Valea seaca a Caraimanului prin hornuri

Cu toate ca nu prea mai speram sa ajung sezonul acesta, am reusit marti impreuna cu Croco sa parcurg aceasta vale pe timp de iarna, cu zapada si tot ce trebuie. Eu mai incercasem odata anul trecut dar am gresit intrarea si dupa 2-3 ore de balaureala am abandonat. Croco mai incercase si el de vreo 2-3 ori de-alungul timpului, tot asa fara finalizare. Deci ambii eram cu o „datorie” fata de acest traseu.

Apropierea

Traseul, asa cum ziceau batranii prin carti, este o vale redutabila cu un parcurs variat care, pe sezon de iarna, este recomandata doar alpinistilor experimentati si echipati 🙂 . Si asa a fost. N-au mintit. Am intalnit stanca uscata (mai jos), hornuri cu zapada, hornuri cu gheata, saritori cu zapada si/sau gheata, un diedru, fete spalate, jnepeni si zapada. Deci tot ce vrei sau ce nu vrei uneori. Depinde de gust.

Accesul se face de pe partia Kalinderu pe firul din dreapta cum stai cu fata la munte. Se urca tot pe partea dreapta a partiei si la al 3 lea stalp de gondola  se face dreapta prin padure pe o poteca oarecum vizibila (edit 2021: pentru intrarea pe poteca spre Valea Seaca a Caraimanului vezi partea de „acces” din articolul Escaladă în Bușteni, faleza Piranha). Aceasta urmeaza un marcaj vechi si sters „cruce rosie”. De la intrare se mai merge cam 20 de minute pana se ajunge in firul vaii care nu are cum sa fie ratat pentru ca este prima vale intalnita si este si adanca. De aici, la deal.

Prima saritoare era dezvelita. Croco a luat-o barbateste pe de-a dreptul, iar eu am ocolit-o prin dreapta. M-am umplut de pamant dar a meritat. El nu dar i-au inghetat mainile si a si strans ceva emotii la inceput de drum. De aici a aparut zapada asa ca ne-am pus coltarii si am continuat tot la bete. Si am tot mers la bete pana la intrarea in Poiana Mare. Pana la acest punct am rulat fara probleme si singura dificultate a fost sa recuperam un bat pe care l-a scapat Croco la o saritoare mai ierboasa 🙂 .

Prin hornuri

Dupa traversarea poienei se urmeaza firul din dreapta tot in sus (in stanga e valea Zangurului). Intrarea in hornuri este marca de despartirea vaii in 2: in stanga Spintecatura Vaii Seci iar in dreapta hornurile mult asteptate. Chiar la intrarea pe ele era, ei bine, un horn plin de gheata solida si curata. Cum era destul de abrupt si fara asigurari la vedere, am plantat un piton de gheata ca sa avem prin ce trece coarda dar si ca sa ne mai acordam un punct la capitolul siguranta.

Urmatoarea atractie a fost un horn mai putin inclinat decat primul, mai larg si cu zapada ghetoasa si buna. Aici n-am asigurat desi am dat peste un piton cu cordelina. La scurt timp, alt horn care nu ne-a pus probleme si apoi am ajuns la nivelul braului de Sus pe care sau pe langa care se afla si o cruce metalica. A urmat un alt culoar de gheata interesant (de 7-9m) si destul de vertical prin care am trecut fara sa asiguram din nou.

Apoi a urmat un horn foarte ingust, lung de 5-6m, si aplecat usor spre stanga care te facea sa te ingustezi ca un peste ca sa poti trece. Intrau picioarele la limita in el. Chiar la iesirea din acesta era o regrupare din 2 pitoane unde am si asigurat. De aici in fata aveam un fel de saritoare de 2-3m inaltime, care avea zapada cam casanta pe ea ceea ce facea ca pioletii sa nu fie prea eficienti. Croco a facut onorurile si s-a viermuit el primul si apoi am urmat eu, cu putine emotii caci mi se cam incurcase coarda si m-a incomodat.

„Saritoarea”

Bucurosi ca am trecut si acest obstacol am mai mers putin la deal pana cand ne-a aparut in vizior o saritoare de vreo 4-5m inaltime cu aspect de diedru perfect vertical ce se pravalea impunator in firul vaii. La o inspectie sumara ne-am dat seama ca nu are prize. La alta mai amanuntita am constatat acelasi lucru 🙂 . Macar avea 3 pitoane. Aici iar a mers Croco primul si dupa cateva minute de incercari, emotii, schimbari de picioare si repetari a trecut. Eu insa nu m-am miscat asa repede. Cred ca am stat cel putin 10-15 minute ca sa ma prind cum sa trec acolo. Fiind stanca spalata, nu prea aveai de ce sa te agati cu pioletii. Nu era nici zapada, nici iarba. Cu greu am prins niste micro prize de pamant si gheata in partea dreapta. Salvarea insa este sa plantezi pioletul intr-un fel de piatra blocata in acest diedru chiar deaspura lui, deci la mana stanga. Este un gol intre aceasta piatra si diedru unde intra perfect lama si te poti ridica in piolet. Picioarele insa, mai ales stangul, la aderenta si prin aer 🙂

Cum saritoarea asta ne-a cam stors de energie nu speram decat sa iesim mai repede pe platou. Mult nu mai era caci se vedea deja soarele. Rapid am constatat ca mai avem un obstacol de trecut. Tot un fel de saritoare de vreo 4-5m inaltime cu pietre miscatoare si cam ierboaso-pamantoasa. Am abordat-o prin dreapta, printr-un mic horn ingust, am urcat 2m si apoi am traversat in stanga.

De aici se termina povestea si se ajunge intr-o portita de stanca. Sunt cam 2 variante din acest punct: treci prin portita si urmezi un brau in dreapta care urca pe niste fete ierboase si ajunge intr-un final pe creasta si spre crucea eroilor. Sau urci direct pe deasupra portitei pe o fata de stanca (sa zicem de 6-8m inaltime) care te scoate tot in aceeasi creasta. Am vazut si un lant la intrarea in acest mini-perete dar nu ne-am complicat caci aveam coltarii in picioare.

Cifre si materiale

Ajunsi pe platou am stat la soare, am mancat ceva si apoi am coborat pe valea Alba. Urcarea pana in platou a durat 6h:25 din Busteni sau 5h:40 de la intrarea pe vale. Valea in sine este lunguta avand cam 3km, fata de 1.7km cat are Albisoara Crucii de exemplu. Toata distractia cu tot cu coborare, pauze, mancare si tumbe ne-a luat cam 9h:15.

Ca materiale am avut la noi: o semicoarda de 60m (desi cred ca merge si una de 30-40m), coltari si pioleti tehnici fiecare, vreo 5-6 bucle de 60 si 120cm, 2-3 anouri, un piton de gheata (mergeau si 2) si 2-3 carabiniere de fiecare. Casca este obligatorie pentru ca au curs intruna pietricele si bucati de zapada de sus.

In concluzie mi-a/ne-a placut foarte mult acest traseu, foarte variat dar si foarte solicitant. Il recomand pentru cine doreste o tura mixta de iarna dar cu atentionarea ca nu trebuie subestimat, chiar daca este „doar” un traseu de gradul 1B.