Creasta foarte aeriana cu aspect de lama

Via Ferrata delle Trincee

Având în vedere că în prima zi am ajuns să facem mai mult trekking decât via ferrata, pentru a doua zi ne-am sfătuit cu Gianni (proprietarul pensiunii unde eram cazați) și el ne-a recomandat ceea ce avea să fie cel mai frumos traseu din punctul nostru de vedere: Via Ferrata delle Trincee. Traseul are de toate: acces rapid, retragere la fel de rapidă și vedere impresionantă către Marmolada și lacul Lago di Fedaia cu culoarea lui de deosebită.

Accesul

Accesul pe traseu este foarte facil, cam 15 – 20 minute de mers de la stația de sus a cabinei Porto Vescovo. Aceasta se ia chiar din centrul localității Arabba și costă 11.5 EUR / persoană.

Traseul

Acesta a fost singurul traseu cu o stâncă care părea a fi conglomerat, doar că unul mult mai compact și stabil față de ce avem noi prin Bucegi, de exemplu. Restul de trasee au fost pe calcar. Prima parte a traseului, să zicem primii 100m, sunt și cei mai grei. Este o urcare continuă și verticală, pe unde nu ai prize evidente de picioare și trebuie să te poziționezi foarte bine la aderență sau opoziție, prin micile fisuri/hornuri întâlnite. Stânca foarte solidă și aderentă oferă un plus de confort în acest sens.

Pe prima parte a traseului, intr-o pauza de respiro
Pe prima parte a traseului, intr-o pauza de respiro

Secțiunea această dificilă ia sfârșit pe o brână destul de lată pe unde noi nu am mai asigurat. Urmează o urcare scurtă foarte ușoară și apoi începe o traversare stânga-ascendentă pe o față înclinată care nu are prize prea multe sau evidente de picioare. În general am mers la aderență pe aici. Marmolada se vede superb pe fundal. Urmează la ceva timp o altă traversare pe o față căzută, tot fără prize. Am trecut-o ușor, dar cu atenție.

Brana de la finalul portiunii grele, cu vederea scenica spre Marmolada
Brana de la finalul portiunii grele, cu vederea scenica spre Marmolada
O alta urcare urmata de o traversare stanga, putin mai dificila
O alta urcare urmata de o traversare stanga, putin mai dificila
Traversare dreapta, usor descendenta, pe fata cazuta, fara prize
Traversare dreapta, usor descendenta, pe fata cazuta, fara prize
O alta traversare, pe o brana ingusta si aeriana
O alta traversare, pe o brana ingusta si aeriana

În curând am ajuns și pe prima secțiune de creastă cu aspect de lamă. De aici am început să vedem și în cealaltă parte a munților. Aici este un pasaj foarte aerian cu una din cele mai frumoase priveliști din câte am văzut până acum pe munte.

Creasta foarte aeriana cu aspect de lama
Creasta foarte aeriana cu aspect de lama

Urmează un mic pod suspendat și cam flexibil care face trecerea peste o mică discontinuitate a crestei. Se mai urcă puțin, moment în care am ajuns pe cel mai înalt punct al traseului. Urmează o coborâre, cu cablu, care ne-a dus într-o șa. Aici se află și o rută de retragere care ajunge înapoi în potecă turistică nr. 680 in cca 15 minute. Pe aici am coborât și noi, după ce am terminat tot traseul, la întoarcere.

Podul suspendat
Podul suspendat
De aici se vede in dreapta jos poteca ce marcheaza prima si singura retragere a traseului
De aici se vede in dreapta jos poteca ce marcheaza prima si singura retragere a traseului

Noi am continuat cu o urcare ușurică care ne-a dus pe o brână. Pe partea dreaptă a ei am depășit niște rămășițe de construcții din Primul Război Mondial. Dolomiții sunt plini de astfel de resturi de construcții care dau un aer aparte zonei.

Resturi de constructii militare din Primul Razboi Mondial
Resturi de constructii militare din Primul Razboi Mondial

Din acest punct urmează o coborâre foarte expusă și surplombata. Ai senzația că sari în cap direct cu 50m mai jos. Coborârea se face pe niște trepte metalice și cu tot ajutorul lor și a cablului, am simțit că trebuie să ne concentrăm pe aici 🙂 . Sfârșitul coborârii marchează și intrarea pe poteca de retragere, deci și a traseului.

Pasaj de descatarare foarte aerian
Pasaj de descatarare foarte aerian

Am urmat poteca vreo 10 – 15 minute, pe linia matematică a crestei, până ce am ajuns la un fel de șa / mică poiană. Aici e un fel de răscruce. Înainte se merge pe linia crestei și părea că se poate coborî în poteca turistică nr. 680, cea pe care am mers spre intrarea în traseu. Noi am făcut dreapta și am urmat o potecă mai puțin conturată care ne-a dus într-o nouă șa, pe care o văzusem la urcarea noastră. Și ce să vezi ? Aici, pe turnul de lângă șa, se afla un traseu de via ferrata foarte nou amenajat și fără nume (momentan).

Marmolada si lacul Lago di Fedaia
Marmolada si lacul Lago di Fedaia

Traseul bonus, fără nume

Dacă tot eram în grafic cu timpul, am zis să încercăm să-l facem și pe acesta. O plăcuță roșie la intrarea în traseu, ne avertiza că este un parcurs foarte dificil și că intrăm pe riscul nostru etc. Într-adevăr, de unde stăteam noi, traseul părea cam horror. Urcarea era verticală și fără scări sau piroane de ajutor.

Am plecat eu primul. Traseul începe cu o traversare în care trebuie depășită un fel de burtă, fără prize la picioare. Doar aderență. Urmează apoi urcarea verticală de care ziceam. Am făcut-o ușor până la urmă, căci am găsit niște praguri foarte mici pe care să pun picioarele. Această urcare ne-a scos pe o brână unde ne-am intersectat cu cablul de coborâre.

Portiunea de final din traseul nostru bonus
Portiunea de final din traseul nostru bonus

De aici urmează o urcare verticală, și pe alocuri lăsată pe spate, dar în care am avut trepte. După 20 de minute eram sus, pe vârful turnului. Este o platformă foarte îngustă de pe care ai senzația că poți sări în lacul Lago di Fedaia. Este fascinant cum se poate vedea de jur-împrejur de aici. Pozele și cuvintele, oricât de alese ar fi ele, nu pot reda senzația de la fața locului.

Pe varful turnului din traseul bonus
Pe varful turnului din traseul bonus

Coborârea, mai mult o descățărare, îți dă ceva senzații mai ales în partea de început, când trebuie să cobori de pe platforma turnului. Ne-a mai luat încă 15 minute ca să ajungem la punctul de plecare a acestui traseu.

Partea de coborare, destul de verticala, a traseului de final
Partea de coborare, destul de verticala, a traseului de final

Scurt, dar intens și cu o vedere de vis de sus, acest traseu a fost ca un bonus neașteptat într-o zi în care am avut, și așa, un alt traseu foarte frumos.

Din acest punct am intrat practic pe retragerea traseului inițial, de care vorbeam mai sus. În vreo 40 de minute eram din nou la stația de cabină, de unde eu am coborât în alergare până la mașină și Ioana a mers cu cabina în jos.

Cifrele arată așa. Via Ferrata delle Trincee:

  • Grad: 4B
  • Lungime cablu: 300m
  • Approach: 20′
  • Retragere: 40′
  • Timp pe traseu: 1h:50

Traseul fără nume:

  • Grad: 5 (estimat de noi)
  • Lungime cablu: < 100m
  • Timp pe traseu: 35′

Notă: acest articol face parte dintr-o serie de articole numite O săptămână de via ferrata în Dolomiți. În articolul principal am linkat toate postările din această vacanță în Dolomiți.

Tags:
Category:

3 comentarii

  • Ionut Voda – Sport Blog » O săptămână de via ferrata în Dolomiți
    21 iulie 2019 la 17:35

    […] 2: Delle Trincee (4B) + încă un traseu scurt, fără nume – este traseul care ne-a plăcut cel mai mult, de […]

  • Ionut Voda – Sport Blog » Punta Anna (Giuseppe Olivieri) și Gianni Aglio
    25 iulie 2019 la 08:38

    […] noi, acesta a fost al doilea cel mai frumos traseu după Delle Trincee (4B). În același timp a fost și cel mai lung și cel mai la altitudine dintre toate. Peisajele și […]

  • Ionut Voda – Sport Blog » Via Ferrata Piz da Lech
    27 iulie 2019 la 20:47

    […] Dacă tot am ajuns aici, am continuat urcarea pe linia crestei spre vârful Piz da Lech (2916m). Pe stânga este o vedere impresionantă a adevăratelor canioane glaciare care s-au format pe aici având de jur-împrejur vârfuri de peste 2900m înălțime. Până pe vârf am făcu încă 30′ de la ieșirea din traseu. Vederea panoramică de aici este foarte frumoasă. Și de aici se vede Marmolada și, muntele Padon unde am avut traseul delle Trincee. […]