Din weekend-ul prelungit, doar o zi am putut să aloc pentru munte. Pentru că puteam doar o zi și pentru că pe la altitudine era prognozat vânt de 60km/h+, am zis să încerc ceva „mai jos”. Un traseu clasic pe timp de iarnă care e și safe și alergabil, este...
Tot voiam să ajungem pe la munte în ultimul timp, așa că sâmbătă am prins cumva ocazia să o facem. Vremea se anunța cam dubioasă de munte și pentru că nici nu voiam să forțăm piciorul Ioanei, care nu e cooperant, am ales un traseu mai safe și clasic în același...
După 3 ani în care nu am mai participat la acest concurs, iată că am revenit ! Tanammm. Colegii de muncă au fost miraţi, prietenlior mei nu le venea să creadă, localnicii din Herculane, la fel. Glumesc, desigur ! Până una-alta, a fost primul maraton pe care l-am alergat în...
M-am decis destul de târziu să particip la Ciucaș 105. Doar cu o lună și ceva înainte. După participarea din 2015 nu eram foarte sigur că voiam să mai repet traseul. Dar pentru că anul acesta nu am participat la concursuri și pentru că am reușit totuși să strâng pe...
Sâmbăta ce a trecut am optat din nou pentru un traseu de vale alpină care implică şi nişte pasaje de căţărare. Pentru că prima dată Ioana s-a simţit în parametri şi i-a plăcut, de data asta am mai crescut puţin nivelul de dificultate, mergând pe Valea Comorilor, situată pe partea...
Munţii Bucegi, atunci când sunt văzuţi de sus sau când te uiţi pe hartă, par a avea o uşoară formă de potcoavă. Nu ştiu dacă este o asemănare 100% corectă şi nici nu mai ţin minte unde am auzit prima oară comparaţia asta, dar nu contează. Iniţial am avut gândul...
Sâmbăta trecută am ajuns din nou pe Valea Seacă dintre Clăi. Pe aici mai fusesem în trecut atât pe timp de vară, cât şi pe timp de iarnă, cu zăpadă. Traseul acesta are un acces rapid, nu are pasaje dificile, este scurt şi partea de retragere pe Brâna lui Răducu...
Tura de hobby de 7500, adică de Maraton 7500, are 41km cu 3400m D+. Aş putea spune că este un traseu destul de solicitant în care vizitezi vârful Omu de 2 ori. Mie îmi era dor de o alergare mai lungă în care să simt durere în muşchi aşa că...
Vara am tot fost pe creasta Bucşoiului. Şi în concurs, la 7500, şi în extra-concurs. Cu excepţia părţii de început, unde este foarte multă boschetăreală, traseul este unul chiar frumos şi spectaculos pentru un traseu turistic marcat. De-alungul timpului mai multă lume mi-a recomandat să-l încerc şi pe timp de...
Pe Spălătura Văii Seci a Caraimanului vreau să ajung de câţiva ani. Am prins o pasiune combinată cu puţină teamă de acest traseu, când am ieşit odată dintr-o albişoară, pe Creasta Picăturii. De aici, de sus, se vede super aerian şi vertical hornul Spălăturii Văii Seci. De atunci mi-am zis...