Trekking si alergare pe Brâna Aeriană și Valea Albă

Weekend-ul acesta am avut chef de un traseu de tip „aventură”, adică o combinație de trekking cu alergare. La urcare am fost pe Brâna Aeriană, iar la coborâre am venit pe Valea Albă. Asta a fost partea de trekking. Partea de alergare a însemnat un ocol la Omu intre cele două trasee.

Vremea a fost foarte frumoasă după cum se vede și în poze. Pe traseul de urcare m-am întâlnit cu puțină lume și asta doar până la refugiul Coștila în dreptul căruia am ajuns cam în 50′. Fără să traversez Valea Coștilei, am văzut că erau ceva oameni afară pe lângă refugiu, la soare. Nu am recunoscut pe nimeni.

De la refugiu și până pe platou nu am mai dat peste nicio ființă. Chiar mă gândeam cum o să nimeresc accesul pe poteca spre Brâna Aeriană, având în vedere că vin rar pe aici și nu am harta locului foarte clar întipărită în memorie. Am avut ceva probleme chiar la intrarea în potecă, dar apoi am mers fluent doar cu vreo două ezitări foarte mici. Peisajul de toamnă văzut din acest traseu este extrem de frumos.

Am observat că s-a cam stricat poteca din dreptul primului lanț (cum urci) și a trebuit să fiu puțin atent pe acolo că restul de potecă rămasă e formată din pământ instabil. Cred că a fost o mică alunecare de pământ și pietre. Până la ieșirea în creasta Văii Albe am făcut cam 2h:20, iar până în ieșirea pe platou, via hornul lui Gelepeanu, 2h:40.

Odată ieșit în platou, am început să întâlnesc oameni. Era de așteptat cumva. Ca să aduc și o parte de alergare în acest peisaj mirific de toamnă, mi-am propus să mă îndrept spre Omu. Zis și făcut. Mi-a mai luat o oră până acolo. Cred că am ajuns prea dimineață că mă așteptam să prind prăpăd pe la cabană, dar nu am dat decât peste vreo 10 oameni 🙂 . Am băut un ceai foarte aromat cu rom, o cafea și am mai băgat în mine un baton. Nu prea aveam chef de el, dar simțeam că am nevoie de hrană.

A urmat coborârea spre Peștera pe Valea Ialomiței. Foarte frumos și pe aici. Chiar îmi place valea asta de fiecare dată când o cobor. Când o urc, nu știu ce să zic 🙂 . Următorul punct pe traseu a fost cabana Babele. Vai de mine câtă lume era pe aici. Săreau semințele în stânga și în dreapta din gurile îndemânatice. Cei mai nepricepuți se chinuiau cu stângăcie să folosească și mâinile. În fine, am intrat puțin în cabană să mai iau o apă și am fugit repede de acolo. Tare mi-e urâtă zona asta !

M-am dus spre Crucea Caraiman de pe lângă care aveam să intru pe Valea Albă. Fix 6h am făcut până la intrarea în ea. Chiar eram curios cum va fi pe Valea Albă. Am fost pe ea doar când era „albă” și niciodată fără zăpadă. Ce să zic. Valea este foarte friabilă, cu pietriș și bolovani mai mici si mai mari foarte instabili. Nu prea reprezintă o variantă de coborâre convenabilă pe timp de vară (rapidă și sigură), în timp ce pe timp de iarnă e calea preferată de mers la vale.

Cu toate că era deja în jur de ora 15:00, m-am întâlnit cu mulți oameni care urcau și care erau abia pe la jumătatea văii. Cu două grupuri m-am întâlnit în zona săritorii Cârnului și am fost nevoit să-i aștept să treacă. Erau destul de crispați și nu am vrut să le măresc anxietatea trecând pe lângă ei pe poteca îngustă. Abia acum, văzând valea uscată, am realizat din nou câtă zăpadă se poate aduna aici pe timp de iarnă. În anumite zone stratul ajunge lejer la 10m și uneori spre 15.

De la intrarea în vale și până La Verdeață am făcut 1h:30, față de 30-40′ cât făceam pe timp de iarnă, când aveam zăpada bună. De aici și până în Bușteni am mai făcut vreo 30′. Așadar, tot traseul meu a ieșit de 26km cu 2500m D+/- și un timp de 7h:56. Mi-a plăcut super mult această tură în care am avut pasaje sălbatice și nepopulate, zone cu foarte multă lume, soare și răcoare, cățărat și alergare. Chiar frumos. E frumos la munte !