Aproape de iesirea in creasta

Trekking prin Piatra Craiului pe Padina Hotarului

Weekend-ul acesta a fost destul de cețos și noros în zona de munte. Cum plafonul de nori era foarte jos, nu au rămas prea multe opțiuni, așa că m-am hotărât să mergem prin Piatra Craiului, acolo fiind prognozată o vreme ceva mai bună față de alți munți.

Am ales Padina Hotarului, un traseu turistic aflat pe aceeași față nord-estică a muntelui cu Valea Crăpăturii. Cele două sunt cumva paralele. Nu mai fusesem niciodată pe el și mereu m-am întrebat cum arată. Padina Hotarului ajunge mai sus ca altitudine față de Valea Crăpăturii, inserându-se în creasta ce duce spre vf. Turnu (1923m) la o altitudine de 1860m.

Am parcat mașina imediat după zona de case, la intrarea pe drumul de pământ pe care se și pornește pe traseu de altfel. Cum am coborât din mașină am simțit imediat vântul care bătea binișor. Noroc că erau 10 grade afară și era oarecum suportabil. Am început să urcăm ușurel pe poteca noroioasă și in 50 de minute am ajuns la intrarea in traseu.

Dacă la începutul traseului am avut noroi, pe măsură ce urcam, au început să mai apară și petece de gheață și zăpadă. Acestea două amestecate cu grohotișul și pământul negru, au făcut ca totul să fie incredibil de alunecos. Înaintarea a fost anevoioasă și frustrantă, că de multe ori băteai pasul pe loc la propriu. Aveam la noi și snowline-uri, dar nu era suficientă gheață sau zăpadă încât să aibă sens să le folosim.

Pe o mica saritoare pe Padina Hotarului
Pe o mica săritoare pe Padina Hotarului

Așa că ne-a luat 3h:30 să ajungem în creastă de la intrarea în traseu. A fost un timp foarte mare, dacă e să ne raportăm la ce scria pe marcaj (2.5h). Cred că am fi avut niște bețe la noi, ne-am fi mișcat puțin mai repede. În fine. Despre traseul in sine, nu pot spune că mi-a plăcut. Este destul de anost sau cel puțin l-am considerat mai puțin interesant ca vecinul sau, Valea Crăpăturii.

Aproape de iesirea in creasta
Aproape de ieșirea in creastă

Cu toate că planul inițial era să coboram pe Valea Crăpăturii, ne-am hotărât încă de pe urcare să nu facem asta, având în vedere că puteam prinde exact aceleași condiții. Pe lângă asta, seară se apropia destul de repede și nu am fi avut timp să ne mișcăm încet pe acolo. Așa că ne-am gândit să coboram pe la Curmătura și apoi spre Botorog, urmând să facem ocolul până la mașină pe jos. Chiar dacă această varianta reprezintă un ocol, te miști mai repede fiind potecă.

Porțiunea de creastă pe care a trebuit sa o coborâm pana in Șaua Crăpătura am prins-o in nori, umezeală mare și vânt. Totul era ud, dar bine că nu era înghețat. Așa că am intrat pe modul „trebuie să ne mișcăm cât mai rapid să ieșim din rahatul ăsta” pentru că orice secundă în care stăteai pe loc simțeai că te răcești instant.

Ioana pe coborarea spre Saua Crapatura
Ioana pe coborârea spre Șaua Crăpătura

Am reușit să ajungem in mai puțin de o oră in Șaua Crăpătura de unde am dat-o in alegare, că să ne mai încălzim puțin, spre Curmătura. Aici n-am oprit deloc si am continuat spre Botorog unde am ajuns încă pe lumină.

În continuare am mai mers pe jos încă 5km până la mașină, luând niște scurtături pe niște străzi lăturalnice de pământ ale Zărneștiului așa încât să evitam bucla până în centru. Într-un final am ajuns aproape de mașină când s-a lăsat bine de tot noaptea, fără a lăsa la o parte interacțiunea cu niște câini. Nu, nu noi i-am căutat. Ei au venit la noi să ne latre. Si erau 4. Din fericire, eu sunt bine pregătit (psihic) pentru astfel de situații care au devenit o rutina si am reușit sa-i dumnezeiesc si au plecat 🙂 . Ioana însă și-a revenit brusc din amorțeala ce o cuprinsese si inima a început să-i bată cu putere.

Totul s-a terminat cu bine și am ajuns într-un final la mașină. Toata tura noastră a durat aproape 8h cu 17.5km si 1100m diferență de nivel. A fost o zi bună de mișcare.

Tags:
Category:

Comments are closed here.