Escaladă la Pian Schiavaneis

Vineri am fost la o serie de faleze aflate între Canazei și pasul Sella, localizate în jurul restaurantului Pian Schiavaneis. Zona de escaladă poartă chiar numele restaurantului și este compusă din mai multe sectoare. Noi am fost la două din ele: Bambini și Placca.

Sectorul Bambini

Sectorul Bambini se află pe partea stânga, cu mergi spre pasul Sella. La aproximativ 50m de restaurant se vede un buzunar de parcare din care pornește un drum forestier cu o barieră verde la început. Se intră pe acest drum și în vreo 50m se face dreapta, înainte de un bolovan cu trasee de boulder, pe o potecă destul de clară, care în alte 2-3 minute duce la sector. Acest sector are expunere sud-vestică și un calcar prietenos la mâini.

Am făcut 2 trasee Sei una rosa (5a în ghid, 6a scris pe stâncă) și Tulipano (6a). Sunt niște trasee de față cu prize de mâini destul de mici (o falangă sau mai mici), fapt ce impune o bună poziționare pe picioare. Am reușit să fac unul după altul cele două trasee, on sight.

Ioana s-a descurcat și ea bine și a reușit să facă ambele trasee cap de coardă.

Sectorul Placca

Acest sector este pe partea dreaptă a drumului, cam la 150-200m de restaurant. Imediat ce se trece podețul peste rău, se face o potecă destul de bine conturată la dreapta. Se urmează această pentru vreo 5 minute până la sector. Noi am încercat inițial să ajungem pe o potecă înainte de rău, dar ne-am balaurit și am ajuns până la urmă la o cascadă. Probabil că atunci când râul este mai puțin umflat se poate accesa și pe aici faleza.

Sectorul Placca are expunere mai degrabă sudică și un calcar tăios cu aspect friabil.

Aici am găsit cam toate traseele ude, nu că am fi avut foarte multe opțiuni pentru nivelul nostru. Așa că am ales o mizerie de traseu, 5b, numit Power ranger. Acesta este pe partea cu fața căzută, în stânga.

Traseul începe cu față căzută, dar se termină pe față dreaptă. Pasul traseului este chiar la top și nu prea mi s-a părut doar gradul 5b, dar așa e în Italia 🙂 . Mișcarea mi s-a părut prea delicată așa că mi-am asigurat top cu bățul și aia a fost. A mers apoi și Ioana și m-am dus eu din nou manșă că să-l dezechipez. În tot timpul ăsta m-a prăjit soarele.

Pe drumul de plecare de la faleză am avut parte de un mic spectacol aeronautic. Un elicopter făcea ture cu o benă de beton între o betonieră, aflată lângă drum, și un punct sus pe munte trecând aproape razant de vârfurile brazilor. Am aflat ulterior că lucrau la o captare de apă. Mi s-a părut interesantă cadența pe care o avea elicopterul și sincronizarea între el și cele 2 echipe de la sol. Cred că schimbarea benei de beton la alimentare dura maxim 10 secunde, la fel și în partea de sus, la golire.