Trekking pe Valea Morarului și Cerbului

Weekend-ul acesta a avut doar o zi cu vreme bună pe care ne-am hotărât să o alocam unui traseu mai lung de trekking care să implice cumva și vf. Omu. Pentru că Ioana nu mai fusese până acum pe Valea Morarului, am ales această opțiune pentru urcare, urmând să coborâm pe Valea Cerbului. Eu mai fusesem pe Valea Morarului atât la urcare, cât și la coborâre, însă niciodată în plină vară.

Pe la 8:30 dimineața am parcat mașina pe marginea drumului asfaltat care duce spre Gura Diham. Imediat ce am coborât din mașină, ne-a lovit presiunea bașilor. Pare-se că era un festival sau vreun eveniment cu muzică house pe la Gura Diham.

Noi ne-am împachetat și am luat-o la deal pe traseul turistic Valea Cerbului (bandă galbenă). Am tot mers pe el, cam 1h, până la intersecția cu traseul de Mălăești (triunghi roșu), unde am făcut dreapta. Am mai continuat apoi o vreme până la intersecția cu Valea Morarului, aflata pe partea stângă cum am venit noi. Numele văii este scris pe un bolovan destul de evident cu vopsea roșie. De la mașină si până aici am făcut 1h:40 cu 5.4km și 570m urcare.

Valea Morarului

Partea de început a traseului presupune navigarea printr-un culoar de ierburi înalte cu multe urzici. Poteca intră apoi pe firul văii și încep niște săritori de mici dimensiuni, unele din ele având niște mișcări interesante de boulder. Nimic complicat. Doar poziționare si 2-3 mișcări dinamice.

Ioana într-o mișcare de boulder

După ce am terminat cu salba asta de săritori mici, am ajuns la o săritoare considerabil mai mare cu aspect de canion. La baza ei era plin de pământ și crengi, la fel și pe fața din dreapta ei. Inițial am vrut să o ocolim prin dreapta. Apoi am încercat să urcăm direct pe ea. Nu ar fi fost nimic greu, doar că stânca era acoperită de pământ ceea ce o făcea inutil de riscantă. Între timp mă gândeam că parcă nu am făcut tot rahatul ăsta în celelalte două parcurgeri ale văii, mai ales că odată am coborât, iar pe aici era exclus să fi venit.

Săritoarea înaltă pe care am ocolit-o prin stânga

Am revenit încă odată la baza săritorii și am început să caut mai atent o variantă prin stânga ei. Si așa am găsit poteca. Faptul că acum era vară și vegetația în toi, poteca nici nu se observa. În parcurgerile mele de toamnă târzie, era totul foarte clar, nefiind nici urmă de bălării.

Pe poteca ce ocolește succesiunea mai dificila de săritori

Deci am luat-o prin stânga și am continuat așa până când am dat de un bloc mare de zăpadă reziduală, acoperit cu un strat sănătos de noroi. Nici de data asta n-am scăpat fără să ne murdărim pantofii și mâinile de noroi.

Ioana traversând cu atenție pe blocul de zăpadă

De la acest punct am intrat într-o căldare glaciară pe unde poteca devine mai puțin clară și cele câteva momâi pe care le-am găsit pe drum au fost de folos. Am mai adăugat și noi câteva pentru a fi mai clar. În zona asta am dat de multe capre negre care părea că nu prea sunt interesate de noi. Unele din ele erau doar la 10m distanță și pășteau liniștite cu puii lor.

Caprele si puii lor

Am continuat în sus ținând stânga. După puțin timp am intrat într-un nou culoar cu bolovăniș friabil. La finalul acestuia se urcă pe niște fețe căzute care sunt echipate cu lanțuri. După aceea ajungem în ultima căldare glaciară de unde se vede foarte bine stația meteo de la Omu. Poteca nu mai este vizibilă din acest punct, însă noi am continuat drept in sus, mergând cu vf. Omu in stânga, până ce am ajuns în poteca turistică Bucșoiu – Omu. De la intrarea în vale și până la Omu am făcut 4h:10 cu 1050m urcare.

Vedere spre prima căldare glaciară

Valea Cerbului

Fiind foarte aglomerat prin zona cabanei, nu am intrat și nici nu am stat mult pe acolo. Am început să coborâm pe Valea Cerbului într-o alergare ușoară. Am întâlnit destul de puțină lume pe traseu. Doar un singur grup pe urcare și vreo 2-3 pe coborâre.

Și pe traseul ăsta am dat peste 2 porțiuni mari cu zăpadă reziduală aflate în stânga potecii, pe firul văii. E prima oara când găsesc zăpadă pe Valea Cerbului la final de vară. În Bucegi avem mult mai multa zăpadă la altitudini mici anul acesta, față de ce am văzut prin Dolomiți, unde nu era nici urmă de zăpadă nici măcar la 3000m altitudine.

Toată coborârea ne-a luat 2h:30 și avut 9.5km cu 1600m D-. Am ajuns la mașină la 8h:20 de la plecare făcând în total 20km cu 1700m D+/-.

Tags:
Category:

Comments are closed here.