Escaladă în Passo Fedaia, Marmolada

A doua zi, duminică, ne-am propus să începem prima parte a zilei cu o pauză, ca sa ne mai revenim puțin după tura solicitantă de pe I Magnifici 4. Așa că am mers la shopping prin zonă pentru a cumpăra un ghid local care să ne ajute să identificăm și accesa faleze de escaladă. Am găsit această carte, la 28 EUR, care ne-a ajutat mult. Descrierile pentru accesele traseelor sunt clare, cu puține excepții, iar topo-urile reflectă realitatea de la fața locului.

Prima opțiune a fost o faleză aflată practic lângă stradă, exact la intrarea în localitatea Penia, cum vii dinspre Alba și Canazei. Nu am rămas aici pentru că bătea soarele bine de tot pe faleză și era în drum, chiar dacă vorbim de un drum pietonal. Uneori trebuia să filezi de pe asfalt făcând loc oamenilor și bicicletelor, ceea ce ar fi fost cam ciudat.

Așa că am mai studiat puțin cartea și am ales faleza Palestra Passo Fedaia din Marmolada. Accesul către faleză este foarte simplu: de la baza teleski-ului Pian de Fiacconi se urmează poteca bine conturată cca 15-20 de minute, se trece pe lângă rămășițele unei vechi bucătării militare și apoi ajungi la baza peretelui.

Priveliștea de la baza traseului este grandioasă și impresionantă. Mai jos se vede lacul Fedaia, iar mai sus creasta Padon pe unde am făcut Via Ferrata delle Trincee.

La această faleză, ce conține 3 sectoare, sunt doar trasee de față căzută, grad ușor (max 5c) și pe o stâncă frumoasă, compactă și neabrazivă. Noi am mers la sectorul C unde am făcut pe rând Monica (5b), Clessidra (5a) și Grande mago (5c). Toate traseele pot fi luate ca o școală a echilibrului și poziționării. În esență nu prea ai prize la picioare, iar la mâini te echilibrezi cu ce apuci. În ciuda gradelor mici și a feței căzute, traseele nu sunt deloc o floare la ureche sau cel puțin nu pentru mine. Fiecare mișcare trebuie atent calculată și cred că nu am legat niciun traseu din prima.

De fapt, Grande mago (5c) nu am reușit să-l termin, rămânând doar cu topul de asigurat. În timp ce îmi tot calculam mișcările înainte de top, au început să cadă pietre din partea superioară a falezei, care arată ca o surplombă uriașă. Faleza începe cu față căzută și după 100m diferență de nivel să zic, devine surplombă. Întâi au căzut pietricele, apoi pietre și apoi bolovani (cât o minge de handbal să zic). M-am cam că**t pe mine de frică pentru că eu eram agățat într-o asigurare și Ioana era jos, cea mai expusă. Văzând că tot cad pietre, am hotărât să pun un maion în spitul în care eram ca să mă lase Ioana rapid jos. Doar că graba și frica m-au făcut să-mi ia o eternitate până când am făcut manevra, timp în care mai cădea ici colo câte o piatră, dar până la urmă am reușit și am ajuns jos.

Norocul nostru a fost că rafala importantă de bolovani a aterizat 10-15m în stânga noastră, la sectorul B. Dacă eram acolo, ar fi fost fatal.

După acest episod, am împachetat și am plecat la mașină, cu toate că am mai fi stat, vremea fiind superbă. Locul ne-a plăcut super mult și cât am mai stat în Italia tot am fost tentați să revenim. Cred că e prima oară sau prima oară în foarte mult timp, când am simțit frică în stare atât de pură că am început să am și un tremur în picioare.