Via ferrata Eterna Brigata Cadore

Prima parte a lunii august „ne-a prins” din nou în Dolomiți. De data asta am venit fără copii, ca să „ne facem de cap”, adică să mergem pe trasee mai lungi de ferrata sau pe trasee de escaladă mai grele. Unul din munții pe care nu fusesem era Marmolada, așa că ne-am propus încă înainte de a veni spre Italia să mergem pe via ferrata Eterna Brigata Cadore sau Brigata Alpina Cadore, grad 4C (în cotație Fletcher/Smith). Aceasta este una din cele două via ferrata de pe Marmolada, aflându-se partea estică a muntelui.

A doua se numește via ferrata Punta Penia sau Marmolada West Riege sau Hans Seyffert, aflată pe partea vestică și care ajunge, în cele din urmă, pe cel mai înalt vârf al Marmoladei, Punta Penia (3343 m).

Eterna Brigata Cadore traversează un vârf mai mic, Punta Serauta (2961 m), și se sfârșește în stația intermediară a telecabinei Serauta, loc în care se află și un muzeu în aer liber (numit Zona Sacra di Serauta) cu resturi de construcții militare, unele destul de bine conservate, din timpul Primului Război Mondial.

Accesul

Traseul începe de la refugiul Fedaia, în jurul căruia, plus/minus câteva sute de metri, sunt locuri de parcare fără plată. Noi am parcat între lacul Fedaia și refugiul Fedaia într-un mare buzunar, unde mai opresc și campere.

Exact din spatele refugiului pornește un drum, de fapt o pârtie de schi, pe care am luat-o la deal. După a treia curba a drumului, am mai continuat cca 50 m, până ce am dat pe partea stângă de o față de stâncă pe care scrie cu vopsea roșie „F.E”. Până în acest punct am facut 20 de minute.

De aici am părăsit drumul și am intrat pe o potecă marcată cu bandă roșie și momâi (cairns in engleză) care duce până la baza traseului. Chiar dacă poteca este bine semnalizată, trebuie puțină atenție pentru că uneori devine neclară, mai ales în zona de iarbă.

Până la începutul traseului de ferrata am făcut 1h:05 de la refugiul Fedaia. Aici se află și o placă informativă care ne spune că urmează să intrăm pe un traseu foarte greu, cu o durată estimată de parcurgere de 5h.

Traseul

Începutul traseului reprezintă cea mai grea parte din întreg parcursul. Pornește cu o urcare verticală, spre stânga, urmărind linia unei mari fisuri. De altfel această fisură este „semnătura traseului” și se observă cel mai bine din poteca de acces.

Urcarea este susținută, fără puncte de odihnă, și prize destul de puține și mici pentru picioare. Secțiunea grea ia sfârșit în cca 10-15 minute, când am ajuns într-o zonă mai lată a fisurii de care vorbeam.

După aceasta parte am traversat oarecum spre stânga pe creasta propriu-zisă care este foarte lată și foarte lină ca înclinație. Am continuat pe un traseu mai degrabă de trekking care are are cablu pe toată lungimea lui, însă pe care noi nu prea l-am mai folosit.

După finalul zonei ușoare, am intrat pe secțiunea finală a traseului caracterizată de o creastă mai îngustă, cu mici urcări și coborâri. Nouă ni s-a părut cea mai interesantă această secțiune, chiar dacă nu are vreun pasaj dificil. De aici se vede foarte frumos amploarea muntelui Marmolada. Este ceva impresionant care nu poate fi explicat sau înțeles din poze și cu atât mai puțin vizibil de la baza muntelui sau când te afli pe munții de „vizavi” (de ex. pe via ferrata Delle Trincee).

Chiar dacă nu are pasaje grele, această ultimă secțiune este foarte aeriană și pasajele abrupte de coborâre, unele destul de lungi, pot deveni intimidante pentru cineva care nu a fost expus la genul ăsta peisaj.

Din păcate noi nu ne-am dat seama când am ajuns sau traversat vârful Punta Serauta (2961 m) și, pe măsură ce ne apropiam de stația de cabină Serauta, care reprezintă finalul, ne-a fost clar că l-am ratat. Adică sigur am trecut pe el sau pe lângă el, dar nu am știut când.

Tot traseul de ferrata ne-a luat 3h:23, un timp mult mai bun decât ne așteptam noi să facem. Chiar dacă la începutul traseului erau vreo 10-12 oameni înaintea noastră, am reușit să-i depășim pe toți până la final, neavând din asta un scop în sine. Pur și simplu ne-am mișcat constant și mai eficient pe zonele tehnice.

De la finalul cablului și până la stația de cabină ne-a mai luat încă 10 minute, dar am mai și căscat ochii puțin prin zona de muzeu.

Retragerea

Una din provocarile traseului este de natură logistică, la retragere. Problema vine din faptul că traseul nu face un circuit, iar poteca de retragere care ar duce înapoi spre refugiul Fedaia traversează în câteva zone ghețarul. Asta presupune să ai niște colțari și un piolet, iar colțarii au nevoie de niște bocanci cu talpă rigidă și tot așa. Deci logistica se mai complică puțin, iar bagajul devine mai mare.

O variantă mai facilă, pe care am ales-o și noi, este să cobori cu cabina Serauta în Malga Ciapela. Costul este de 25 EUR / persoană. Din Malga Ciapela circulă 4 autobuze pe zi care te pot duce înapoi în Fedaia: la 08:35, 11:00, 14:53 si 16:40 (în august 2024). Orarul poate fi consultat pe site-ul Val di Fassa. Costul este de 3 EUR / persoană și drumul durează cam 10-15 minute. Stația de autobuz din Malga Ciapela este aproape de stația de telecabină, pe o laterală a shopping center-ului Principe Marmolada, la cca 300 m spre față – stânga.

De final

Chiar dacă traseul este puțin cam friabil și are zona plictisitoare de trekking este totuși, fără discuție, un traseu foarte frumos care trebuie făcut cel puțin o dată în viața unui om. Măcar o dată pentru a înțelege amploarea muntelui Marmolada și pentru a vedea ghețarul de aproape. Din cauza retragerii mai complicate, el trebuie planificat bine, esențială fiind ora în care ajungi la stația de cabină Serauta. Dacă ai pierdut cabina e cam nașpa, dar să sperăm că nu e cazul ! 🙂