Apus la Mikros Viros

Vacanță de octombrie la cățărat în Serres

Serres este un mic oraș aflat în zona de nord a Greciei, aproape de granița cu Bulgaria, în care am mai fost și anul trecut, în mai. În timp ce nu poate fi considerat un „pol” al cățăratului, găsești și aici peste 100 de trasee care oferă ceva varietate de grade și stiluri de cățărat. De data asta ne-am cazat chiar în Serres, la o dărămătură de hotel într-o dărămătură de apartament, singurul care ne primea și cu pisica la pachet. Avantajul a fost că ne aflăm foarte aproape de zonele ce cățărat, ajungând în cel mult 15 minute cu mașina la oricare din ele, dar și de un supermarket.

Mikros Viros și Eptamili

Am revizitat atat niște sectoare pe care le știam, dar am și descoperit încă două noi. Pe lista celor revizitate s-au aflat Mikros Viros, unde am fost de 3 ori, si Eptamili. La cel din urmă am ajuns o singură dată deși, eu unul, mi-as fi dorit să mai merg. Ambele zone sunt cam bătute de soare și încă era greu de suportat la cele 20+ grade de afară.

Apus la Mikros Viros
Apus la Mikros Viros

La Eptamili am reușit să fac 2nd go un 6b și un 6b+. Niște trasee foarte scurte, mai de bouldering, cu mișcări pe volume și riglete. Stânca este foarte 3d, ondulată, netedă și foarte de poziționare. Interesant.

Ioana pe Betula (6b+) la Eptamili
Ioana pe Betula (6b+) la Eptamili

Sectorul Flags

Ca sectoare noi am descoperit unul numit Flags sau Simaies (cu 14 trasee), aflat chiar lângă drum, puțin mai departe de Mikros Viros. De la locul unde se parchează mașina, se coboară pe poteca aflată în stânga steagurilor și într-un minut se ajunge la baza traseelor. Expunerea nordică ne-a ferit de soarele mereu prezent așa că am ajuns aici de 2 ori. Gradele sunt până la maxim 6c și stânca este puțin cam friabilă. Aici am dat peste un 6b+ la care am stat super mult să-i înțeleg mișcările și să-i fac un plan. Un traseu care s-a dovedit într-un final interesant cu niște mișcări mai de boulder, pe surplombă, la început și cu o față dreaptă, ușor căzută la final.

Ioana pe traseul Evolution (6a) din Flags
Ioana pe traseul Evolution (6a) din Flags

Sectorul Prive

Alt sector nou pe care l-am descoperit, dar unde nu ne-am cățărat pentru că se afla în soare (expunere sudică), a fost Prive (14 trasee). Pentru acces se pornește din același punct ca la Flags, doar că se urmează drumul forestier care șerpuiește prin livada de măslini, spre dreapta steagurilor. La un moment-dat, se prinde o potecă spre dreapta care pare a avea și un marcaj turistic (cerc galben cu punct negru). Am înregistrat acest track GPS pentru orientare. Accesul este de cca 1 km și durează mai puțin de 15 minute la dus, pe coborâre.

Chiparoși foarte înalți prin livada de măslini
Chiparoși foarte înalți prin livada de măslini
Faleza Prive
Faleza Prive

De mâncare

Aproape în fiecare seară am vizitat SOUVLAKIA MICHAIL, o tavernă modestă din Serres, dar care are o mâncare super, super bună. Orice am luat de aici a fost top ! Mâncăruri simple (clasicele grecești) cu ingrediente bune și proaspete. Tare mi-aș dori să avem în București tipul ăsta de restaurante nesofisticate, cu prețuri cinstite, orientate pe mâncăruri simple unde mănânci rapid și bine. Doar că nu le-am găsit încă.

Tags:
Category:

Comments are closed here.