Via Ferrata în România

De cele mai multe ori termenul de „via ferrata” este asociat cu Dolomiți, în Italia. Faptul că avem și în România astfel de trasee a fost o noutate pentru mine și de aici și porțiunea „în România” din titlu. Dar cum am ajuns la via ferrata ? Păi simplu: toate opțiunile de mers pe munte în weekend-ul prelungit ce a trecut, au ieșit din calcul datorită ploilor și fulgerelor. Astfel că m-am gândit să caut pe Google dacă și unde există trasee de via ferrata în România…

…și uite așa am ajuns (tocmai) în zona Cheile Bicazului unde sunt la distanță mică unul de altul două trasee: Astragalus și Wild Ferenc. Știu că numele sună mai neuzual, dar ele au sens:

• Astragalus este numele unei plante care crește chiar în zonă, fapt ce l-a inspirat pe Ticu Lăcătușu, cel care a amenajat traseul în 2016, să își numească traseul astfel.
• Wild Ferenc, cu numele complet Traseul Memorial Wild Ferenc, este numele unui fost alpinist din zonă. Traseul a fost amenajat de echipa Salvamont „Dancurás” din Gheorgheni în 2016 în memoria lui.

Până în Cheile Bicazului mergi ceva cu mașina. Cum noi am plecat last minute din București, am rezervat ceva cazare pe drum. Așa am ajuns să stăm la 40km de Cheile in sine. La fața locului sunt mult mai multe pensiuni și opțiuni de cazare, dar ele nu apar pe Booking sau Google Maps.

Traseul Astragalus

Accesul în traseu se face de la baza drumului DN12C, în ceea ce se numește Cheile Șugălui. Chiar la intrare este o parcare mică cu un panou informativ. Se urmează poteca care în vreo 10 minute duce la cabana Ecolog, de unde se achita taxa de intrat pe traseu, de 20 de lei / persoană. Cu toate că pe hartă apar 4 – 5 trasee, în fapt, este doar unul care are 2 retrageri. Retragerile se numără și ele a fi trasee, căci se pot parcurge și în sens invers (de jos în sus). Traseul principal are cam 600 – 700m lungime cu 170m diferență de nivel, cu gradul C/D. Noi l-am parcurs în 1h:50. Am mai așteptat după un grup de oameni în față noastră care se mișca mai încet.

Traseul este foarte spectaculos și aerian și mi-a plăcut foarte mult. Este destul de variat ca parcurs având și traversări pe brâne, traversări la aderență, hornuri, perete drept și chiar și o mică porțiune unde traversezi mai lăsat pe spate.

Primul segment al traseului, care ajunge într-o șa de unde te poți retrage, constituie partea mai ușoară, iar al doilea segment, cel cu urcarea pe vârful Turnu Mare, fiind partea mai dificilă. Având în vedere că ești tot timpul asigurat și ai și cablu de care să te tragi, nu ai probleme tehnice de înaintare. Noi am prins o zi foarte călduroasă și era bine dacă aș fi purtat și mănușile pe care le aveam la mine, de altfel.

De asemenea am găsit că fost bine că am avut la mine, pe lângă kit-ul de via ferrata, și un anou / lonjă. M-am folosit de anou când mă opream să fac poze. De-alungul traseului sunt foarte multe spituri în care te poți asigura suplimentar.

Retragerea se face pe o potecă, prin pădure pe un teren destul de alunecos. Cam în 30 de minute ajungi înapoi la cabană.

Traseul Wild Ferenc

Ei bine, deși același grad de cotație, C/D, acest traseu este mult mai susținut. Are o lungime de 200m și se urcă 173m, deci este în general la verticală. Traseul a fost amenajat în peretele Șuhardul Mic, unde mai sunt și alte trasee de escaladă multi-pitch. Accesul în acest traseu este la liber, fără taxă. Noi am lăsat mașina în parcarea hotelului Iasicon de unde am mai făcut vreo 30 – 40 de minute până la baza traseului. Cum era ora 15, cam așa, soarele ardea nemilos de la locul lui, de pe cer. Chiar mă gândeam că o să ne usuce pe stâncă, însă, exact după primele 5 minute de urcare, a intrat în nori și așa a rămas până când am terminat traseul.

Încă de la intrare se începe susținut cu o urcare verticală de 2-3m. Aceasta este urmată de o brână cu înclinație mai mică și apoi prima secțiune verticală, lungă de vreo 40-50m, care duce pe o mică creastă. Secțiunea aceasta este friabilă și am cam stat stresat să nu îi dau pietre în cap Ioanei. Imediat după noi, au mai intrat în traseu doi tipi, localnici. Cu toate că au fost cam zgomotoși pentru gustul meu, până la urmă compania lor a fost simpatică 🙂 .

A doua zona verticală a traseului duce la un pod suspendat. Această secțiune conține și ceea ce am putea numi „pasul traseului” care este un fel de urcare pe verticală, doar la aderență și cablu. E o chestie de 2-3m, dar pentru că se întâmplă la înălțime și pe o verticală clară, îți solicită puțin atenția. Și traversarea podului in sine, lung de vreo 5-7m este o senzație. Vezi tot traseul și Lacul Roșu la picioarele tale.

Din acest punct mai urmează o ultimă urcare cu înclinație mai mică și lungă de vreo 20m, care duce pe vârf. Tot traseul ne-a luat 50 de minute de la intrare. Am rămas destul de mirat când am văzut că pe vârf erau vreo 10 oameni care stăteau la siestă. Ei urcaseră pe poteca pe care ulterior am coborât noi. În încă vreo 40 de minute, am fost jos, în poteca turistică din care am intrat în traseul nostru.

Chiar vorbeam și cu Ioana, că am rămas foarte plăcut impresionat de „imagistica” traseelor și de calitatea asigurărilor. Chiar m-am bucurat că până la urmă am venit aici, în ciuda drumului destul de lung și solicitant. Recomand aceste trasee și zona în sine pentru un un weekend prelungit.