De Paștele acesta am ajuns la Herculane pentru cățărat. Pare că nu am fost singurii care au luat această decizie pentru că acolo ne-am întâlnit cu (aproape) toți oamenii pe care-i știm legați de acest sport. În fiecare zi am format diverse grupuri cu care am mers pe la faleze....
Herculane a fost unul din puținele locuri din țară în care n-a plouat weekend-ul trecut. Cu toate că am ezitat să mergem aici având în vedere distanța mare față de București, până la urmă ne-am hotărât să ne ducem cu scop declarat și exclusiv de escaladă, rupând astfel tradiția deplasărilor...
După 3 ani în care nu am mai participat la acest concurs, iată că am revenit ! Tanammm. Colegii de muncă au fost miraţi, prietenlior mei nu le venea să creadă, localnicii din Herculane, la fel. Glumesc, desigur ! Până una-alta, a fost primul maraton pe care l-am alergat în...
Maratonul de la Herculane a inchis o salba de 3 concursuri de alegare in decurs de o luna. Pe langa acestea se mai adauga o distanta de maraton alergata inainte de concursuri cu o saptamana. Deci 4 ture de peste 40km care da, se cam resimt intr-un final. Dupa Maratonul...
Herculane Cu ocazia acestei alergari care a avut loc pe 1 Iunie, am reusit sa ajung si eu in zona Herculane, o zona foarte frumoasa de altfel pe care o recomand. Nu cu aceeasi caldura pot recomanda orasul Baile Herculane care este intr-o stare de paragina avansata. Este un mix...