Via ferrata și escaladă cu copii la Baia de Fier

Dacă tot vrem să mergem cu copiii la vară pe via ferrata, în Italia, ne-am gândit că la Baia de Fier ar fi o buna ocazie de a vedea cum se descurcă pe plan local, atât pe traseu, cât și cu echipamentul în sine.

O prima provocare legată de echipament, a fost să le găsim niște caști de escaladă care să le vină pe căpățânile lor, dar nu am avut succes. Până la urmă ne-am orientat la niște caști de role/skate care au profilul cel mai apropiat de o cască de escaladă.

Sâmbătă, via ferrata

Datorită unor schimbări de plan de ultim moment, am reușit să plecam din București abia sâmbătă pe la 10 dimineața. Am ajuns după vreo 4 ore la Baia de Fier, unde era puțin cam înnorat, vânt și vreo 12 grade, deci oarecum răcoare pentru escaladă.

Traseul Kuky

Confruntați fiind cu realitățile meteorologice de la fața locului, ne-am orientat spre de via ferrata. Ne-am echipat la mașină și am intrat pe traseul Kuky (gradul B) fiind atât ușor, cât și proaspăt în mintea noastră, întrucât fusesem pe el weekend-ul trecut. Diferența de înălțime între noi și copii și-a spus cuvântul încă de la primii pași ai traseului, când trebuie urcat pe un mic prag. Pentru noi acest pasaj este o non-problemă, dar pentru copii a necesitat ceva planificare a mișcărilor.

Preventiv am luat și o semi-coardă cu câteva bucle la noi pentru cazul în care era nevoie să-i asigurăm dacă nu se simțeau în siguranță pe vreun pasaj. Până la urmă nu a fost cazul, amândoi mișcându-se destul de constant. Cea mai mare problemă pentru ei au fost mărăcinii de pe traseu în care s-au agățat și înțepat de câteva ori, mai ales Alisa. Traseul l-am terminat în vreo 40 de minute parcă.

Traseul combinat din Mecanicul și Jnepeni

Pentru că i-am văzut în formă și pentru că și ei își doreau, am mai intrat pe un traseu. De data asta unul mai greu, pe Mecanicul (grad D). De fapt, ne gândeam să intrăm pe Mecanicul până în grotă și de acolo să luam calea lui Jnepeni (tot grad D), iar după ieșirea din grotă să continuam din nou pe Kuky.

Chiar când am intrat pe Mecanicul, a ieșit un grup de turiști din Peștera Muierii care păreau că s-au transformat brusc în admiratorii și susținătorii noștri, mai ales când au văzut că sunt și copii cu noi. Acum, sincer, nu prea am auzit clar dacă rosteau cuvinte admirative sau condamnabile la adresa noastră (părinți inconștienți și alte alea), dar vreau să cred prima variantă 🙂 .

Pe partea de început, până în grotă, Alisa s-a mișcat mai încet. Chiar intrarea în traseu presupune urcarea unui prag mai înăltuț unde s-a chinuit puțin. Alex, fiind mai lung, l-a executat fluent.

În grota le-a plăcut mult, mai ales când au văzut inelele din Mecanicul pe care, bineînțeles, voiau să se urce. Cu blândețe și răbdare le-am explicat (de 3-4 ori) că nu e cazul încă, pentru că e greu și susținut pentru ei. Până la urmă au acceptat ideea.

Între timp am scos semicoarda pentru că aveam de gând să îi asigur pe hornul de ieșire. Practic i-am considerat pe ambii secunzi și fiecare a primit un câte un capăt de coardă, mijlocul fiind legat de mine. La urcarea am pus și vreo 3-4 bucle în ancorele în care era fixat cablul traseului.

Întâi a venit Alisa care s-a tras voinicește de cablu (ca să nu spun animalic) și, după o pauză de odihnă, și-a făcut apariția sus. Ca să nu o pierd pe acolo, am asigurat-o cu o lonjă de o ancoră. A venit și Alex, mult mai rapid și cu mai puțin uz de cablu. Și pe el l-am asigurat, din aceleași considerente. La final a venit și Ioana care a trebuit să aștepte plecarea mea ca să poată ieși din horn.

De aici am făcut câțiva pași la liber pe teren ușor spre cablul traseului Kuky de unde am continuat apoi spre vârf. Traseul ăsta ne-a luat ceva mai mult, undeva la vreo 50 de minute. Copiii s-au descurcat foarte bine și nu s-au speriat pe trasee, mai ales în hornul din Jnepeni care este destul de claustrofobic.

Duminică, escaladă

Ziua de duminică se anunța mai călduroasă și cum era soare încă de dimineață, ne-am dus la sectorul La Ieșire. Știam că acolo sunt atât trasee la soare, cât si mai accesibile pentru copii.

De principiu s-au cățărat mai mult Ioana și copiii. Întâi le-a pus Ioana niște manșe pe traseele Bela (5b) si Ana (5c), apoi i-am filat pe fiecare in paralel. Alex s-a dus pe ambele trasee și le-a făcut cursiv, iar Alisa s-a dat doar pe Bela, unde s-a chinuit puțin să treacă de mica burtă din partea finală a traseului.

Eu nu aveam cine știe ce plan, dar am încercat sa intru pe Cosmin (7a), ocazie cu care am constatat că traseul nu este curățat și, cred eu, încă neparcurs. Am început să curăț câteva prize, însă m-am oprit că nu aveam timp să fac și asta.

Ca totuși să mă cațăr și eu, m-am mutat mai la stânga pe traseul Simona (6a). Se pare însă că nici aici nu m-a lovit succesul căci, odată ajuns la finalul fisurii de început, nu am înțeles ce mai trebuie să fac așa încât să urmez linia traseului, cea cu ancore. Am reușit să trec până la urmă pe acolo, dar făcând niște mișcări delicate de ridicare pe picioare la aderență și riglete de 1/3 falangă. Sigur am luat-o aiurea sau am făcut ceva greșit, că nu erau mișcări de 6a. Am lăsat un maion într-un spit și am abandonat traseul pentru că oricum trebuia să fi plecat deja de acolo.

Așa ni s-a încheiat și jumătatea de weekend din Baia de Fier. Au fost niște zile frumoase de care, cred eu, s-au bucurat și copii. Eu unul mă bucur că s-au descurcat asab de bine pe traseele de via ferrata și au fost atenți să asigure și să nu disloce pietre.