Anul acesta am reușit să ajungem din nou in Dolomiți, în Italia. Tot în iulie, ca până acum. De data asta am venit și cu copiii pentru a-i expune la un munte frumos, cu speranța de a le mai schimba puțin pornirea de a merge în vacanțe, de fiecare dată,...
Prima parte a zilei de duminică din weekend-ul acesta am fost la o plimbare pe traseul de cros al Maratonului Argonauților, iar în a doua parte la cățărat în Gura Dobrogei. De acest concurs de alergare am auzit la fața locului când eram la escaladă prin Cheile Dobrogei. Făcând puțin...
Weekend-ul acesta am venit în Sinaia pentru a vedea și noi cum arată zăpada la față, nu doar la televizor. Practicarea ski-uli în Romania nu prea mă coafează. Aglomerația pentru a face orice (să închiriezi echipament, să cumperi cartelă, să aștepți gondola etc) și cu aglomerația de pe pârtie, mă...
În ziua de duminică am fost pe la escaladă în prima parte a zilei, iar spre finalul zilei mi-am rezervat niște timp pentru o alergare scurtă prin zonă. Cum Antonio și Ramona ne tot lăudau valea Duron pentru frumusețea ei și cum pe undeva pe acolo se aflau niște sectoare...
Chiar pe 2 ianuarie am reușit să ajung la munte pentru o alergare. Am mers cu Petruțu in zona Diham pentru o tură de 20km sau cam pe acolo. Am parcat la cabana Gura Diham si la 8:30 deja începeam să dam din picioare cu destinația Mălăești via cabana Diham....
Trebuie să recunosc că îmi doream mult să ajung prin Bucegi și pentru o alergare montană. Dorințele mi-au fost ascultate și acest lucru s-a întâmplat vineri, săptămâna trecută. Traseul parcurs a fost unul scurt și clasic: Jepii Mici – Crucea Caraiman – Babele – Jepii Mari. 19km cu 1500m D+/-....
Azi am ieșit din nou la munte și tot azi am reușit să și scriu povestea. Cred că e o premieră. Trebuie să-mi notez undeva, să nu uit. Revenind totuși la poveste, așa am marcat prima mea alergare de iarnă în noul sezon. Am ales Ciucaș pentru că l-am frecventat...
În ultimii doi ani nu am mai participat la niciun concurs de alergare, că nu am mai avut nicio dorință în direcția asta. Între timp am mai alergat, dar fără vreun plan. În 2019 am alergat cei mai puțini km de când îmi țin evidența lor, din 2013, și nicio...
Ultimul weekend a fost unul prelungit. Dacă tot l-am prelungit, am extins și paleta de activități. Inițial voiam să-l facem unul de ski în Bansko însă, la un calcul mai detaliat, a reieșit că mai mult timp câștigăm dacă rămânem pe plan local. Așa am ales Sinaia. Dacă am rămas...
Mă uitam pe blog și am văzut că mai am un articol din categoria „ultima alergare în anul…” și, culmea, tot eu cu Ionel eram protagoniștii. Era in 2014. Într-un fel mă așteptăm ca eu să fiu unul din protagoniști că altfel ar fi însemnat că scriu povestea altcuiva, nu...