A doua escaladă pe Muchia Căprioarei

Sâmbăta asta am fost împreună cu Ioana pe traseul Muchia Căprioarei (6a cu 6LC) din peretele Animalelor, masivul Postăvaru. Am mai încercat și anul trecut să intrăm pe el, doar că ne-am schimbat planul când am văzut că erau deja echipe pe traseu. De altfel pe traseu am mai fost acum mulți ani, în 2013, însă nu prea aveam multe amintiri din el.

Pentru descrierea traseului ne-am documentat de pe site-ul ClimbRomania, cu precizarea că noi am ales să-l facem în 6 lungimi de coardă și nu în 5 cum apare descris pe site. Nu am vrut să risc ca, grupând lungimile 2 și 3, estimate la cca. 65m în total, să nu ne ajungă coarda de 60m. Articolul de față aduce doar mici completări la ceea ce este deja bine documentat pe ClimbRomania.

Pentru acces am ales poteca deja bătută care pleacă din Poiana Inului și „deservește” peretele Animalelor. Ne-a luat 55 de minute să ajungem la baza traseului de la bariera, unde am parcat mașina. Față de 2013, acum nu se mai poate ajunge cu mașina până în Poiana Inului, motivul fiind o barieră aflată la cca. 1km înainte de aceasta.

Traseul

LC1 (40m): încă de la început necesită puțină orientare. Asigurările sunt rare și vechi aici. Pe lungimea asta am mers cu papucii de approach (La Sportiva Guide Tx) și am mai folosit un friend (cu deschidere 35 – 60 mm), chiar înainte de a începe urcare efectivă pe creastă. Am plantat apoi și câte un anneau pe ici-colo. Anneau-urile au fost, de altfel, la mare modă pe tot traseul. Am terminat amândoi prima lungime cam în 55 de minute. Destul de mult față de așteptarea mea. Comunicarea cu secundul este greoaie.

LC2 (40m): aici ne-am pus amândoi papucii de escaladă, că treaba se arăta mai serioasă în față. Chiar la începutul lungimii este și pasul ei (5a), care se prezintă ca o față (aproape) dreaptă cu niște ridicări interesante pe inverse. Chiar mi-au plăcut mișcările aici.

LC3 (25m): aceasta lungime este caracterizată de lipsa asigurărilor. Terenul este ușor cu 2, maxim 3 pitoane pe toată lungimea segmentului. Anneau-urile si friend-urile au intrat din nou în acțiune.

LC4 (35m): are o singură porțiune mai grea, și anume, la început. Aici este o mică fisură, cu puține prize de picior pe partea stângă a ei, însă cu o aripă bună la mâna dreaptă. Atât eu, cât și Ioana, am făcut niște pași la aderență pe aici. Am simțit pasul ca un 5b. Ioanei, secund fiind, i s-a părut mai ușor.

LC5 (40m): asta este lungimea cu pasul traseului. Din ce am văzut la fața locului sunt 2 variante: cea de stânga, varianta „oficială” unde avem fisura cu pasul 6a și 5 asigurări (din care 4 spituri) sau, ce din dreapta, care merge pe o față mai compactă cu praguri, asigurată cu pitoane (eu am văzut 4).

Poate că e de la bavareză sau de la faptul că nu am înțeles exact ce secvență de mișcări să fac, dar pasul mi s-a părut mai greu. Nu l-am făcut din 2-3 încercări și, ca să trec, m-am tras de două bucle. Încă mai plâng de rușine 🙂 . După pas, am simțit nevoia să mai plantez un anneau pentru că, atât cât vedeam cu ochii mei ageri, nu era niciun piton pe stâncă. Comunicarea cu secundul pe aceasta lungime este foarte dificilă.

LC6 (45m): ultima lungime a traseului care începe cu deja clasica placă desprinsă pe care trebuie să te chinui pe cât posibil să eviți sa o încarci sau să o tracționezi. Aproape am reușit asta, punând-mi doar piciorul meu drept într-un mod delicat și neagresiv pe ea. Apoi a urmat un diedru/horn destul de vertical, loc în care se află pasul lungimii, poate un 4c/5a. Mișcările mi-au plăcut. Provocarea este să nu iei prizele ofertante, dar mișcătoare.

Asta este și lungimea în care coarda a avut o frecare animalică de stâncă și asigurări (cu toate că m-am străduit să le lungesc) și, spre final, am făcut adevărate eforturi să trag coarda după mine. Am ajuns la finalul traseului în 4h:30 de la pornirea pe el.

Retragerea

Am urmat poteca acum foarte slab conturată ce coboară abrupt prin pădure. Frunzele căzute de prin copaci au făcut navigarea noastră mai greoaie. Am ajuns în 1h:30 de la ieșirea din traseu, la mașină. Toată tura cu acces, traseu, retragere, echipat, dezechipat ne-a luat 7h:12.

Ca o concluzie

Acest traseu are porțiuni de metri sau, uneori, cu zeci de metri neasigurați. Alt fapt obiectiv este friabilitatea lui, mai ales pe porțiunile ușoare. Aceste două constatări te lasă cu doua variante: (1) ignori faptul că nu sunt asigurări și te rogi/speri că nu pățești nimic sau (2) ai anneau-uri si friend-uri pe care le folosești pe unde permite terenul ca să mai minimizezi din risc. Faptul că nu sunt asigurări pe metri întregi te face să te și întrebi uneori dacă ești pe direcția bună sau ai ratat traseul.

Ca echipament am folosit: o coardă de 60m, 9 bucle de 18cm, 3 bucle de 60cm, 3 anneau-uri de 120cm, 3-4 carabiniere, 2 friend-uri (unul de 27 – 47 mm și altul de 35 – 60 mm), o nucă mică. Singura lungime unde am folosit toate buclele a fost lungimea 5.

Vremea a fost schimbătoare rău: ba a fost soare de îmi venea să rămân la tricou, ba frig cu stropi de ploaie uneori. Mie mi-a fost mai degrabă cald pe traseu, Ioanei frig 🙂 .