Escaladă pe creasta Vârtopel – Arpășel (E – V)

Weekend-ul acesta am fost în Făgăraș, o destinație nu tocmai uzuală pentru noi datorită distanței față de București. Cumva mi-a venit ideea de a parcurge creasta Vârtopel (grad 1B) – Arpășel (grad 3A), adică de la E la V, destul de spontan, cu doar câteva zile înainte. După ce am verificat de câteva ori prognoza pe site-urile uzuale, am observat că în weekend urma să fie o vreme însorită și stabilă. Sold !

Accesul

Sâmbătă dimineața, la 5:40, am plecat din București și la 8:50 deja porneam pe traseu. Am luat startul de la începutul potecii (drumului forestier) cu marcaj triunghi galben, aflat la km 107 – 108 pe Transfăgărășan. Acest traseu duce până în Fereastra Zmeilor, trecând întâi pe lângă o stână echipată cu câini (așezare nelipsită a Carpaților noștri) și apoi pe lângă refugiul Fereastra Zmeilor. Până în Fereastra Zmeilor am făcut 1h:35 de la mașină.

Odată ajunși aici, am făcut stânga urcând direct pe începutul de creastă. Cu puțină atenție se poate observa și o potecă slab conturată, însă pe timp frumos nu e nevoie de cine știe ce orientare, direcția fiind în sus. Niște nori albi începeau să se adune la cca 2000m altitudine în partea de E a crestei Făgărașului, iar vântul sufla constant cu 15-20km/h, uneori și in rafale de cca 30km/h.

Traseul

În 20-30 de minute de la Fereastra Zmeilor am ajuns la ceea ce putem numi începutul crestei Vârtopel. Aici ne-am echipat și am scos și o coardă pe care am legat-o de noi, urmând să mergem concomitent. Vântul sufla destul de bine în creastă făcându-mă să mă întreb de mai multe ori dacă ar fi înțelept să continuăm, dată fiind expunerea crestei și faptul că se merge de multe ori la echilibristică. După 10 minute de ezitări, am pornit înainte.

Vârtopel

La nici 30 de minute după ce ne-am pornit, norii au început să acopere creasta noastră și cam tot ce se vedea în jur. Erau aduși de vântul din N și în doar câteva minute vizibilitatea a scăzut brusc undeva la 20m. Am decis să ne oprim la dos, după o lespede, și să așteptăm puțin să vedem cum evoluează vremea. Eram destul de la început încât să ne putem retrage safe, chiar și pe ceața care ne înconjurase.

Am stat mai bine de 30 de minute și vremea nu dădea semne de schimbare, așa că am hotărât să ne întoarcem. La 5 minute pe drumul de întoarcere, ne-am întâlnit cu o echipă de 3: 1 băiat și 2 fete. Cum aveam să aflăm ulterior, el era Tavi, una din fete Cristina, iar pe cealaltă fată nu am aflat cum o cheamă. Ne-am salutat și am schimbat câteva vorbe din mers, ei fiind determinați să continue sperând într-o ridicare glorioasă a norilor. Văzându-le determinarea, m-au cam pus pe gânduri, așa că am hotărât cu Ioana să mai așteptăm și noi puțin, încă vreo 10 minute, că poate-poate. Ultimul lucru pe care mi l-aș fi dorit era să ne retragem și să apară soarele în urma noastră.

Zeitățile au ținut cu noi de data asta și, ca prin minune, norii au început să se risipească la fel de brusc cum s-au adunat. Nu am mai stat pe gânduri și am pornit „în urmărirea” echipei din fața noastră. I-am ajuns destul de repede pentru că probabil și ei ezitaseră puțin și se opriseră.

Primul pasaj mai de atenție a fost rapelul din ceea ce cred că se numește Turnul Vârtopel (2385m). Noi am prins multă umezeală pe aici, ceea ce făcea ca ambele variante de descățărat (pe jgheabul din stânga [la S] sau direct în jos) să fie excluse. Tavi, care era deja trecut de pasaj, ne tot striga să căutăm un piton de rapel pe undeva prin zonă. Ne-am tot învârtit vreo 3-5 minute, și până la urmă l-am găsit ! N-aș putea da vreun reper pe unde anume, dar este. De aici am făcut un rapel de 17 m până în șaua de jos. Tot aici mi-am uitat și niște anouri pe iarbă care fie au fost luate de vânt, fie le-a găsit echipa care a trecut duminică pe acolo.

Imediat după șa a urmat o urcare scurtă, însă expusă și aeriană pe o creastă foarte îngustă. Pasajul este super frumos, chiar dacă bătea vântul. Apoi am coborât puțin și am ajuns la Obelisc și în alte câteva minute la baza primei Urechi de Iepure, cea estică sau mică.

Arpășel

Urcarea pe această ureche constă într-un pas de față căzută ce este ușor atunci când stânca e uscată. Sunt și niște pitoane, însă se stă foarte bine pe picioare dacă ai încredere în ele. Urcarea în sine este foarte scurtă, poate 10m. Am regrupat în cel de al treilea piton al urcării, înainte de ajunge în vârf întrucât nu aveam loc acolo, fiind echipa din față noastră. Coborârea spre urechea vestică constă într-un rapel de 17m care începe la 2-3m mai jos față de vârf, dintr-o surplombă puțin incomodă. Cu toții am găsit puțin dificilă intrarea în rapel. Pe parcursul rapelului, am identificat și 3 spituri care ajută la parcursul în sens invers.

Urcarea pe urechea vestică sau mare, este banală din punct de vedere tehnic, însă necesită atenție la friabilitatea stâncii. Dacă tot aveam coarda scoasă, am asigurat și aici, însă chiar nu e nevoie. De pe această ureche se continuă cu 2 rapeluri succesive a căror lungime nu o mai țin minte, dar știu exact că ambele sunt mai mari de 15m și mai mici de 30m. Nu mergea să le faci cu o singură semicoardă de 30m, așa că am folosit ambele semicorzi.

După cea de a două ureche, am urmat linia de creastă, fără să mai dăm peste vreun pasaj notabil. Chiar înainte de vf. Portiței (2342m), am dat de o porțiune foarte îngustă a crestei, unde am găsit și un piton probabil foarte util de asigurat pe timp de iarnă.

În vf. Portiței am ajuns și echipa din față noastră care se pregătea să facă rapel. Ei aveau 2 corzi de 60m așa că se încadrau într-un singur rapel. Cu toate că ne-au propus să facem și noi rapel pe corzile lor, m-am gândit că ar fi mai bine cu corzi mai scurte ca să mai studiez și regruparea intermediară în vederea parcurgerii crestei și în sens invers.

Pe ambele rapeluri am plecat eu primul și am folosit și nod autoblocant. Primul rapel traversează o zonă de surplombă, deci este suspendat pentru câțiva metri. Acest prim rapel l-am făcut până în regruparea ce are și o coardă lungă care atârnă din ea. Este practic a două regrupare întâlnită pe rapel aflată la cca 25-27m de top. Regruparea se află sub o surplombă, însă mai puțin pronunțată ca cea menționată anterior. În parcurgerea pe sens invers această lungime (prima de rapel sau a doua cum urci) este cea mai dificilă, pasul fiind depășirea primei surplombe de care spuneam mai sus. Depășirea, din câte am citit, se face mai prin stânga, pe un fel de diedru și el surplombat.

Al doilea rapel, tot de cca 27m, este mai blând însă parcurge o zonă foarte frământată a crestei din care cad pietre și bolovani la cele mai mici atingeri. Chiar Tavi, care a coborât primul, a dizlocat la un moment dat un bolovan care a făcut sunet super puternic de ne-a cam stat inima tuturor, noi neștiind ce s-a întâmplat. După ce am vorbit cu el, am aflat că a fost o situație „controlată”.

Toate stațiile de rapel întâlnite, mai puțin prima, au fost din spituri  unite cu lanț și echipate cu 1-2 maioane rapide. Pe toate le-am prins în condiții foarte bune. Țin să le mulțumesc pe această cale celor ce le-au amenajat ! Dau un plus de siguranță mult necesar pe acest traseu.

Așadar am ajuns în Portița Arpășelului în 5h:30 de la plecarea din Fereastra Zmeilor. Cred că timpul de mers efectiv a fost vreo 4h sau poate mai puțin, dacă e să scădem pauzele de așteptat vremea sau așteptarea în diversele puncte de rapel după echipa din față noastră. Oricum ar fi, tot nu se apropie de timpul dat de Andrei Beleaua în cartea lui, „Pe custurile făgărășene”, de 2h-2h:30 !

Retragerea

Din Portița Arpășelului am coborât pe grohotișul abrupt care duce exact în poteca turistică, bandă roșie, a crestei principale. Dacă tot am terminat traseul devreme în zi, mi-a venit ideea să mai urc încă odată pe Vârtopel să încerc să recuperez anourile uitate mai devreme. Vremea era bună, Ioana a fost de acord, așa că m-am dus eu înainte urmând să ne reîntâlnim la Fereastra Zmeilor.

Doar că istoria zilei s-a repetat. Exact când am ajuns în creastă, a venit un plafon gros de nori care, la fel ca și dimineață, a acoperit totul în doar câteva minute. Vizibilitate era chiar și mai redusă că dimineață, la sub 20m. Ținând mai mult la viața mea, decât la anouri, m-am hotărât pe loc să mă întorc. Astfel am ajuns înapoi la Fereastra Zmeilor exact când apărea și Ioana.

De aici am pornit tot pe triunghi galben înapoi spre mașină. Tot traseul nostru, cu a două mea buclă pe Vârtopel, a durat 9h:40, aproape 10km și 1100m D+/-.

Traseul ne-a plăcut foarte mult amândurora. Este un parcurs foarte aerian complementat de o priveliște impresionantă asupra crestei Făgărașului, cu pasaje ușurele de cățărare și multe rapeluri, unele din ele necesitând atenție la manevre. Singurul inconvenient îl constituie stânca friabilă și trebuie avută mare atenție, mai ales dacă este și altă echipa în față.

Ca echipament am avut la noi 2 semicorzi de 30m, 5 bucle din care 2 lungi de peste 80cm/120cm și echipamentul individual: cască, ham, reverso, 2-3 carabiniere și cordelină pentru nod autoblocant.