Fericita ca a trecut acest pas. Atunci nu stiam ca vom reveni pe el

Via Ferrata Punta Anna (Giuseppe Olivieri) și Gianni Aglio

La prima vedere pare un nume cam lung de traseu, știu. Explicația este că sunt două trasee unite în unul singur: primul se numește Punta Anna care apare în anumite schițe și cărți mai vechi sub numele de Giuseppe Olivieri. Finalul acestui traseu duce la începutul celui de-al doilea, Gianni Aglio. Împreună sunt cotate la gradul 5C. Punctul final este vârful Tofana di Mezzo (3244m), al treilea cel mai înalt punct din Dolomiți.

Pentru noi, acesta a fost al doilea cel mai frumos traseu după Delle Trincee (4B). În același timp a fost și cel mai lung și cel mai la altitudine dintre toate. Peisajele și pasajele acestui traseu sunt extraordinar de frumoase, iar unele din ele extrem de aeriene.

Accesul

Am parcat mașina la refugiul numit Duca d’Aosta, de unde am luat un telescaun la preț de 4.5 EUR / persoană care ne-a dus la Rifugio Pomedes (2303m). Pentru a ajunge la Duca d’Aosta e nevoie de o mașină mai înaltă și, de preferat, ceva cu tracțiune integrală. Drumul merge practic pe o pârtie de schi acoperită în diverse zone cu bolovăniș. De la Rifugio Pomedes se urmează indicatorul de via ferrata și, după vreo 20 de minute, se ajunge la startul traseului.

Secțiunea Punta Anna

Am prins destul de multă lume la început, exact când am ajuns și noi. Cu lecțiile deja făcute, ne-am echipat rapid și am plecat cât încă mai era lume jos. Pentru că ni s-a părut ușor din punct de vedere tehnic, nu am asigurat mai deloc în primele 20 – 25 de minute de mers, astfel am reușit să mai depășim câteva echipe. Nu făceam concurs sau ceva, dar pe genul ăsta de trasee mai bine să ai mai puțini oameni în față decât mai mulți, ca să minimizezi riscul de cădere al pietrelor.

Primii metri dupa intrarea in traseu
Primii metri dupa intrarea in traseu
Inca ne aflam in zona usuoare, neasigurati
Inca ne aflam in zona usuoare, neasigurati

Partea această ușoară de început se sfârșește aproape de primul pasaj mai dificil al traseului: o urcare pe laterală unei crește înguste, urmată de o urcare verticală cu un pas ușor surplombat. Aici era și multă lume bulucită, după cum se vede în poze. Chiar înainte de a ajunge la acest pasaj însă, am avut o traversare interesantă peste un mic horn.

Traversarea interesanta peste micul horn
Traversarea interesanta peste micul horn
Oameni la rand pe primul pasaj tehnic al traseului
Oameni la rand pe primul pasaj tehnic al traseului
O alta urcare frumoasa
O alta urcare frumoasa

Urmează apoi niște traversări foarte drăguțe care ne-au scos pe o zonă foarte lată a crestei, pe unde se merge neasigurat. Arată că un semi-platou pe unde se oprește foarte multă lume la popas. De aici se vede deja în plan secund vârful Tofana di Mezzo (3244m) cu stația lui de cabină.

In stanga, desi nu se vede, se afla Tofana di Rozes
In stanga, desi nu se vede, se afla Tofana di Rozes

Priveliștea de aici este foarte frumoasă și panoramică. Pe de o parte zona foarte aridă dinspre Tofana di Rozes (3225m), pe de altă parte zona plină de verdeață dinspre Cinque Torri (2361m).

Noi nu am făcut pauză și am continuat urcarea care începe oblic-stânga pe o față căzută. Aceasta se sfârșește într-o brână foarte îngustă. De aici, în câteva minute, am ajuns într-o zonă foarte largă ce este, de fapt, și o răscruce de drumuri. În dreapta – jos, este o ruta de ieșire din traseu care duce către Rifugio Ra Valles. În stânga – sus continuă traseul. Aici este punctul în care (pare că) se termină segmentul de traseu numit Punta Anna, cu toate că încă nu a fost atins vârful cu același nume. Timpul până aici a fost 2h:15, cu mult sub estimările noastre. Din ghidul nostru, noi estimasem că o să facem cam 3h – 3h:30 până aici .

Prima urcare de dupa zona mai lata, unde multa lume facea popas
Prima urcare de dupa zona mai lata, unde multa lume facea popas
Pe brana finala a traseului Punta Anna
Pe brana finala a traseului Punta Anna

Noi am continuat stânga-sus, având în vedere că era devreme în zi și vremea era perfectă. Tot acum am aflat că telecabina din Tofana di Mezzo nu era funcțională (era în revizie). Bun, deci planul nostru inițial de retragere, nu mai era valid. Că alternativă, puteam să ne retragem din vârf pe un traseu destul de lung, dar nu ne încadrăm în resursele (apă + mâncare) pe care le aveam la noi. Cu toate astea, am hotărât să mai mergem până la punctul numit Bus de Tofana, de unde aveam încă 2 retrageri, de o parte și de altă a crestei.

Secțiunea Gianni Aglio

De la răscruce, am mers aproape 15 minut doar pe o potecă cam neclar conturată, ce se termină în creastă de unde, la scurt timp, începe și cablul. Imediat urmează și o scară destul de înaltă care duce pe vârful Punta Anna (2713m). De aici au urmat niște porțiuni foarte ușoare pe unde nu am mai asigurat. În alte 15 minute, coborând puțin, am ajuns la o șa care încă mai avea zăpadă în ea.

Oameni care urca din rascrucea care, zic eu, marcheaza finalul Punta Anna
Oameni care urca din rascrucea care, zic eu, marcheaza finalul Punta Anna

De aici a urmat cea mai tare urcare a traseului, un pasaj vertical și ușor surplombat spre final, de vreo 5-7m. La finalul acestuia avem un turn vertical, care se poate cățăra și el fiind cablat. Noi l-am ocolit dreapta pe ceea ce avea să fie cea mai aeriană și expusă traversare a traseului și a întregului sejur de Dolomiți, dacă stau bine și mă gândesc.

Ioana negociind urcarea traseului
Ioana negociind urcarea traseului

Este o traversare pe un perete vertical, cu o cădere de 60 – 80m sub ține, să zic. Fiind deja la vreo 2900m altitudine, totul are un alt impact. Cu atât mai mult cu cât trebuie să mergi cu picioarele pe o bordură în care îți intră doar jumătate de talpă. Este foarte, foarte spectaculos și nerecomandat celor care au chiar și o mică urmă de rău de înălțime 🙂 . Pasajul ia sfârșit în Bus de Tofana (3002m, parcă). Până aici am făcut 3h:10 de la începutul traseului, un timp chiar bun, raportat la indicațiile din ghid.

Traversarea expusa si aeriana. Punctul cel mai panoramic al traseului
Traversarea expusa si aeriana. Punctul cel mai panoramic al traseului
Fericita ca a trecut acest pas. Atunci nu stiam ca vom reveni pe el
Fericita ca a trecut acest pas. Atunci nu stiam ca vom reveni pe el

Din acest punct aveam 3 variante: de continuat până pe Tofana di Mezzo sau 2 retrageri. Retragerea pe partea dreaptă ducea spre Rifugio Ra Valles, iar pe partea stânga a crestei spre Rifugio Giussani. Spre Rifugio Ra Valles (dreapta) aveam multe porțiuni de zăpadă de traversat și, de sus unde eram noi, nu puteam evalua gradul de înclinare a pantei. Spre Rifugio Giussani (stânga) aveam o coborâre foarte abruptă pe un pietriș fin și instabil. Neavând bețe, am zis că eu nu mă bag pe aici. Cu aceste evaluări făcute la fața locului, am hotărât să ne întoarcem până la răscrucea inițială, unde ziceam eu că ia sfârșit, teoretic, traseul Punta Anna.

Retragerea

Că tot vorbeam de traversarea aceea foarte expusă și aeriană ei bine, am făcut din nou și în sens invers. Asta ca să înțelegem bine cum stă treaba pe acolo 🙂 . Apoi am descățărat pasajul acela foarte vertical, care nu e deloc ușor de parcurs în sens invers. Și tot așa până când am ajuns la răscrucea noastră.

Coborarea spre Rifugio Ra Valles
Coborarea spre Rifugio Ra Valles
Limba de zapada spre Rifugio Ra Valles. Eram cam la 2500m alt
Limba de zapada spre Rifugio Ra Valles. Eram cam la 2500m alt

De aici am luat-o la picior pe o potecă bine conturată spre Rifugio Ra Valles. Parcă în vreo 50′ am ajuns la el și, ce să vezi ? Atât refugiul cât și instalațiile de cablu erau închise. „Uraaa!” am strigat noi în gândul nostru.

Deci am continuat în jos la picior, că nu aveam altă variantă. Poteca a mers pe pârtii negre de schi care sunt abrupte și presărate cu grohotiș, asta ca să fie coborârea mai plăcută.

După alte multe zeci de minute, că nu mai știu exact, am ajuns și la punctul nostru de la care am plecat în această călătorie de anduranță, la Duca d’Aosta. Aveam cam 9h:30 de când intrasem pe traseu și cam 17km. Dacă segmentele de via ferrata le-am parcurs în timpi foarte buni, ne-a luat ceva timp balaureala pe sus și testarea retragerilor din Bus de Tofana. La asta am adăugat o altă grămadă de timp să coboram la picior tot acest drum.

Una peste alta, a fost o zi foarte frumoasă cu un traseu de excepție pe care îl recomand celor care ajung în zonă. Nu e de ratat !

Cifre:

  • Grad: 5C
  • Lungime cablu: 300m
  • Approach: 20′
  • Timp pe traseu: 3h:10
  • Balaureală + retragere: 5h:30

Notă: acest articol face parte dintr-o serie de articole numite O săptămână de via ferrata în Dolomiți. În articolul principal am linkat toate postările din această vacanță în Dolomiți.

Tags:
Category:

2 comentarii

  • Ionut Voda – Sport Blog » O săptămână de via ferrata în Dolomiți
    27 iulie 2019 la 08:42

    […] 3: Punta Anna (Giuseppe Olivieri) și Gianni Aglio (5C) – traseul cel mai lung si de angajament, care ajunge la 3000m, și pe care l-am clasat noi pe […]

  • Ionut Voda – Sport Blog » Via Ferrata Piz da Lech
    27 iulie 2019 la 20:31

    […] După ziua anterioară când am stat 9 ore și ceva pe traseu, ne-am propus ca pentru ziua următoare să facem un traseu mai scurt cu acces și retragere rapide. Așa a apărut traseul Piz da Lech (3B). […]