Via Ferrata Delle Trincee cu copiii

Delle Trincee (4B) a fost a doua ferrata pe care am făcut-o cu copiii, prima fiind Col Rodella. Pentru acces am mers în Arraba, iar de acolo am luat gondola până la Porto Vescovo pe care am dat 71 EUR toți 4. Copiii au avut o reducere, dar nu mai știu exact cât.

De la ieșirea din gondolă și până la baza traseului am făcut 20 de minute. Deja era multa lume atât pe traseu cât și la baza lui, dar până am ajuns noi cam plecaseră toți. Am început să ne echipam rapid pentru că în spatele nostru venea alt grup de 6-8 oameni. Întrucât știam că porțiunea de început a traseului este grea, am scos coarda și i-am și legat pe Alex și Alisa de câte un capăt. Urma să asigur „prima lungime de coarda” în câteva locuri cu niște bucle, urmând să regrupez ca apoi să îi filez.

Ăsta a fost planul, dar nu prea a funcționat. Mai mult ne-am încurcat cu toții. În primul rând copiii se chinuiau să scoată coarda din bucle, uneori nu o scoteau deloc și se încurcau cu lonja de via ferrata în ea. În al doilea rând, le era greu să își dea seama care e firul lor de coardă, ambele fire având aceeași culoare (asta pentru că foloseam o coardă pliată în două). A fost cam haos. Noroc de Ioana care era în spatele lor și îi ajuta la manevre. În tot timpul ăsta cei din spatele nostru se uitau la noi cu nerăbdare sau apreciere sau disperare, nu mi-e clar. Ce e clar este că ne-am cam lungit aici cu timpul și i-am ținut pe loc.

Alisei i-a fost greu pe primele 4-5 segmente de cablu, unde este și pasul tare al traseului, pentru că a cam descurajat-o lipsa prizelor de picior, plus că ii venea greu să schimbe asigurările de ferrata de pe un segment pe altul. Noroc de Ioana (din nou!) că a ghidat-o si impulsionat-o așa încât să depășim momentul.

Văzând stângăciile de început, am schimbat strategia de asigurare și am început să merg concomitent cu ei. Unul avea o coardă mai scurtă și altul mai lungă așa încât să fie câteva segmente de cablu între ei. Eram atent ca să dau firele de coardă pe după colțuri de stâncă, piroane etc ca să suplinesc lipsa buclelor. Asta ne-a ajutat să ținem și coarda cât mai dirijată ca să nu calce pe ea. A fost bine într-un final și ne-am mișcat mult mai cursiv.

Între timp Alisa se cam moleșise și se tot văita ca o abuelita. Părea că nu mai vrea sau nu mai poate. I-am zis că dacă va fi tot așa până ajungem la ieșirea intermediara a traseului, ne retragem. Eram deja pe creastă și trecusem de pasajele dificile de start. Asta a făcut-o să se ambiționeze și să își revină, iar apoi ne tot repeta că vrea să termine traseul. Alex, între timp, începuse să tot întrebe „cât mai până la ieșirea intermediară ?”, „ne retragem ?”, dându-ne de ințeles că ar vrea el acum să renunțe. Uaiii ! S-a potolit unul și a început celălalt. Așa e cu copiii ! Răbdare, răbdare, răbdare !

În dreptul ieșirii intermediare din traseu este și o mini șa în care am stat să mâncam și să mai bem apă. A fost bine pentru că s-au mai revigorat cei doi copii și am putut continua și pe ultimul segment al traseului.

Știam că urmează o descățărare lungă și cam dificilă așa că am luat decizia să îi dăm la vale pe coardă pe aceste pasaje în loc să ii lăsăm pe ei să descațăre. I-am dat din 2 segmente a câte 10-12m fiecare. Pe unul din segmente au trebuit să coboare mai la aderență, așa, cablul de via ferrata fiind destul de mult în stânga lor.

Până la urmă totul a fost bine și am ajuns la finalul traseului în 3h:43. De aici urma doar poteca de retragere care avea să ne ducă la gondolă. Evident că ne-am oprit și la resturile de tranșee să se mai viermuiască puțin și pe acolo. Puțin, nu prea mult, că nu aveam frontale cu noi.

În altă oră și puțin am ajuns și înapoi la gondolă. Ambii erau cam obosiți, dar într-un fel satisfăcuți că au reușit să facă traseul. Și eu mă bucur că l-au făcut pentru că este un traseu foarte frumos, deși mai greuț pentru ei.