Trekking de iarnă pe Brâna Caraiman

Pe Brâna Caraiman am mai fost în trecut de multe ori, poate de zeci de ori, însă doar când era uscată, fără zăpadă. Singura dată când am încercat pe zăpadă a fost prin 2013, după ce am urcat pe o Albișoară, când am vrut să ne retragem spre Valea Jepilor via Brâna Caraiman. Atunci însă zăpada era foarte mare și instabilă pentru că ajunsesem tarziu în zi și am hotărât să coborâm stânga pe primul culoar întâlnit (nu-i știu numele) direct în Valea Jepilor ca să evităm zona de risc.

Duminica trecută am ajuns la Piatra Arsă. Vremea era bună, zăpada bună și ea (strat, consistență) și pe măsură ce ne apropiam de Brâna Caraiman am început să o scanez ca să-mi dau seama dacă era eligibilă. De la distanță, linia brânei se vedea clar, fiind acoperită doar de puțină zăpadă. Așadar, ne-am hotărât să urcăm pe ea și să renunțăm la ideea inițială de a pantofări pe platou până la vf. Omu.

Până la urmă s-a dovedit a fi o decizie bună pentru că zăpada a fost suficient de puțină și stabilă în zonele critice, cât să nu traversăm cu stres, mai ales că aveam la noi doar colțari și bete, fără pioleți. Ca de obicei pe acest traseu, am întâlnit foarte multe capre negre. De data asta, nefiind deloc lume în zonă, erau foarte relaxate ajungând și la 10 m de noi.

Nici când am ajuns la crucea Caraiman nu era nici picior de om, lucru surprinzător pentru o zi de duminică cu vreme foarte frumoasă. Am întâlnit insa niște grupuri de oameni care veneau spre cruce pe măsură ce noi mergeam spre Babele. Mi-a atras atenția un grup de vreo 5-7 oameni, eterogen, unde unul din ei avea cască pe cap, colțari în picioare și coardă pe rucsac (clar, cel mai echipat), altul era în ghete de stradă cu rucsac de laptop în spate, unul avea ghete cu „gheruțe” în picioare (dar fără bețe sau piolet), altul, tot cu încălțăminte de stradă, ținea un piolet de tură în mână, cu capul in jos, de parcă voia să lovească o minge de golf. N-am înțeles ce planuri aveau, nici nu era treaba mea să înteleg, sau la ce le trebuia coardă pe acolo, dar mi-au rămas în cap cum arătau și cum se comportau.

Noi am rămas cu colțarii în picioare până aproape de Babele ca să nu avem probleme la cele 2 coborâri mai abrupte. În timpul ăsta, cel puțin eu, am tot schimbat haine, fesuri, mănuși în funcție de soare și de vânt. A fost foarte dinamică temperatura resimțită. Pe soare și fără vânt, mai că rămâneai doar într-o bluză, dar când intra în nori și bătea vântul, ajungeam iar la 3 straturi de haine, fes și mănuși.

Per total ziua a fost foarte frumoasă și binevenită. Îmi doream de mult timp să mai prind o zi de trekking pe zăpadă și acum chiar ni s-a legat. Tot traseul nostru a avut 11 km, 530 m D+/- și ne-a luat 5h:05 să-l facem. Destul de mult față de varianta fără zăpadă, care era undeva la 3h:30.