Încercări prin Făgăraş, monumentul alpinistilor

Încercări prin Făgăraş

Socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea de la faţa locului. Aşa aveam să constatăm de două ori week end-ul trecut eu şi Alin când am vrut să ne aplicăm îndrăzneţul nostru plan. Voiam să parcurgem creasta principală a Făgăraşului între Suru şi Sâmbăta, cu o pauză la Bâlea. Nu ne-a reuşit schema. Vremea a fost atât de rea încât abia am reuşit să ieşim în creastă de 2 ori în 2 zile şi ne învârtim câţiva metri pe acolo. Cam asta e povestea în două rânduri. În mai multe, e mai jos 🙂 .

Vineri

Vineri seara am dormit la cabana Suru. Aici se ajunge din localitatea Sebeşul de Sus. De la ieşirea din localitate se mai merge aproximativ 5km pe drumul forestier (singurul aparent) ce duce spre munte. Drumul forestier se blochează la un moment dat, iar acolo se lasă maşina. Din acel punct se merge pe marcaj triunghi roşu cam 1h:15 până la cabană. În prima treime a lui sau chiar prima jumătate, traseul este cam noroios, rădăcinos şi are o urcare mai abruptă. Dacă e ud terenul, devine chiar mai greu de parcurs.

La cabana Suru e drăguţ. Cabanierul, Bogdan, este super amabil şi ne-a gătit un *MBS foaaaarte bun la cuptor cu brânză de burduf plus nişte legume la tigaie. Mai puţin obişnuit prin România în general şi la cabane în special este faptul că nu a vrut să ne ia bani pe ceai şi cafea, deşi toate alimentele se care acolo cu spinarea sau măgarii. Preţul pentru o noapte de cazare e de 30 de lei, iar camerele şi lenjeriile sunt curate.

Toată ziua de vineri vremea a fost frumoasă cu cer senin şi fără vânt. Pe prognoza se arătau ceaţă / vânt / ninsoare începând cu sâmbătă dimineaţă, de la ora 5 până pe la 11:00 – 12:00, dar momentan, după cum spuneam, vremea nu dădea niciun semn că aşa ar fi. Chiar ne gândeam în sufletele noastre că poate e greşită prognoza în favoarea noastră. Dar n-a fost aşa.

În fine. Aici, la cabană, am mai întâlnit două fete, Oana şi Nana, care aveau şi ele acelaşi plan cu creasta, însă cu bagaj mai mare decât al nostru pentru a putea inopta şi pe creastă. Aşa că am plănuit să plecăm cu toţii pe traseu şi apoi fiecare să-şi menţină ritmul lui.

Sâmbătă

Sâmbătă dimineaţă, când ne-am trezit, vremea era deja cam că pe prognoză, doar că nu ningea cu ceaţă şi puţin vânt. Am plecat toţi 4, iar eu cu Alin am luat-o la un moment-dat mai în faţă. De la cabană în creastă am făcut cam 1h:20. Aici, în creastă, vremea era foarte nasoală: white-out, vânt de aprox. 50km/h şi puţină ninsoare. Ne-am dat seama că suntem în creastă cu ajutorul GPS-ulu 🙂 . Văzând cum este, am dezbătut puţin problema şi am hotărât să ne întoarcem. Dacă tot aveam cazare rezervată la Bâlea (cabana Paltinu), am hotărât să mergem acolo şi să încercăm a două zi, care avea să fie excelenţă dpdv prognoza, să parcurgem segmentul Bâlea – Sâmbăta. Până la urmă s-au hotărât şi Oana şi Nana să vină cu noi, aşa că ne-am întors la cabană, am mai băut un ceai şi apoi jos la maşină.

Pe la ora 13 eram deja la cabana Paltinu unde am urcat cu cabina. Pfff. La ora asta ningea la Bâlea şi bătea puţin vântul, deşi n-ar fi trebuit. Fie ! Că să nu stăm şi să ne uităm la TV toată ziua sau să ne ghicim viitorul în cafea şi cărţi, Alin a propus să mergem până pe Vânătarea lui Buteanu. Planul a fost acceptat pe loc. Din căldarea Bâlea abia se vedea şaua Caprei, aşa de mică era vizibilitatea. Dar ne-am dus şi împreună cu noi a mers şi Nana. Am urcat pe vârf pe varianta cu custura Văiugii şi am coborât pe cea spre monumentul alpiniştilor, de la lacul Capra.

Urcarea spre vârf, pe varianta asta, e drăguţă. Se traversează şi o muchie mai îngustă şi expusă de vreo 10m unde trebuie să mergi la echilibru. Apoi mai e o traversare mai puţin expusă, la fel de îngustă, chiar înainte de urcarea pe vârf. Din păcate nu am văzut mare lucru, că am mers în ceaţă, pe un vânt deranjant şi ninsoare. Vârful în sine, nimic spectaculos sau cel puţin pe ceaţă. Tot GPS-ul ne-a confirmat că am ajuns pe el, că nu eram foarte siguri. După un selfie pe vârf, am coborât spre monumentul Alpiniştilor şi de acolo am urcat iar în şaua Caprei, de unde am coborât la Paltinu. Toată plimbarea ne-a luat vreo 3h:50 parcă sau pe acolo.

Duminică

A două zi dimineaţă eu cu Alin voiam să ne punem în aplicare jumătatea de plan rămasă, adică să mergem până la cabană Sâmbăta. Vremea avea să fie bună după prognoză, aşa că ne-am pus ceasurile pentru clasica ora 4:15. Ne-am trezit regulamentar, am verificat vremea şi părea cam ceaţă, dar cel puţin nu ningea şi nu bătea vântul. La 4:30 deja mâncăm micul dejun care vine la pachet cu suma de 190 lei pe cameră de la Paltinu. La 5:00 eram afară din cabană, gata echipaţi. Dar ce să vezi ? Începuse să ningă, să bată vântul şi plafonul de nori mai coborâse. Cum ninsese toată noaptea, se cam puseseră vreo 30cm de zăpadă, estimasem noi. Toate acestea ne-au băgat îndoiala în suflet că am putea înainta în condiţii decente, mai ales că acest segment de traseu nu prea are retrageri, singură varianta fiind să coborî spre cabana Podragu care e închisă iarna. Deci dacă te bagi pe aici şi nu ai sac de dormit şi restul, ori mergi până la capăt, ori, mai bine, nu mai intri. Până la urmă aşa am făcut. Nu ne-am mai dus. Şi bine am făcut că a mai nins până la ora 11:00! Unde era prognoza aia cu soare de 10h începând cu 6 dimineaţa ?! 🙂

Deci încă o schimbare de plan. Ne-am întors la cabană şi, în lipsă de alte variante la acea oră, ne-am culcat. Şi am dormit liniştiţi, deşi neîmpăcaţi, până la ora 9:00. Când ne-am trezit, părea mai luminos şi se vedeau puţin crestele din jur. Ne-am zis noi să încercăm să mergem până spre Călţun şi, eventual, Negoiu.

Aşa că am plecat, împreună cu Oana de data asta, spre şaua Bâlei. Când am ajuns acolo însă, deja eram într-o ceaţă foarte deasă. Nici cu zăpada nu prea aveam spor la înaintat aşa că ne-am hotărât să coboram pe valea Doamnei până la cascada Bâlea, unde lăsasem maşina. Prima parte de coborâre am făcut-o cu ajutorul GPS-ul pentru că nu vedeam nimic în jur. Abia când am ajuns pe la 1700 – 1800m altitudine s-a mai risipit şi ceaţa. Valea aceasta este drăguţă şi lînă. Cam în 2 ore şi ceva am ajuns şi la maşină unde era un ditamai soarele. Şi pe creste părea că se mai risipise ceaţa, dar deja era prea târziu pentru noi. Cărţile noastre fuseseră jucate de data asta. Creasta Făgăraşului a rămas pentru altă ocazie, cel mai probabil pentru următorul sezon de iarnă.

*MBS – mămăligă, brânză şi smântână

Tags:
Category:

Un comentariu

  • Ionut Voda – Sport Blog » Creasta Făgăraşului de V la E
    12 august 2016 la 23:41

    […] şi impresionant. Nu-l mai văzusem până acum. Tot acum mi-am adus aminte de ce zicea Alin (când aveam să mergem iarna pe aici) că e dubioasă poteca de vară spre lac, pe timp de iarnă şi că ar trebui ocolit pe vf. […]