Via Ferrata în Cheile Galbenului, Baia de Fier

Încă de când am început să caut opțiuni de via ferrata în România, am aflat că există o zonă cu destul de multe trasee în Cheile Galbenului, Baia de Fier. Aceste chei se află în Munții Parâng, județul Gorj. Distanța relativ mare până acolo față de București (cca 250km) ne-a descurajat, ca să spun așa, să vizităm zona. Totul până weekend-ul acesta când am decis că e momentul să facem acest pas ! Pe lângă cele 21 de trasee de via ferrata, mai sunt și 150+ trasee de escaladă sportivă, așa că am hotărât să alocam o zi pentru via ferrata și una pentru escaladă.

Așadar, am plecat sâmbătă dimineața pe la 6 și ceva din București și în mai puțin de 4 ore eram în parcarea de la Peștera Muierilor. De data asta am fost în formație de 4, cu noi fiind Vali și Claudia.

Principala sursă de informare pentru traseele de via ferrata a fost site-ul Via Ferrata România. Cu descrierile și harta de aici ne-a orientat foarte ușor spre diversele zone de acces ale traseelor. Un avantaj al zonei este faptul că toate traseele sunt destul de grupate, o mare parte din ele fiind pe pereții exteriori ai Peșterii Muierilor. Traseele de pe această parte au expunere N-E.

Despre traseele de via ferrata din Baia de Fier

Un lucru mai puțin așteptat, sau diferit, este modul de echipare al traseelor. Cablul folosit este unul mai subțire decât ce am întâlnit până acum pe via ferrata în Italia și Romania, dar și larg sau foarte larg pe alocuri. Aceste 2 aspecte deviază oarecum de la conceptul de via ferrata și prin urmare aceste trasee nu trebuie parcurse cu mindset de via ferrata, ci cu altul. Nu aș putea spune cu ce fel de mindset, căci nici de escaladă nu este.

Riscul asumat pe acest trasee este unul mult mai mare, iar dificultatea lor nu este dată de aspecte tehnice, cât mai degrabă de gradul de risc pe care ți-l asumi în anumite segmente. Riscul vine din faptul că poți balansa foarte ușor atunci când folosești cablul de via ferrata pentru înaintare, situație cu care te confrunți des pe astfel de trasee. Balansul îți îndepărtează de stâncă centrul de greutate, ceea ce face să ai aderență și mai redusă cu picioarele. Pentru că te balansezi întruna, de multe ori ai senzația că ești în aventura park, doar că la înălțime foarte mare de sol. Cablul fiind și foarte subțire este și foarte greu de ținut, ceea ce complică suplimentar lucrurile.

În caz de cădere, situația poate deveni și mai dramatică, întrucât lonja de asigurare nu s-ar opri in ceva fix (piron sau cablu întins), ci pe burta pe care o face cablul în partea de jos.

Pe site-ul Via Ferrata România spun ei că traseele de via ferrata din Baia de Fier, dar mai ales cele grele, au fost gândite mai mult pentru cățărat. Din păcate, nu sunt gândite pentru cățărat. Si nici n-ar avea cum. Cel puțin pe Laura (grad E) si Spirala Mare (grad D) am întâlnit zone „curate”, fără prize sau features pe care să le poți folosi la înaintare. Totul s-a rezumat la a trage animalic de cablu că să depășim segmentele problematice.

Spun aceste lucruri doar pentru a seta niște așteptări realiste asupra zonei Baia de Fier. Asta nu înseamnă nici pe departe că nu apreciez traseele și efortul oamenilor care le-au amenajat. Ba din contră, este un lucru foarte bun și mă bucur că au reușit să creeze în zona Parâng – Baia de Fier – Peștera Muierii o destinație viabilă pentru aceste sporturi (via ferrata și escaladă). Zona este foarte bine marcată, intrarea în trasee este clară, iar retragerile, la fel, clare.

Traseele de via ferrata Marea Crăpătură (B) și Creasta Peșterii (B)

Că să ne acomodăm cu zona, stânca și gradele de dificultate am început cu ceva simplu. Am urcat pe Marea Crăpătură și am coborât pe Creasta Peșterii. Aceste trasee pornesc din stânga intrării in Peștera Muierilor, cam la 100-150m de intrarea acesteia. La baza traseelor se află un panou informativ.

Marea Crăpătură are doar un singur pas mai dificil, unde se află o săritoare de vreo 2-3m. Se poate cățăra la liber pe dreapta sau se poate folosi cablul si un șnur aflate in stânga. Traseul ia sfârșit în zona de hamace, care acum nu erau montate.

Traseul Creasta Peșterii, pe care l-am făcut pe coborâre, este foarte spectaculos și aerian la un moment-dat. Traseul l-am perceput cu toții ca fiind mai greu decât Marea Crăpătură, deși ambele au același grad. E posibil să ne fi părut așa că l-am descățărat.

Ambele trasee ne-au luat 1h să le parcurgem.

Traseul de via ferrata Spirala Muierilor / Mare (D)

Ajunși practic de unde am plecat după ce am făcut cele 2 trasee, am continuat pe poteca de acces spre traseul Spirala Muierilor. Acest traseu pornește din același punct cu traseul de escaladă Creasta Băieților (2B). Ba chiar am găsit un grup de 5 oameni care urcau pe acest traseu. Prima lungime din Creasta Băieților merge paralel cu cablul de via ferrata, pana in punctul în care ajungem la un horn spectaculos.

De aici începe treaba serioasă pe traseul nostru de via ferrata. La baza acestui horn am văzut un cablul de ferrata care venea de jos, dintr-o zona si mai îngusta, dar nu ne-am dat seama din ce traseu ar face parte. După ce am urcat acest horn la ramonaj am ajuns pe un mic prag, de unde urmează o alta secțiune grea. Trebuie urcat un prag vertical de cca 4m care mai are și niște prize. Am cam strâns cu toții din dinți și până la urmă l-am urcat folosind și cablul pentru înaintare.

Urmează apoi un horn ușor, dar pământos si friabil pe care am mers ca pisica ca să nu ne dăm unu la altul în cap pietre și pământ. La finalul hornului începe practic pasul traseului. Este un pasaj frumos, însă vertical și uneori surplombat, de cca 20-30m pe care se urcă susținut diagonal – stânga. Nu prea ai loc de odihna și de mare ajutor sunt treptele pe care le-am întâlnit aici. Daca nu ar fi fost treptele, pasul era imposibil de trecut doar folosind „tehnica de cățărare”. Rămânea sa te tragi animalic de cablul de via ferrata.

Acest pasaj se sfârșește într-o rampă cu inclinație mică care apoi duce pe o traversare în stânga care la scurt timp ajunge la final, adică in zona de hamace, unde au avut finalul si primele 2 trasee. Urcarea pe acest traseu ne-a luat 1h:10. Traseul ne-a plăcut tuturor și se bucura de o varietate mare de „obstacole”: hornuri, fețe drepte, surplombă toate pe un fundal aerian. Este chiar interesant și merită făcut.

Traseul de via ferrata Laura (E)

După o scurtă pauză am hotărât in unanimitate sa încercam și un traseu E (gradul cel mai mare de via ferrata în cotatie Austriaca). Laura pare a fi cel mai greu traseu din zonă, cel puțin după relatările Via Ferrata Romania.

Accesul către traseu este așa: din parcarea pentru Peștera Muierilor se pornește pe o potecă aflată între râu și versant. Mergem cu râul pe stânga, versantul pe dreapta spre Baia de Fier ca sens. După cca 300 – 400m ajungem la un indicator cu via ferrata și o potecă care urcă dreapta sus, spre intrarea în trasee. Acestea sunt vizibile și din poteca inițială.

Traseul de via ferrata, Laura, începe dur, cu o urcarea diagonal dreapta. Primele segmente de cablu se pot parcurge și folosind stânca, întrucât este un fel de fisură. Ieșirea din aceasta traversare însă necesita o tracționare de cablu dintr-o poziție incomodă, întrucât ești cu centrul de greutate departe de stâncă/prag. M-am și oprit odată pentru odihnă 🙂 . A urmat Ioana, apoi Vali și Claudia.

Se continuă pe o porțiune simplă care duce în câteva minute în secțiunea cheie a traseului. Această secțiune, văzută de jos sau de sus sau din poze, pare aproape banală. Este caracterizată de o fisură largă verticală, fără prea multe prize de mâini sau picioare in stânga și dreapta ei. Cablul de via ferrata este la naibii de larg aici, ceea ce complică foarte mult problema. Fisura nu este suficient de mare ca să intri în ea, nici mică pentru a face ceva chei de mâni/picioare.

Primele 5 segmente de cablu sunt cele mai grele aici, cu segmentul 3 fiind punctul critic. Cred ca mi-a ieșit pasul din a 5-a sau a 6-a încercare. Apoi venit Ioana care a stat si ea o grămadă aici, dar a trecut într-un final. A urmat Vali care și el a muncit să treacă. Toți 3 am trecut într-un stil pur animalic, trăgând de cablu. Nu ai ce sa cațări aici, nu ai ce tehnică să folosești. Este doar tras de cablu într-un echilibru precar și cu „Doamne ajută să nu cad aici”.

În tot timpul ăsta, de peste 40 de minute, Claudia și-a pierdut răbdarea și impulsionată de frig s-a mutat pe un traseu de via ferrata aflat in dreapta, mai ușor (Antivirus (C) ?). În timp ce noi ne munceam cu cablul ea câștiga teren foarte rapid și a ieșit sus, în pădure, cu mult înaintea noastră.

Una peste alta, după aceasta porțiune scârboasă, mai este doar un segment mai tehnic, chiar la ieșirea din traseu. Aici este un pas interesant (singurul pas interesant din traseu) pe care, da, l-am făcut fără cablu.

Am terminat traseul in 1h:30 si cu toții am fost de acord ca este un non-sens de traseu. Fără pasaje sau peisaje interesante, ci doar de tracționare a cablului de via ferrata și expunerea la un risc inutil. E un traseu pe care nu l-aș recomanda. Dar daca vreți să încercați, este bine să aveți o semicoardă de 30m la voi așa încât primul care trece de pas să ii asigure și pe restul pentru a diminua riscul în caz de cădere.

Traseele de via ferrata Loreley (B) și Pantera Roz (D)

Chiar daca „Laura” ne-a pus la încercare, nu ne-a răpus ! Cum mai aveam și timp ne-am îndreptat atenția pe partea însorită a muntelui (S-V) unde se afla traseul Pantera Roz (D). Accesul către acest traseu de via ferrata, presupune parcurgerea altuia numit Loreley (B). Pentru a ajunge la ele se pleacă din parcarea Peștera Muierilor, se trece apa pe pod, apoi tot înainte pe o poteca, la deal. Aproape de stradă, pe un copac, se află și un panou de informare cu via ferrata.

Loreley este simplu și pare că este în fapt si un traseu turistic pe acest parcurs. După cca 30′ ajungem la o bifurcație spre stânga, unde se află si un indicator minuscul pus direct pe o piatră în cărare, care arată spre traseul Pantera Roz. Am continuat pe brână câteva sute de metri, apoi am urcat spre grota/tunel. Este foarte drăguț pe aici, traseul traversând un fel de galerie care mai are niște ochiuri spre exterior. Parcă ai fi într-o cetate naturală. Galeria este destul de joasă la un moment-dat, eu ajungând să merg în genunchi 🙂 .

După acest punct se ajunge în pasajul traseului care constă într-o urcare diagonal-dreapta pe o zonă cu prize bune și evidente, urmată apoi de o traversare destul de expusă și aeriană. Practic linia traseului trece peste tunelul/galeria prin care am fost mai devreme. Pe aceasta traversare cablurile de via ferrata sunt mai strânse și ancorele mai dese, deci confortul psihic și siguranța, sunt la cote ok.

Imediat după acest pasaj, traseul ia sfârșit urcând-se pe o creastă scurtă până în zona de platou/vârf. Ne-a luat vreo 1h:30 sau cam pe acolo să terminăm traseul, adică traseele, de fapt. Retragerea este pe poteca marcată cu buline albastre și roșii (marcajul standard de retragere pare-se) care ajunge în scurt timp tot pe traseul Loreley pe care l-am parcurs astfel și la coborâre.

Am încheiat ziua cu 7h:10 de mișcare, cca 600m D +/- si cu 6 trasee parcurse. A fost o zi frumoasă și obositoare, dar a meritat deplasarea până aici, clar !