Trekking și cățărare pe Valea Colților

Pentru ziua de sâmbătă ne-am propus să facem ceva mai puțin solicitant și mai scurt ca durată. Așa că mi-am tot răsfoit prin memorie până când am ajuns la Valea Colților pe care mai fusesem în câteva rânduri (pe uscat în 2014, pe zăpadă în 2016). Din amintirile mele scrise părea că are o stâncă cât de cât bună și niște săritori interesante.

Accesul

Pentru a ajunge în vale am urmat aceeași cale ca dățile trecute, cu plecare tot de la Căminul Alpin din Bușteni. Tot ca și dățile trecute, nu am prins din prima poteca ce urcă prin dreapta Vâlcelului Poieniței spre Hornul Pământos. Până la intrarea (coborârea) în horn am făcut 2h:15 cu 700m D+.

Pentru că am mai prins o echipă de 3 oameni aici care voia să rapeleze pe horn, noi am luat-o la picior înainte ca să nu ne încurcăm cu ei. Am prins ceva umezeală, dar am coborât fără probleme. Cu ocazia asta am observat că sunt și 2 pitoane pe el.

Traseul

Încă de la primul contact cu stânca am observat că este udă. Lucru neașteptat pentru că, din câte urmărisem prognoza în zilele anterioare, n-ar fi trebuit să plouă. De asemenea am observat și că plafonul de nori era destul de jos, poate spre 2000m ceea ce iar nu era în plan. Dar așa e la munte 🙂 .

Prima săritoare mai notabilă a traseului, cea cu doi bolovani mari pe stânga, unul după altul, am găsit-o udă bine. Așa că am mers cu coardă. M-am dus eu primul și am asigurat cele 3 pitoane găsite pe parcurs, regrupând la un al patrulea. Am folosit cam 15m de coardă. Dată trecută când am fost pe aici am mers cu toții fără să ne asigurăm, doar că era uscată.

A urmat apoi săritoarea care marchează „pasul” traseului, cea care are o cordelină sub formă de scărițe atârnată de ea. Dacă data trecută problema noastră a fost să trecem cât mai elegant pe lângă cordelină fără să o folosim, acum totul era atât de ud, noroios și friabil încât am avut o provocare și să ajung la ea. Asta pentru că trebuie întâi să urci un fel de prag înalt de vreo 3m pe care dacă-l găsești uscat, nu pune probleme. Doar că acum era ud, așa că am stat foarte mult încercând să găsesc varianta cea mai puțin riscantă de a trece. Până la urmă, după multe ezitări, am intrat prin fereastra foarte îngustă (și udă acum, bineînțeles) care te scoate deasupra pragului de care vorbeam mai devreme. Am trecut întâi eu fără rucsac, apoi am tras rucsacii și apoi pe Ioana.

A urmat pasul cu anou unde efectiv șiroia apă pe perete astfel încât a trebuit să folosesc toate trucurile din dotare (călcând și în scărițe, normal) ca să trec. E nasol că asigurarea la ieșirea din săritoare este foarte mult în stânga (cum urci) și e dificil rău de asigurat secundul. Cred că a fost gândită mai mult ca stație de rapel decât pentru filat. Ioana s-a chinuit destul de mult să treacă pe la cordelină și nu a reușit pentru că tot aluneca. Până la urmă am hotărât să vină pe drept pe bolovan, în sus, la aderență cu picioarele. Pentru mâini i-am dat niște cordelină de care s-a tras voinicește, însă tot s-a chinuit. Într-un final, am trecut și de pasajul ăsta.

De data trecută, știam că mai urmează o săritoare cu fereastră. Așa era. Ajunși la baza ei, dădea și această semne de umezeală excesivă. Studiind puțin terenul, am observat o fisură destul de largă în dreapta ei și am mers pe acolo. Este o variantă foarte comodă, ușoară și uscată întrucât este bătută de soare.

Din acest punct nu mai sunt pasaje dificile, doar de atenție mai ales că erau ude. Peste tot șiroia apa de parcă era o mare pânză freatică sub noi. Până în Strunga Colților, care marchează finalul traseului, am făcut 3h:50 calculați de la intrarea în Hornul Pământos și am urcat 500m diferență de nivel.

Retragerea

Exact din Strunga Colților coboară direct în Valea Gălbinele un horn destul de abrupt. Cum de fiecare dată m-a ros curiozitatea cum este accesul pe aici, am ales varianta asta. Am început coborârea fără coardă, negăsind vreun loc de făcut rapel. Am ajuns destul de repede în firul secundar al Văii Gălbinele și apoi, la doar câțiva metri mai jos am găsit două pitoane de rapel. Deja se vedea firul principal al Gălbinelelor. Rapelul este scurt, de 15m.

Pe Valea Gălbinele în sine am mai făcut încă 4 rapeluri cu lungimi între 8m și 27m, noi având doar 2 semicorzi de 30m la noi. Primul, dintr-un singur piton, a avut 8m. A urmat apoi un rapel mai lung dintr-un spit nou, cu maion care a avut 27m. Încă unul, cel la săritoarea cu bolovan, care a fost de 15m și apoi al patrulea rapel care se poate face și din două bucăți, fiind o altă stație intermediară. După acest rapel se mai coborâră poate 20-30m și se ajunge la poteca ce urcă dreapta, spre ref. Coștila.

Coborârea pe vale ne-a luat 2:30h, calculați din Strunga Colților, încă vreo 20 de minute până la refugiu și apoi încă 1 oră până la mașină. Toată distracția ne-a luat 10h cu 1300m D+/-. Cu siguranță nu a fost nici scurt și nici ușurel, cum ne propusesem. Deși după prima parcurgere, am rămas cu o părere plăcută despre traseu, de data asta nu mi-a plăcut deloc. Pe lângă apa prezentă pe tot parcursul, parcă l-am găsit și mai friabil, lucru ce mi-a / ne-a accentuat și mai mult nesiguranța.