Valea seaca a Caraimanului, de vara, prin hornuri

Iarna, sau mai bine zis pe zapada, mai fusesem pe hornurile din Valea Seaca a Caraimanului si ne-a placut. Dar vara, sau cel putin cand nu e zapada, oare cum o fi ? Asta era intrebarea pe care ne-o puneam eu si Croco dupa ce terminasem traseul pe iarna. Ei bine weekend-ul asta ne-am aflat raspunsul. Acest traseu, atunci cand nu are zapada pe el, este nasol. Sau cel putin asa-l consider eu. Asta inseamna ca este foarte friabil, cad si se desprind pietre cam de peste tot, saritorile din hornuri sunt foarte umede, acoperite de muschi si alunecoase, iar toate acestea combinate cu lungimea traseului, il fac o adevarata provocare fizica si mentala pentru parcurgere. Traseul este intens si nu te lasa sa te plictisesti. Parcursul foarte variat: hornuri, fete cazute, fete de iarba si diedre. Cam de toate.

Noua ne-a luat cam 7h:30 de la intrarea in traseu pana la intersectia cu Braul de Sus pe care ne-am si retras. Practic, de la Braul de Sus, mai aveam 3 saritori de trecut din care, cea de-a doua, era faimoasa saritoare „diedru” care ne-a pus ceva probleme si pe timp de iarna. Cum nu doream sa ramanem pe platou si cum doream sa ajungem oarecum pe lumina la intrarea pe Jepii Mici, pe unde coboram, am renuntat sa mai parcurgem si aceasta parte a traselui. Deci nu putem spune ca „l-am facut”. Sincer, nici nu cred ca o sa-mi doresc asta in urmatorii ani 🙂 .

In rest…

Casca este obligatorie pe acest traseu pentru ca se dizloca foarte usor pietre, chiar si cand le atingi cu coarda. Pe langa asta mai sunt si capre (am vazut cu ambele ocazii) care mai dizloca si ele. La noi am avut 2 semicorzi de 60m (mergea si una daca eram 2), vreo 4 bucle si 3-4 anouri si hamuri. Am folosit tot echipamentul din dotare, mai ales de la intrarea pe hornuri. Pana acolo am mers fara coarda.

Din parcursul de pe hornuri stiu ca am ocolit 2 saritori pe fetele de iarba din partea dreapta. Saritorile erau prea pline de muschi si umede si nu am vrut sa riscam sa alunecam pe acolo. Pe restul le-am abordat direct si am folosit coarda, am mai asigurat in pitoane sau cu anouri prin colturi de stanca. Ca stiluri de catarat am folosit si din „clasice”: ramonajul si „rama”, adica taratul pe burta pe o brana ingusta care aveam cam la 50cm un tavanel ce te forta sa o traversezi doar culcat.

Intr-un final traseul ne-a luat fix 12 ore calculat din Busteni pana in Busteni. De la Crucea Caraiman am mers spre cabana Caraiman pe brana Caraiman si apoi am coborat la frontale pe Jepii Mici. Muama de cate ori am folosit Caraiman intr-o propozitie! 🙂 Pe la cruce am mai vazut in zare niste oameni dar pe Jepi, la vale, am fost singurii. Vremea a fost excelenta si de o calmitate iesita din comun. Nu adia vantul deloc.

Ca mancare si hidratare, am avut la mine 2L de apa cu isotonice pe care m-am chinuit sa-i dramuiesc, dar tot mi s-au terminat pe coborare. De mancat m-am axat mai mult pe „uscate” si sarate (biscuiti si covrigei) dar si cateva batoane de cereale. Cred ca am ingerat undeva la 1500 – 1700 kcal din ambele forme de hrana.