Despre si contact

Despre blog

Cum aveam să constat ulterior, la câțiva ani după ce am pornit acest blog, chiar și la nivel de amator cum sunt eu, publicarea consecventă de conținut ia timp. Uneori îți vine să îți bagi picioarele și să o lași pe data viitoare, dar de cele mai multe ori am rezistat tentației. Pentru mine, răsplata cea mai mare este când mă întâlnesc cu oameni pe care nu-i cunosc și din vorbă în vorbă ajung să aflu că îmi citesc blogul și că i-am ajutat cu diverse informații pentru activitățile lor. Este un sentiment plăcut să constați „că cineva acolo te citește” 🙂 .

De ajutor mai îmi sunt și mie însumi atunci când revin prin articolele scrise de mine să caut diverse informații. Tocmai de aceea, îmi dau silința să notez cât mai multe detalii obiective despre trasee, distanțe, durate, repere etc. Dacă tu, cel care citești, observi vreo neconcordanță sau greșeală prin ce am scris, te rog să-mi dai de veste. Îți voi fi recunoscător pentru implicare.

Despre autor

El se numește Ionuț Vodă, de unde și numele de domeniu.

Așa cum spuneam și în Disclaimer, practic sportul în timpul liber, nefiind sportiv de performanță sau antrenor.

Am început să mă ocup în mod activ de sport când m-am apucat de alergat, in 2006. De prin 2010 îl practic mai structurat cu tipuri de antrenamente, cronometre și echipamente. Din 2012 am început să particip și la concursuri de alergare, cu o predilecție spre cele de alergare montană.

De prin 2011 mi-am cumpărat și un MTB cu care am început să merg prin păduri de câmpie, deal și munte. Din 2013 mi-am cumpărat și o cursieră, ocazie cu care am început să fac ture mai lungi de șosea.

Pe munte am mers prima oară în Bucegi când eram prin clasa a 8-a și ocazional după aceea. Am început să merg regulat însă de prin 2010. La începutul lui 2011 am încercat escalada sportivă în sală care nu prea m-a coafat inițial și am tras-o pe linia 2.

Acum mă axez pe alergare montană, bicicletă prin oraș și ture de iarnă pe munte ce necesită echipament tehnic.

Dacă aș avea timp, aș mai face și alte sporturi: ski, înot, tenis de câmp și tenis de masă 🙂 .

Cam asta ar fi în câteva cuvinte un scurt istoric despre sportivul din mine. O poveste mai detaliată a motivațiilor din spatele sportului am scris în acest articol: De ce fac sport.

Contact

Dacă vrei să intrăm în contact, ai mai multe variante: îmi poți lăsa o linie pe email (ionut.voda at gmail.com), îmi poți zice două vorbe pe Facebook, îmi poți urmări profilul sportiv pe Movescount sau pe cel profesional pe Linkedin.