ne cățăram cât era soare și să mai parcurgem câteva trasee de pseudo via ferrata din zonă în așteptarea lui.

Ne-am luat inima în dinți și am plecat vineri după amiază, pe la 18, din București. În general evit să plec la ore din astea pentru că e măcel pe străzi, dar acum nu prea am avut de ales cu programul. Până la urmă am reușit să ajungem în „doar” 4 ore la destinație.

Sâmbătă

Fiind încă devreme în primăvară, dimineața este rece, undeva la 0 grade. Chiar dacă ți-ai dori foarte mult să te cațeri, e cam rece. Pentru gustul nostru, cel puțin. Așa că am început cu niște „via ferrata”. Întâi am intrat pe Kuky (grad B) pe care l-am parcurs cu extensia de grad C. Vreo 30 de minute ne-a luat, parcă. Extensia este drăguță, fiind vorba de o traversare aeriană și udă (cum am prins-o noi). Cablul foarte larg și flexibil, adaugă un plus de aventură/nesiguranță pe aici.

Am continuat apoi pe un traseu mai greu, Jnepeni (grad D). Traseul este simpluț per total, având 2 pași: unul la pragul ce dă în grotă și următorul este chiar ieșirea din grotă, care are loc printr-un horn cilindric si ușor alunecos. În aceasta grotă se întâlnesc, de fapt, 3 trasee: Jnepeni, pe care eram noi, Mecanicul (D) și Gelu (E). Locul este foarte interesant și are o lumină frumoasă în prima parte a zilei.

Pentru ieșire, eu am continuat pe Mecanicul, care are o secțiune de inele metalice mobile, Ioana a urcat pe linia traseului Jnepeni. M-am muncit puțin la inele, în special la asigurat. Eu am asigurat direct pe inele ceea ce nu a fost cea mai bună alegere, cred. Pe cablu mi s-a părut și mai greu, pentru că trebuia să te întinzi și mai mult. Am luat secțiunea asta ca un bun exercițiu de core strength și echilibru.

La ieșirea din grotă am urmat linia lui Jnepeni și am ajuns, cam în 40 de minute de la pornire, în zona de top.

Cu tot cu retrageri, pauze, băut apa și făcut poze, trecuseră mai bine de 2 ore, doar pe 2 trasee. Cum soarele ieșise din nori, ne-am hotărât să mergem la escaladă.

Am mers tot spre zona La Țancuri, unde am început cu Fraga (5a), Ursu (5b) și Baloo (6c+). Traseul Baloo mi-a ieșit din a treia încercare, după ce l-am curățat de pânze de păianjen și de praf. Are niște mișcări pe riglete tăioase în primele 3 bucle. La final ne-am mai dat și pe Ida (4c), un traseu foarte ușor unde, dacă stai corect pe picioare, folosești mâinile doar pentru asigurat 🙂 .

Am încheiat ziua cu 2h:15 de „via ferrata” și 3h:30 de escaladă.

Duminică

Ziua de duminică am început-o similar cu cea sâmbătă. „Via ferrata” în prima parte a zilei și apoi cățărat. Am parcurs tot 2 trasee de „via ferrata”: Giuliana (B) și Mecanicul (D).

Giuliana este foarte simplu, de unde și gradul B. Mecanicul este foarte pământos în prima parte a lui, până în grotă. Pentru că deja fusesem pe inelele din Mecanicul în ziua precedentă, am încercat să urc pe linia lui Gelu (E) însă mi s-a părut prea riscant. Cablul este foarte larg și peretele mult prea alunecos. Prize de mâini nu prea ai și pe picioare e greu să te echilibrezi doar ținând cablul subțire și larg. Deci am zis pass. M-am mutat pe linia lui Jnepeni pe care oricum nu fusesem sâmbătă și am rezolvat problema. La fel a făcut și Ioana care a zis că oricum nu se bagă nici pe Gelul, nici pe inelele Mecanicului.

Odată ieșiți din grota am hotărât să continuam pe fața pe care o urmează linia lui Gelu. Știu că spun multe nume proprii aici, dar, pe o suprafață mică de teren, se suprapun 3 trasee, iar noi, duminică, le-am parcurs amestecat. Așadar, am început pe Mecanicul, am făcut o porțiune de Jnepeni și am terminat pe Gelu. Un adevărat periplu.

Aceste 2 trasee ne-au luat aproape 2 ore și cum soarele deja era prezent pe cer, ne-am mutat la escaladă.

Am urcat tot în zona traseelor de La Țancuri, unde fusesem și sâmbătă, doar că de data asta mai spre dreapta (cum stai cu fața la perete) la traseele: Tusea (5a), Strănutul (5b), Junghiul (7a) si Sughițul (6a+).

Am început să ne cățăram în ordinea de mai sus. Pe Junghiul, dacă tot are top comun cu Strănutul, m-am dus întâi sa-l curat de pământ și floră. Din păcate o secțiune a traseului, cea cu pocket-uri, era foarte udă și prizele aproape imposibil de ținut. Chiar și așa, am reușit să dezleg secvența de mișcări până la bucla 3. Rămâne să înțeleg cum mă mișc spre bucla 4, dar alta dată.

Traseul Sughițul nu am înțeles exact cum s-ar parcurge pentru că între buclele 2 și 3 urmează o zonă fără prize sau cu prize mult peste gradul 6a. Mai spre dreapta este foarte friabil și am și rupt un bolovan, iar la început foarte tăios. Deci e no go.

Cum ne-am mișcat, cum ne-am scărpinat pe acolo, deja se făcuse ora 16, așa ca ne-am strâns bunurile ca să plecăm la lungul drum spre București care a durat tot 4 ore într-un final.