Vedere spe cabana Diham care-i camuflata pe dupa copaci

Ultima alergare pe 2018

Mă uitam pe blog și am văzut că mai am un articol din categoria „ultima alergare în anul…” și, culmea, tot eu cu Ionel eram protagoniștii. Era in 2014. Într-un fel mă așteptăm ca eu să fiu unul din protagoniști că altfel ar fi însemnat că scriu povestea altcuiva, nu ? Mai puțin așteptat era să repet treaba asta cu Ionel.

Ionel și Gloria au venit de sărbători prin țară. Asta și cu faptul că în perioada asta avem zile libere, au făcut posibilă această alergare de sfârșit de an. De data asta însă am schimbat muntele. Am fost în Bucegi.

Cum tot ninsesese în ultimele zile, cel mai înțelept era să mergem pe un traseu în zona joasă a muntelui pentru a evita plăcile de vânt proaspăt puse prin zona mai înalta. Astfel am re-editat un traseu clasic pentru mine, dar cu totul nou pentru Ionel: Gura Diham – Diham – Mălăesti și retur. Un traseu destul de cinstit care măsoară cam 21km și vreo 1700m D+. Nu e nici lung, nici scurt și numai bun pentru zăpadă proaspătă 🙂 .

Selfie la urcarea spre cabana Diham
Selfie la urcarea spre cabana Diham

Mă mir că nu am răcit la cât am vorbit și am respirat pe gură în timpul alergării. Cumva trebuia să vorbim (nu ne văzusem demult) și să alergam (că ne lua frigul) în același timp.

Ionel urmarit de doi caini pasnici spre cabana Diham
Ionel urmarit de doi caini pasnici spre cabana Diham

Vedere spe cabana Diham care-i camuflata pe dupa copaci
Vedere spe cabana Diham care-i camuflata pe dupa copaci

Pe tot traseul ne-am întâlnit cu foarte puțină lume per total. Și la dus și la întors. De fapt, la coborârea dinspre Mălăesti pe traseul de Glăjărie am mai întâlnit un grup de vreo 10 oameni și cam atât. Până și la cabană era puțină lume. Pare că de revelionul asta lumea nu prea și-a planificat petrecerea la munte.

Cum tocmai ninsese, copacii și munții erau acoperiți de zăpadă. Când munții sunt tapetați de zăpadă, asta înseamnă că a fost vânt puternic pe sus. Totul arată imaculat și frumos în momentele astea așa cum se vede și prin pozele mele făcute cu telefonul.

Pe la cabană am stat vreo juma’ de ora în speranța că ni se vor mai usca puțin hainele de pe noi. Nu a fost asa. Știam și noi asta. Intre timp am băut câte o cafea și am mâncat o prăjitură. Îmi place să mănânc prăjituri la cabane 🙂 . La plecarea de la cabană unul din cei 4 câini de-ai casei a venit super rapid și m-a capsat discret de glezna stânga. Nici nu am știut ce m-a lovit, vorba aia. Din fericire era cel mai mic dintre cei 4 câini. Nu am pățit nimic, nu trebuie să va îngrijorați ! Nici măcar nu l-am înjurat pe câine.

Intre cabana Diham si Poiana Izvoarelor
Intre cabana Diham si Poiana Izvoarelor

Cam asta a fost și ultima alergare. Chiar „a intrat bine” cum se mai zice între alergători.

Tags:
Category: