Via Ferrata Magnifici Quattro, a doua parcurgere

Pentru ultima zi de stat în Dolomiți am ales să facem dimineață niște escaladă pe rocă vulcanică în părculețul din Penia și mai pe la prânz am mers din nou pe traseul Magnifici Quattro (6B). Linia acestui traseu începe și se sfârșește prin grote, ceea ce-l face o alegere perfectă pentru o zi călduroasă cum am avut noi. Pe 90% din rută stai ferit de soare, ba chiar la răcoare.

Accesul

Am parcat mașina pe lângă campingul Vidor, având grija să nu o lăsăm pe zone interzise de staționare întrucât amenda, cu reducere, este vreo 29 EUR. De aici și până la intrarea în traseu am făcut 1h printr-un soare arzător, fiind ora 14:30.

Traseul

Traseul a fost ca data trecută: greu și susținut, cel puțin pe prima parte. Cred că aș putea împărți traseul în 3 segmente: primul, unde se află și traversarea ce dă gradul traseului, al doilea cu porțiuni intermitente de cablu, care practic leagă segmentele principale între ele și segmentul trei, ce începe din cea de a doua crăpătură/grotă/peșteră și se termină pe creastă, la final.

Pe primul segment am făcut de data asta 50 de minute, pe al doilea 30 de minute, iar pe ultimul 40 de minute. Așadar, am terminat traseul în 2h, cu 30 de minute mai puțin față de prima parcurgere. Acum nu am mai avut probleme cu orientarea pe segmentul din mijloc, acesta fiind mult mai bine semnalizat.

Vorbind de segmentul de mijloc, cel de care spuneam că este un fel de potecă cu cablu intermitent ce face conexiunea intre porțiunile tari ale traseului, am observat o chestie care m-a mirat. De fapt m-a surprins destul de mult, că încă nu îmi vine să cred.

Pe aici poteca nu trece doar pe stânci, ci mai are și zone de iarbă și, uneori, urzici. Pentru că poteca este expusă în anumite zone, mai are și cablu ca să-l folosești la mâna curentă. Acest cablu trece și el prin iarbă. Când am fost noi acum, iarba asta de pe potecă și din zona cablului era proaspăt cosită. Deci cineva dintre cluburile astea italiene sau cineva de la administrația din Pozza di Fassa se ocupă sa tundă iarba pe aici mai frate! Așa ceva nu este posibil ! Dar cu ce-i deranja iarba aia, dar urzicile alea ? :)) La noi în parcul Tineretului nu se obosește nimeni până în luna iunie să taie hățișul care crește pe alocuri la 1.70m înălțime.

Îmi imaginez că a fost o adevărată provocare logistică să tundă iarba de acolo, că nu există o potecă de acces. Ori urci / cobori cu moto-coasa în spate pe via ferrata, ori faci niște rapeluri din creastă, dar tot cu moto-coasa în spate, ori te plantează un elicopter direct pe cărare. Oricum ai da-o, nu e ușor. Bravo lor ! Este de apreciat.

Retragerea

La prima parcurgere a traseului, poteca de coborâre de la refugiul Baita Cuz spre refugiul Val San Nicolo era distrusă de copacii prăbușiți în urma furtunii din octombrie 2018. Asta a făcut ca ultima treime din drum sa fie horror, toata retragerea luând-ne un timp record de 2h:30 de credeam că nu mai ajungem la un moment dat.

Acum, poteca era clară. Nici urma de copaci căzuți sau crengi. Așa ca am și alergat pe alocuri, reușind să coboram în 35 de minute pana la șosea, lângă refugiul Val San Nicolo. Lux ! De aici am continuat tot pe jos, înapoi la mașină pentru încă 50 de minute.

În total am făcut 4h:40, 760m D+/- și 11km.