Via Ferrata Cesco Tomaselli

Din ce ne zicea Gianni, proprietarul pensiunii unde am fost noi cazați, Cesco Tomaselli (5C) era considerată cea mai dificilă via ferrata la un moment dat. Probabil că până să apară rute nou amenajate, după anii 2000. Pe una din astfel de rute, Sci Club 18, am fost și noi și într-adevăr se vede diferența de grad. Revenind la Tomaselli, particularitatea lui față de restul de trasee este că la retragere se coboară pe un alt traseu de ferrata, cotat la 3C.

Prima amenajare a traseului a fost prin 1967 (sper că am ținut bine minte) și, pe lângă ruta actuală care deviază puțin față de cea veche, se mai văd resturi de scări de lemn sau cablu vechi din prima amenajare.

Accesul

Din pasul Falzarego, unde se poate lasă mașina, am luat cabina Lagazuoi (11.6 EUR / persoană) care ne-a dus la Rifugio Lagazuoi (2752m). Aici bătea un vânt puternic în rafale care ne cam dezechilibra și care ne-a făcut totodată să ne îmbrăcăm instantaneu cu întregul arsenal de haine. Temperatura resimțită era bine sub 10 grade. Chiar discutam că dacă avea să bată așa tare vântul și pe traseu, urma să nu intrăm pe el.

Foarte aproape de la ieșirea din cabină se văd resturi de tunele din Primul Război Mondial acum amenajate ca un fel de muzeu în aer liber. Cred că sunt interesante și galeriile astea de vizitat la un moment dat.

De aici am urmat poteca turistică 401 care coboară șerpuind pe o pistă de schi. La prima intersecție am făcut stânga, urmând poteca 20 și indicatorul de via ferrata. Mai urmează apoi un punct de decizie, unde am mers spre dreapta pe poteca 20B. În aproximativ 1h:45 de la stația de cabină, am ajuns la intrarea în traseu. Ca de obicei, am prins buluceală pe aici, numărând cam 18 oameni în fața noastră.

Traseul

Unul din pașii dificili ai traseului este chiar la intrare, în primii metri. Este o urcare verticală spre stânga care nu prea are prize de picior. Fiind și puțin lăsată pe spate, necesită într-adevăr atenție. Pasul e foarte scurt însă, de 2m sau cam așa.

Următoarea secțiune nu ne-a pus probleme din punct de vedere tehnic, cât din punct de vedere al atenției de a nu dizloca pietre. Acest traseu, deși foarte frumos, este și foarte friabil. Destul de repede, am ajuns și la o porțiune a traseului care nu mai are cablu. Se merge pe o potecă destul de clară.

Din acest punct, roca devine mai compactă și încet, încet gradul de dificultate crește odată cu altitudinea. Am urcat un fel de diedru foarte drăguț, apoi am ajuns la o creasta îngustă și aeriană. Pe acest segment nu am asigurat. De aici, până spre vârful Cima Fanis Sud (2980m) urmează o secțiune verticală, aeriană și cu roca compactă. Tocmai acest ultim segment dă gradul traseului, din punctul meu de vedere.

Cablul șerpuiește într-un fel de zig-zag pt a beneficia de diversele fisuri și buzunare din stâncă, dar, chiar și așa, sunt porțiuni unde la picioare se stă doar la aderență. Cățărarea este foarte frumoasă, iar priveliștea pe măsură. Acest pasaj susținut se termină chiar pe vârful Cima Fanis Sud. De la intrarea în traseu, am făcut 1h:15 până aici. Când am ajuns noi erau cam 10 oameni la odihnă și tocmai începuse să fulguiască. Cum nici cerul nu arată prea bine, dându-mi senzația că începe să fulgere dintr-un moment în altul, am insistat să coborâm rapid de vârf.

Retragerea

Coborârea este un alt traseu de via ferrata, care am impresia că se numește chiar Cima Fanis, cotat la 3C. Cablul de coborâre pornește chiar de pe vârf. Unii oameni preferă să vină pe această rută pe vârful Cima Fanis Sud.

Coborârea este foarte drăguță și chiar are vreo 3-4 pasaje care nu trebuie subestimate. În fața noastră era un grup de vreo 7 italieni foarte vorbăreți și lenți așa că a trebuit să mergem mai încet decât ne-am fi dorit. Acest traseu, până în momentul unde se termină cablul, l-am făcut în 30 de minute.

Din acest punct am continuat pe o potecă bine conturată și abruptă ce traversează zone de grohotiș mărunt. Cam în 15 minute am ajuns și în poteca turistică 20B. La următoarea intersecție am făcut stânga, pe ruta 402 care ne-a dus direct jos, în pasul Falzarego. Se poate continua și dreapta-sus spre stația de cabină Lagazuoi, dar nu prea are sens că sunt vreo 250m diferență de nivel de urcat și în plus mai plătești și cabina la coborâre 🙂 . În jos poteca este foarte bună și alergabilă așa că am profitat de acest lucru și am alergat-o ! 🙂

Astfel în 4h:40 am ajuns în pasul Falzarego pe o vreme mult mai frumoasă decât la pornire. Acest traseu câștigă detașat locul 3 în topul traseelor care ne-au plăcut cel mai mult. Este o rută care nu trebuie ratată.

Cifre:

• Grad: 5C
• Lungime cablu: 600m
• Approach: 1h:45
• Timp pe traseu: 1h:15
• Retragere: 30′ (coborâre pe ferrata 3C) + încă 1h:10 alergare și trekking

Notă: acest articol face parte dintr-o serie de articole numite O săptămână de via ferrata în Dolomiți. În articolul principal am linkat toate postările din această vacanță în Dolomiți.