Via Feratta Eterna Brigada Tridentina

Luni se anunța o zi cu ploaie după ora 18:00. Cu o marjă de siguranță, trebuia să fim jos de pe munte până în ora 16:30, așa că ne-am orientat atenția spre traseul de via ferrata Eterna Brigada Tridentina sau, pe scurt, Tridentina, gradul 3B. Este un traseu pe care am vrut să mergem încă de anul trecut, doar că l-am deprioritizat în favoarea lui Sci Club 18. Având un acces foarte rapid, o durată totală de parcurgere sub 6h și fiind considerat în folclor unul din cele mai parcurse și frumoase trasee de via ferrata din Dolomiți, nu au făcut decât să încline și mai mult balanța în favoarea acestuia.

Accesul

La 2.3km de pasul Gardena spre Colofsco, pe dreapta, într-o curbă foarte strânsă se află pe partea dreapta o parcare (fără plată) bine semnalizată aparținând CAI (Club Alpino Italiano). De aici se pornește spre stânga, urmând indicatoarele de via ferrata și în cca 10 minute se ajunge la baza cablului.

Traseul

Prima parte a traseului începe cu un cablu scurt și o urcare pe trepte, pe o porțiune foarte ușoară. Nu îmi dau seama de ce au echipat cu trepte pe aici, căci și stânca oferea suficiente locuri de plasat picioarele. Urcarea ia sfârșit foarte repede pe un fel de terasă, pe unde trece și o potecă turistică. Pentru a ajunge la traseul propriu zis, se mai merge în stânga cca 15 sau 20 de minute, nu mai țin minte exact.

Intrarea în a doua parte a traseului este exact în dreptul cascadei. La începutul aceste secțiuni aveam un trenuleț de vreo 15 oameni în fața noastră. Încet, încet, când am avut loc și ne-au permis, i-am depășit. Traseul este pe aici, de fapt peste tot, foarte ușor, cu prize solide de mâini și de picioare. Cel puțin eu, l-am parcurs aproape în întregime fără să mă folosesc de cablu.

Traseul continuă aproape drept în sus, lăsând în partea stânga un vâlcel pe care era zăpadă. Am ajuns apoi într-o pâlnie (vâlcelul care se lățește de fapt), loc unde se află și o variantă de ieșire din traseu, care duce pe platou direct spre refugiul Cavazza al Pisciadu (2587m). Noi am continuat pe cablu, dând peste o secțiune drăguță, mai verticală unde am găsit și o scară.

De aici, la scurt timp, am ajuns la highlight-ul traseului, un pod suspendat ce face legătura între vârfurile Mur de Pisciadu și Torre Exner. Acest pod marchează totodată și finalul traseului. Noi l-am simțit foarte scurt și foarte ușor, în ciuda soarelui care ne-a prăjit constant. Am făcut 2h:10 de la intrarea pe primul cablu.

La ieșire ne-am dezechipat și am pornit pe o potecă foarte clară, în stânga-sus, spre refugiul Cavazza al Pisciadu făcând cam 20 de minute până la el. Refugiul se află într-o amplă căldare glaciară cu o priveliște impresionantă. Puțin mai jos de el se află și un lac „colorat” specific, în turcoaz. De aici se mai poate face o buclă de cca 2-3h până pe vârful Cima Pisciadu (2985m) și înapoi, însă noi am ales să n-o facem pentru că nici nu prea aveam energie, dar nici fereastră de timp bun. Așa că am decis să ne retragem.

Retragerea

Poteca de coborâre debutează tot cu un traseu de via ferrata (grad 1 după părerea mea) urmând un parcurs destul de abrupt pe un vâlcel îngust la un moment dat. Multă lume alege să urce pe aici spre vârful Cima Pisciadu, parcursul fiind mai puțin tehnic decât ferrata. Tocmai de aceea am prins o grămadă de oameni pe contrasens. Finalul cablului este urmat de câteva traversări pe limbi de zăpadă și apoi o potecă abruptă și șerpuită cu grohotiș fin. Poteca este clară și suficient de bine marcată.

Toată coborârea până la mașină ne-a luat 1h:40 calculat de la refugiul Cavazza al Pisciadu. Lungimea traseului a fost de 4.6km cu 660m D+/-. Per total, traseul este unul drăguț, dar nu l-aș clasa ca fiind frumos neapărat. Un mic dezavantaj îl reprezintă și aglomerația de pe el. Este un traseu fără dificultăți tehnice, fără probleme de orientare și bine asigurat, ceea ce îl face potrivit pentru cineva care vrea să se apuce sau doar să încerce via ferrata.