Escaladă la Poiana Stânii și trekking pe Jepi

Pentru zilele călduroase de vară, zonele de cățărat din Sinaia reprezintă o variantă foarte bună având în vedere că majoritatea dintre ele sunt printre copaci, la umbră. Așa că ne-am propus să mergem două zile în Sinaia: una pentru escaladă și una pentru dat din picioare pe un traseu turistic.

Sâmbătă: escaladă

Ziua de escaladă a fost sâmbătă și, după o discuție cu Ioni, ne-am propus să mergem în zona Poiana Stânii Regale. Planul era să ne cățărăm, evident, dar ne-am luat cu noi ș niște scule pentru „activități de mentenanță”, ca să fie. Ne-am dat întâlnire în Sinaia și apoi am plecat cu o singură mașină spre Poiana Stânii.

Drumul forestier de acces spre Poiana Stânii s-a degradat foarte mult, iar parcurgerea lui necesită multă atenție și răbdare. Într-un fel e bine că este stricat drumul, căci așa se limitează numărul de mașini care-l pot parcurge și implicit aglomerația și zgomotul care vin la pachet cu turismul prost înțeles și practicat din România.

Pe la ora 10 eram la baza traseelor. Ne-am oprit în sectorul unde se află traseele Mini (5c), Ini (6a) și Let’s rock this way! (6c+). Planul era să ne dam pe ele și să vedem la fața locului ce necesită mentenanță.

Cum Mini și Ini aveau un top comun și vechi, ne-am decis să facem câte un top pentru fiecare traseu ca să fie mai safe. Așa că „s-au montat” două topuri cu lanț și ancore noi.

O alta chestie este că traseele, deși m-am mai dat pe ele, mi s-au părut grele acum. Cel puțin Ini, care e cotat 6a, are un pas greu între bucla 2 și 3 care depășește gradul scris pe stâncă.

Ne-am mutat apoi spre Let’s rock this way! (6c+), un traseu cu o linie foarte interesantă: un fel de arcadă surplombată cu aspect de diedru. Și aici s-a dus Ioni primul cu ceva emoție în suflet pentru că o parte din asigurări erau foarte ruginite, iar câteva prize esențiale de mâini erau ude. Pe lângă asta, traseul era și foarte prăfuit pentru că nu s-a mai dat nici naiba pe el de cine știe cât timp. Cu puțină „încordare”, ca să-l citez, a ajuns în top unde a dat iar peste niște ruginituri de spituri și urechi.

Văzând cum arată treaba și dacă tot mai aveam un lanț la noi, ne-am gândit „să se monteze” un top și în acest traseu. Astfel l-am pus cumva mai pe dreapta și apoi am schimbat spiturile 4, 5 si 6 puțin mai spre interiorul diedrului așa încât să fie mai ușor de asigurat. În poziția lor inițială era foarte greu să asiguri întrucât buclele iți veneau fix în ceafă. Pe lângă asta, urechile erau ruginite.

După toată treaba asta, traseul a prins o nouă față și acum este safe de parcurs. Cel puțin mie îmi rămâne ca temă pentru că nu am reușit să găsesc o soluție pentru asigurarea topului. În rest, am descifrat mișcările și trebuie doar să mă țin de secvență. Pe lângă top și intrarea în traseu este tărișoară și dezechilibrată puțin. Din mica mea experiență, aș spune că traseul depășește gradul 6c+, poate un 7a sau 7a+.

Nu am făcut nicio poză cu traseele sau cu cineva la cățărat, însă Ioana a reușit să pozeze vulpea curioasă care a venit încet, încet lângă noi căutând niște mâncare. La un moment-dat ne-a și furat o pungă goală. A fost simpatică tare.

Duminică: trekking

Prognoza pentru ziua de duminică indica niște ploaie și fulgere la ora 15:00 pentru vf. Omu. Așa că ne-am reconfigurat traseul spre ceva mai scurt ca să fim la altitudine mai joasă la ora 15:00. Astfel am ales un traseu clasic de Bușteni: urcare pe Jepii Mici – cabana Babele – coborâre pe Jepii Mari. Este un traseu care chiar îmi place și de fiecare dată am mers pe el cu plăcere.

Curios a fost de data asta cât de puțină lume am întâlnit pe traseu. De obicei sunt zeci de oameni pe unde te-ai uita, dar acum nimic. Liniște și pace. Doar la un moment-dat când traseul traversează in stânga peste apă, am dat peste niște tipi care gesticulau agitați la noi să avem grijă că este o ursoaică cu doi pui deasupra noastră. M-am uitat și eu după urs, dar nimic. O fi fost și el pe acolo, cine știe !

În vreo 3h am ajuns și la dărâmătura inestetică numita cabana Caraiman. De aici am continuat spre altă dărăpănătură, cabana Babele. Aceste 2 cabane, deși aflata în zone foarte frumoase, sunt niște monumente ale grotescului reflectând într-o bună măsură starea și calitatea turismului montan românesc.

Lăsând aprecierile estetice deoparte, am reușit să fentăm ploaia de duminică și am ajuns înapoi în Bușteni, via Jepii Mari. Toata tura ne-a luat 6h și măsoară 18km cu 1300m D+/-. Ploaia a început brutal cam la 1h după ce am ajuns la mașină, când eram deja prin Sinaia.