Via Ferrata Kaiserjager

Sâmbătă, pe 16 iulie, am mers pe via ferrata Kaiserjager (4C), unul din puținele trasee pe care nu ajunsesem din zona Val di Fassa. Din descrierea lui ne-am dat seama că este un traseu mai degrabă de trekking și mai puțin de via ferrata, timpul estimat pe cablu fiind de cca o oră. Accesul și retragerea reprezintă 80% din timpul pe traseu.

Accesul

Cum acest traseu se află în aceeași zonă ca Magnifici Quattro, știam în mare harta. Am parcat mașina pe lângă campingul Vidor și apoi am luat un shuttle bus pentru 4km către refugiul Val San Nicolo cu un cost de 6 EUR / persoană. Cu mașina nu ai voie pe acest drum având nevoie de un permis de tranzit.

De aici am urmat drumul până la un indicator de trasee, de unde am luat-o stânga, spre pădure. Acest indicator se află la 2.8km față de Val San Nicolo, între refugiul Baita Campi și Baita alla Cascate, dar mai aproape de cel din urmă.

Poteca șerpuiește prin pădure ca apoi să iasă într-un gol alpin, pe creastă. De aici și până la refugiul Passo San Nicolo mai este foarte puțin. Odată ajunși la refugiu, se continuă timp de încă 10 minute spre fața muntelui, cu traseul deja vizibil din acest unghi. Drumul de la Val San Nicolo până la baza traseului ne-a luat 2h:05.

Traseul

Traseul Kaiserjager este unul vechi, din cele originare, amenajate de către austrieci în timpul Primului Război Mondial, în 1915. Prin urmare traseul a avut un caracter utilitar, iar linia lui urmează un parcurs logic pe fisuri, diedre și hornuri, având scări sau balustrade în zonele de față dreaptă și căzută.

Odată cu reamenajarea din 1996, linia traseului a fost puțin reconfigurată așa încât s-a renunțat la scări (una din ele fiind chiar la intrare) și balustrade pentru a da un caracter mai sportiv rutei, părerea mea. În multe zone ale traseului însă, încă se văd piroane din amenajarea inițială, o parte din ele fiind încă folosite și azi.

Orientarea traseului este vestică, având pe el umbra în prima parte a zilei. Acest lucru a fost perfect având în vedere căldura de afară. Din păcate, acest traseu este în totalitate friabil și trebuie parcurs cu foarte mare grijă pentru a nu da pietre în cap celor de jos. Îl pot compara ca friabilitate cu dei Finanzieri, unde am avut exact aceeași senzație.

Traseul începe tare încă de la început cu o urcare verticală care uneori are și pasaje surplombate. Urmează apoi o urcare în diagonal-stânga, mai ușoară, care duce pe un horn foarte friabil. După ce am depășit acest horn am ieșit pe linia de creastă, unde se observă resturi ale unei foste balustrade. Secțiunea aceasta este ușoară și oferă o priveliște frumoasă asupra zonei.

Începe apoi a doua secțiune, și ultima, a traseului care presupune urcarea pe o față dreaptă pe care mai facem mic zig-zag-uri. În anumite zone am mers cu picioarele doar la aderență, pe aici stânca fiind mai compactă. La finalul acestei urcări avem o traversare spre dreapta, pe o brână, care duce în secțiunea finală de creastă. Peisajul devine frumos și aerian și odată cu el și stânca mult mai friabilă.

La doar 1h de la intrarea pe traseu am ajuns la finalul lui, aproape de vârful Col Ombert (2670m).

Retragerea

Odată ieșiți din traseu se poate urca și pe vârful Col Ombert sau se poate continua câțiva metri pe poteca vizibilă până într-o mica șa, îngustă. Aici apar 2 variante: stânga și dreapta. Ambele par poteci, însă doar cea din stânga reprezintă cu adevărat o potecă continuă. Inițial, eu cu Ioana ne-am dus în dreapta încercând să urmam indicațiile din ghid, însă poteca se pierde la un moment-dat, iar terenul devine abrupt, friabil și cu ruperi de pantă. E posibil ca și pe aici să fie o cale, dar nu am insistat în a o descoperi.

Așa că ne-am întors la șa ca să luam calea din stânga. Deși clară, poteca este foarte îngusta și abruptă, cu secțiuni de grohotiș de calcar și granit. Am coborât pe ea până la baza căldării, unde începe să apară și un marcaj turistic, poteca 609. Aici pare a fi o răscruce puțin evidentă, noi ținând dreapta (E) spre o șa unde se vede în zare un stâlp de marcaj. Din acest punct am intrat pe alt traseu turistic, 608, ce duce spre Baita alla Cascate și apoi intră pe drumul forestier pe care am și urcat. Astfel am făcut un circuit al zonei noi continuând, fără să mai luam shuttle bus, până înapoi la mașină.

Toată retragerea, inclusiv timpul de balaureală, ne-a luat 3h:25. Timpul total pe traseu a fost de 6h:30 cu o distanță de 18km, cu 1100m D+ și 1350m D-.

In concluzie nouă ni s-a părut un traseu care nu prea merita parcurs pentru cine dorește via ferrata. Lungimea mică a traseului combinată cu friabilitatea stâncii și timpii mari de acces și retragere îl fac sa nu fie prea atrăgător, cel puțin nu în lista inițială de trasee.