Escaladă pe gheaţă la Vânturiş

Cascada Vânturiş este situată în Bucegi cam pe la 1600m altitudine. La ea se ajunge ieşind din traseul turistic punct roşu, traseu ce porneşte de pe pârtia de ski drumul de vară, ce urcă de la Cota 1400 la Cota 2000, în Sinaia. Pe Croco tot l-a fascinat ideea descoperirii acestei cascade cu scopul final de a o căţăra pe timp de iarnă. Astfel şi-a dedicat câteva încercări de localizare a ei până când, într-un final, a reuşit să afle pe unde este. Astfel am ajuns şi noi aici duminica trecută.

Pentru că afară cam ningea şi drumul spre Cota 1400 nu era prea bine dezăpezit, am lăsat maşina la Gondolă, în Sinaia. De aici am luat-o pe jos până la cascadă. Dacă ar fi fost vremea bună şi mergeau instalaţiile pe cablu, am fi luat cabina până la Cota 2000 şi am fi coborât de acolo spre cascadă. Aşa, pe varianta la picior din Sinaia, am făcut 4h:30 până la cascadă, deşi nu este cine ştie ce distanţă. Cred că undeva la 7-9km, estimez eu. Nu am simţit când au trecut cele patru ore jumate, dar nici nu înţeleg de ce am făcut aşa de mult, că doar am mers destul de susţinut 🙂 .

La cascadă cald şi bine: cam -20 de grade, puţină umezeală în aer şi, din când în când, nişte adieri de vânt de 10km/h. Era aşa de frig că trebuia să fii super operativ când făceai ceva fără mănuşă. În maxim 60 de secunde începea să îţi îngheţe mâna. Tot din același motiv am stat mai mereu cu 4 straturi pe noi (în partea de sus), iar când ne-am căţărat pe gheaţă eu am avut 2 perechi de mănuşi.

Cascada era formată în totalitate: atât segmentul mare, cel de 60m, cât şi segmentul mai mic de cascadă (cam de 7-8m înălţime), aflat în amonte faţă de cel mare. Ambele segmente erau destul de mult acoperite şi de zăpadă, ceea ce făcea că „prizele” să nu fie foarte clare. Având în vedere frigul, ora oarecum târzie la care am ajuns acolo şi faptul că gheaţa era foarte casantă de la frig, am hotărât să ne dăm manşă. În partea de sus a cascadei, vorbesc de segmentul mare, se află un top cu două ancore chimice foarte solide plantat într-un bolovan. Ca să ajungi la acest top, trebuie să faci rapel pe lângă segementul mai mic de cascadă (prin dreapta cum stai cu faţa la vale) sau să o descaţeri sau să coborî prin stânga pe o potecă aproape inexistentă şi abruptă, cum ai sta cu faţa la vale. Noi am făcut rapel.

Primul s-a dus Croco. L-am lăsat salam, în jos. Deşi intenţionam să coborâm până la baza cascadei, tot frigul ne-a făcut să coborâm doar până la primul prag, aflat oarecum la jumatea cascadei. La urcare Croco a mers destul de greu pentru că îi îngheţau şi mâinile şi picioarele. Am observat că atunci când stai cu mâna pe piolet şi pioletul lângă gheaţă, îţi îngheaţă mâna ca naiba. Foarte tare şi foarte repede. Chiar discutam cu Croco cum naiba sau ce naiba fac cei care se caţără mai multe lungimi pe gheaţă. E drept că şi afară erau -20 de grade. Când a ajuns sus, Croco era aşa de îngheţat încât a zis că nu vrea să se mai dea.

Am coborât şi eu, tot până la primul prag. La urcare a fost super mişto. M-am simţit bine şi m-am aşezat bine pe picioare aşa că nu prea m-am tras mult în pioleţi. Gheaţa era foarte casantă, într-adevăr, şi uneori fixăm piciorul la a treia încercare. Mi s-a părut că am ajuns destul de repede sus. Cum mă simţeam destul de bine şi mâinile nu îmi îngheţaseră încă prea grav, am mai coborât odată. La a doua urcare, chiar după primii 7-9m, a trebuit să mă opresc că nu îmi mai simţeam mâinile, cu ambele perechi de mănuşi ce le aveam pe mâini. Am stat vreo 3 minute şi am reluat traseul. Înaintea ultimului prag, aflat sub top, am stat iar ca să îmi mai încălzesc mâinile. În fine. După ce am ieşit a două oară am strâns şi am plecat. Nu de alta, dar trebuia să ne mişcăm amândoi odată ca să nu murim de frig.

La plecare am mai căţărat şi a bucata mai mică de cascadă, de data asta la liber. Pentru mine a fost o senzaţie să mă duc aşa, neasigurat, chiar dacă vorbim de 7-8m de gheaţă 🙂 . Apoi am luat-o la întoarcere fix pe acelaşi drum pe care am venit. Cam pe la 6 fără ceva, după amiază, am ajuns iar la maşină. Am făcut, aşadar, cam 9 ore şi ceva toată povestea.