Ioana pe Vf. Furnica, la Cota 2000

Ski, trekking și alergare în Sinaia

Ultimul weekend a fost unul prelungit. Dacă tot l-am prelungit, am extins și paleta de activități. Inițial voiam să-l facem unul de ski în Bansko însă, la un calcul mai detaliat, a reieșit că mai mult timp câștigăm dacă rămânem pe plan local. Așa am ales Sinaia. Dacă am rămas în Sinaia, ne-am propus să mai facem și un traseu de trekking, că tot se anunța senin și rece.

La ski am ajuns de două ori. În prima zi am mai exersat temele rămase de la instructorul de data trecută, așa că am tot frecat partea de jos a pârtiei de la gondolă. Ioana a făcut și o coborâre de la 2000 la 1400. De la 1400 în jos pârtia era închisă.

Ziua de ski. Pe Valea Dorului, cred
Ziua de ski. Pe Valea Dorului, cred
Coborarea pe Drumul de vara
Coborarea pe Drumul de vara

A două zi de ski am mers pe platou. Aici, atât eu cât și Ioana, am făcut câte o coborâre pe Valea Dorului, Valea Soarelui și Lăptici. Apoi, la final am coborât până la 1400. Am rămas surprins că nu am încasat nicio căzătură mai ales că e prima oară când cobor cumulat o distanță așa de mare, cam 7000m. Pârtiile destul de puțin aglomerate, ceea ce m-a surprins.

Ioana pe Vf. Furnica, la Cota 2000
Ioana pe Vf. Furnica, la Cota 2000

Între cele două zile de ski a fost și una de trekking. Am făcut un traseu de pantofăreala: de la Cota 2000 la Babele și apoi înapoi, dar cu coborâre până în Sinaia. 17km cinstiți făcuți sub un cer senin. Nu întâmplător am pomenit cerul: parcă mi s-a șters din memorie că dacă mergi la munte pe zăpadă și soare te poți arde. În fiecare an uit acest lucru și trebuie să o pățesc odată. Acum arăt de parcă mi-am deschis cuptorul în față și m-a ars. Ioana însă nu a fost „prinsă” de soare. Soarta nu trebuie să fie cinstită chiar cu toată lumea.

În această zi de trekking au fost două lucruri neobișnuite: la dus nu ne-am întâlnit cu nimeni. Am avut doar un grup care a mers pe urma noastră de la Cota 2000 la Piatra Arsă, apoi nimeni. La întors, deja am mai dat peste vreo 4 oameni care păreau că merg spre Babele. Cabana, apropo, e închisă. Cabina nu circulă. Nu era nici țipenie de om. Am dat doar peste o haită de 5-6 câini care nu ne-a lăsat să facem un selfie cu Babele.

Cred ca singura vegetatie care iesea asa mult din zapada intre Piatra Arsa si Babele
Cred ca singura vegetatie care iesea asa mult din zapada intre Piatra Arsa si Babele
Intoarcerea de la Babele spre Piatra Arsa
Intoarcerea de la Babele spre Piatra Arsa

Al doilea lucru neobișnuit: calitatea zăpezii. Nu cred că am prins vreodată o zăpadă așa de tare și netedă pe platou de când merg eu pe la munte. Și aici mă refer la tot traseul nostru. Chiar și în zona Pietrei Arse, unde zăpada acoperea jnepenii, tot era perfect. Asta ne-a permis să ne mișcăm rapid și fluent până la Babele.

Urcarea inapoi pe Vf. Furnica
Urcarea inapoi pe Vf. Furnica

A, și să nu uit și de alergare, dacă tot apare în titlu. Am făcut doar o urcare pe Pârtia Nouă până la 1400, dus-întors. Chiar mi-a plăcut coborârea zăpadă fiind bună pentru ea.

Cam atât și cu povestea asta autohtonă 🙂 .

Tags:
Category: ,