Trekking pe Valea Bucșoiului și Morarului

Mult timp nu am avut pe lista mea de trasee Valea Bucșoiului cu toate că trec foarte des pe lângă aceasta, în alergările mele spre și dinspre Mălăești sau vf. Bucșoiu. Ei bine, anul acesta s-a întâmplat ceva, nu știu ce, și valea a intrat pe listă. Prima oară am încercat să merg pe ea cu Ioana, dar atunci nu se simțea ea bine și am schimbat planul așa că a rămas deschisă încercarea. Toate până weekend-ul acesta când „i-am făcut felul”.

Traseul meu a fost următorul: Gura Diham – Valea Bucșoiului (grad 1B) – vf. Bucșoiu – Brâna Caprelor – Hornul Mare Mălăești – vf. Omu – Valea Morarului (grad 1A) – Gura Diham.

Valea Bucșoiului

Ca să elimin orice formă de suspans, vă zic din start că mi-a plăcut mult acest itinerar și în special Valea Bucșoiului. Este o vale mai puțin umblată și necesită puțină orientare la fața locului pentru diverse săritori. Pe văile umblate e cam clar pe unde merge poteca sau pe unde se abordează o săritoare, dar pe aici nu prea. Nici pitoane nu am văzut ceea ce înseamnă că, dacă vrei să cobori la un moment-dat, trebuie să inventezi ceva ca să faci un rapel.

În general, regula de abordare a săritorilor este pe stânga. Atunci când ai opțiunea. Când nu o ai, urci direct. Dacă ar fi să împart valea în 3 părți (nu neapărat egale), aș zice așa: prima parte este foarte „murdară” cu multe crengi, copăcei uscați și iarbă. A doua parte mi s-a părut cea mai curată, iar ultima (care începe după primul punct de decizie; vezi mai jos) este foarte, foarte friabilă, prăfuită și bolovănoasă. Pe aici trebuie să mergi ca un păianjen, nu ca o pisică.

La doar câțiva metri după turnul cu jnepeni am dat peste o coajă de gheață rămasă de iarnă trecută. Îi zic coajă pentru că sub stratul de gheață s-a format un culoar de cca. 1.5m înălțime, un fel de arcadă, prin care se poate trece. Deci ești că într-un tunel: mergi pe pietre și deasupra capului ai gheață. E prima oară când am dat peste o astfel de formă de relief efemeră și mi s-a părut spectaculoasă, mai ales când ești în ea.

Tot după turnul cu jnepeni apare și primul punct de decizie: valea prezintă două opțiuni, ambele navigabile din ce înțeleg. Eu am mers pe partea dreptă. Partea finală a acestui mic hornuleț se închide cu un set de bolovani semi-pământoși, foarte instabili. E delicat, dar cu puțină răbdare se rezolvă problema.

Următorul punct de decizie este puțin mai ușor de înțeles. Practic urmăm canionul văii spre stânga, pe firul care are la capătul lui o lespede de piatră suspendată peste culoar. Din ce mi-am dat eu seama, dacă urmezi firele din drepta, din acest punct ajungi cumva pe vf. Bucșoiul mare. Nu știu cât sunt de stabile variantele acestea având în vedere cum se prezintă terenul pe aici, adică foarte, foarte friabil.

După acest punct se cam termină cu zona „tehnică” a văii, urmând o pantă ierboasă destul de abruptă până la ieșirea din traseu. Valea sfârșește la câțiva metri de traseul turistic vf. Bucșoiu – vf. Omu. Parcurgerea văii mi-a luat 1h:40.

Am urmat apoi potecă spre Bucșoiu de unde am coborât pe Brâna Caprelor. Tare e frumos traseul ăsta mai ales când îl faci din acest sens. De sus se văd spectaculos cabana Mălăești, căldările glaciare și hornurile.

Pe Hornul Mare am ajuns 4 oameni pe care îi văzusem de sus, din Brâna Caprelor. De acolo spre Omu am mai întâlnit încă vreo 6 oameni. Cabana era închisă așa că nu am stat prin zona și m-am dus spre Valea Morarului.

Valea Morarului

Pe ea mai fusesem de vreo două ori acum câțiva ani: odată pe urcare și odată pe zăpadă, la vale. Nu prea aveam amintiri cu ea. Dar nu-i nimic, că mi le-am făcut acum. Și pot să spun așa: valea este extrem de friabilă până ajungi la a doua căldare glaciară. Am văzut că au apărut și două lanțuri acum care te ajută să nu te împrăștii pe pietrișul alunecos. Prin zona aceasta trebuie să mergi că un păianjen, din nou. Pe o săritoare am prins și un rest de gheață de asta iarnă și a trebuit să aplic tehnici de ocolire 🙂 . Și pe aici am întâlnit două grupuri de oameni care urcau. În rest nu prea am multe de zis. Valea asta mi se pare anostă din orice sens ai parcurge-o 🙂 . Coborârea pe vale mi-a luat 1h:30.

Ziua mea s-a terminat cu 20km la bord făcuți în 6h:30 și cu 2000m D+. A fost o zi frumoasă care mi-a pus din greu la încercare sistemele de stabilizare pentru deplasarea pe tern ultra friabil.