Vedere spre vf. Ciucas

Trekking de toamnă prin Ciucaș

Alegerea sportivă de weekend-ul acesta a fost o tură de trekking în munții Ciucaș, pe traseul de semimaraton Ciucaș X3. Atât pentru mine, cât și pentru Ioana, a fost o revenire pe acest traseu. Ioana îl mai făcuse odată în concurs, eu doar în afara concursului.

Am parcat mașina pe lângă DN, ca să scutim porțiunea de asfalt printre case pe care am fi parcurs-o dacă luam startul de unde pornește concursul Ciucaș X3. Am pornit ușurel întâi printr-o potecă foarte noroioasă, am intrat încet-încet în zona de frunze, după care am ieșit cumva în zona de gol alpin odată cu ajungerea la stâna din Zăganu, acum părăsită.

Urcarea spre vf. Gropsoarele (1883m)
Urcarea spre vf. Gropsoarele (1883m)

Imediat ce am ajuns în creastă, temperatura s-a schimbat imediat datorită vântului care bătea încet, dar constant. Ne-am pus pe noi niște haine și am continuat la deal. Jos, în zona de podiș se vedea frumos plafonul de nori, însă datorită luminii prea puternice și a lipsei unui fundal contrastant, peisajul nu arată la fel de interesant și în poze.

Marea de nori de la nivelul podisului
Marea de nori de la nivelul podisului
Marea de nori de la nivelul podisului
Marea de nori de la nivelul podisului

Am continuat spre vf. Gropșoarele (1883m) pe unde am mai început să vedem oameni atât pe sensul nostru, în față, cât și care coborau spre noi. De aici am început să mai și alergăm la vale. Terenul este super mișto pentru alergare: o iarbă foarte mică și foarte moale, exact la fix pentru aderență și amortizare.

Vedere spre vf. Ciucas
Vedere spre vf. Ciucas

În 4 ore am ajuns și la cabana Ciucaș, unde am fi vrut să intrăm să bem un ceai, o cafea, ceva. Dar unde să intri, mai frate ? Sala de mese era plină ochi și pe hol era un grup de vreo 20 de copii care așteptau să se cazeze sau să plece. Văzând care-i treaba, am dat-o în alergare ușoară la vale. Grinzile transversale de pe drumul forestier erau uscate și fără prea mult pietriș pe ele, ceea ce m-a bucurat. Porțiunea asta poate fi tare alunecoasă uneori.

Pe poteca spre Muntele Rosu, cu cateva zeci de minute inainte de apus
Pe poteca spre Muntele Rosu, cu cateva zeci de minute inainte de apus

Așa că după încă 2 ore am ajuns înapoi la mașină, exact la timp ca să nu prindem noaptea pe drum. Am terminat plimbarea noastră de 19km în 6h și apoi am mers la Nicos să mâncăm ceva. De data asta chiar mi-a plăcut mâncarea, cu toate că nu rămăsesem cu o impresie prea bună despre loc din dățile anterioare.

Tags:
Category:

Comments are closed here.