Via Ferrata Cesare Piazzetta, a doua parcurgere

Luni era ultima zi când aveam atât timp, cât și o prognoză bună pentru a face un traseu mai lung, care să ajungă eventual și pe la altitudine mai mare. Neavând alte opțiuni atractive în zonă, ne-am decis să refacem o via ferrata pe care am făcut-o prima oară în 2019: Cesare Piazzetta. Așa cum spuneam și atunci, este o via ferrata grea, gradul 5C, care necesită atenție pe partea de început. 

Ca și data trecută, am lăsat mașina tot în parcarea telecabinei din pasul Pordoi (2239m). Apoi am continuat spre mausoleu și de acolo în sus, spre intrarea în traseu (2650m) unde am ajuns in 1h:40. Când am ajuns noi, abia ce intrase pe traseu un tip, care părea cam nesigur și crispat. La un moment-dat chiar voiam să-l întreb dacă are nevoie de ajutor, dar până la urmă s-a descurcat și a trecut de punctul critic.

Traseul ăsta începe tare, chiar de la primul metru. Stânca șlefuită face totul mai dificil și de aceea traseul de cablu cam rămâne singură opțiune. Locurile nu foarte generoase de pus picioarele trebuie exploatate la maxim pentru a mai conserva mâinile. Cu atenție am depășit și acest pasaj inițial și, înainte de scară, l-am ajuns și pe tip care ne-a lăsat să-l depășim. Intrând în vorba cu el, spunea că i se pare cea mai grea ferrata pe care fusese.

Am ajuns și la hornul ce precede podul, unde Ioana se cam chinuise data trecută să-l treacă. Acum l-a rezolvat „din doi pași și-o săritură”.

Și am tot continuat ușurel în sus și, pe măsură ce urcam, simțeam din ce în ce mai bine efectele altitudinii. Eram deja cam pe la 2900m. Mi s-a părut că am avut o senzație de amețeală mult mai accentuată ca data trecută. Am observat că după rahatul ăsta de Covid, pe care l-am avut în ianuarie, am rămas cu o slăbiciune în zona urechii: ba amețeli din senin, ba resimțirea amețelii datorită altitudinii mult mai repede, plus sensibilitate la vânt mult mai mare.

La 1h:50 după ce am intrat pe traseu, am terminat și cablul. De aici terenul devine mai ușor, iar poteca ajunge în scurt timp să se intersecteze cu traseul turistic 638 ce urcă spre Piz Boe (3152m). În alte 40 de minute am ajuns pe Piz Boe, unde era o aglomerație de nedescris. Așa de multă lume era, că nici nu aveau toți loc pe vârf, unde este destul loc. Noi nici n-am mai urcat până pe vârf efectiv, ci ne-am oprit cu 30-40m mai jos să ne dezechipam și să mâncăm.

După această mică pauză, am pornit la vale spre Forcella Pordoi. Chiar la începutul coborârii este o zonă mai tehnică, cu cablu, loc unde se aglomerează multă lume. Am prins cumva câteva momente, și am reușit să depășim buluceala.

După acest pasaj, urmează o zonă plată și apoi niște curbe de nivel până la Forcella Pordoi. Cum era de așteptat, am găsit iar multă zăpadă pe aceste curbe de nivel și am decis să ne punem snowline-urile. Terenul s-a dovedit a fi safe și ar fi mers și fără snowline, însă cu ele am înaintat mult mai repede și mai eficient. Până la Forcella Pordoi am făcut 40 de minute.

De aici urma o ultimă coborâre către pasul Pordoi pe care am făcut-o în alte 40 de minute, în ciuda grohotișului și a părții abrupte de la începutul ei.

Astfel am terminat tura în 5h:30, un timp mult mai bun față de data trecută, când făcusem 6h:40. Distanța a fost de 9km cu 950m D+/-.