MPC-ul 2013 (neoficial)

Primul week-end din luna Octombrie este „rezervat” in fiecare an pentru Maratonul Pietrei Craiului, cel mai important eveniment de alergare montana de la noi din tara (dupa parerea mea). Aceasta „traditie” s-a mentinut timp de 7 ani pana acum. Anul acesta vremea ne-a aratat inca odata ca are multi asi in maneca asa incat maratonul a fost decalat pana pe 2 Noiembrie datorita cantitatii mari de zapada ce a cazut cu 3 zile inainte de concurs. A fost prima decizie de acest fel din istoria concursului si una destul de rar luata pana acum si la alte concursuri.

Un val de dezamagire a venit peste cei aproape 700 de concurenti inscrisi insa noi am zis sa mergem totusi. Sa vedem cum arata terenul la fata locului 🙂 Nu ca nu aveam incredere in decizia organizatorilor dar eram setati pe alergat, pe mers la munte si vremea se anunta foarte buna (soare, caldut si fara vant). Din Bucuresti am plecat doar 4 oameni in loc de 8 cum era initial aranjat: eu, Eliza si Andrei cu Andra. In Zarnesti insa ne-am mai intalnit si cu Nelutu si Gloria care la fel au zis ca nu vor sa mai rateze si aceasta editie a concursului 🙂

La start

Din vorba in vorba am stabilit unul cu altul, adica cei dornici sa parcurga traseul totusi, ca Sambata dimineata sa ne intalnim in jur de ora 09:00, tot la zona startului oficial. Astfel ne-am adunat in jur de 30 de flacai si domnisoare toti dornici de o tura de recunoastere. Multe persoane cunoscute la start, inclusiv organizatori si nume „grele” din alergare: Lucian C, Silviu B, Zsolt K, Cornelia si Silvia D si multi altii pe care-i stiu dupa figura dar mai putin dupa nume 🙂

Din prima mi s-a parut ca atmosfera a fost mai mult una de grup, prieteneasca si nu una de concurs de genul „mama, ce o sa bag acum si fac X ore”. S-a stabilit ca se va merge in grupuri compacte pentru a nu ramane oameni in urma pe traseu. Am plecat cu gandul „sa vedem cat merge” si daca nu putem, sa ne intoarcem.

Ca echipament am plecat cu papucii de alergare de trail, pantaloni mulati cu polar si 3 straturi subtiri pe mine. Am mai avut o pufoaica usoara in rucsac pentru creasta, unde ma asteptam sa fie vant. Si eu si Eliza am avut bete cu noi si n-am avut parazapezi.

Traseul

Am pornit pe la 09:30. Pana in Magura nu prea a fost zapada, dar pe masura ce ieseam din sat, spre munte, aceasta incepea sa apara. Pe „la table” deja erau undeva la 10-15cm de zapada. Urcarea spre Saua Funduri a fost calduroasa si cu zapada, care ajungea cam spre 20 cm zic eu. In Sa am ajuns cam dupa 4h:20 de la plecare. Vremea era foarte buna, asa cum fusese prognozata (mai rare astfel de coincidente ce-i drept).

Coborarea din Sa a fost cam intensa ca sa zic asa intrucat eram in papuci de alergare, nu aveam corzi fixe sau cabluri si a trebuit sa mergem foarte, foarte incet si cu atentie. In mod clar coborarea nu se afla intr-o „forma” de concurs. Zapada pe aceasta parte a muntelui era mai mare, depasind 30cm. Intr-un pasaj mai dificil, chiar la 10-15 minute de creasta, am gasit un fel de cordelina cu aspect de franghie de intins rufele, lunga cam de 4-5m care ne-a ajutat. Daca nu era acolo, coborarea ar fi devenit si mai interesanta. Multumim autorului necunoscut care a lasat-o acolo (Lucian zicea ca nu stie nimic de ea).

Traversarea pe marele grohotis a fost cam zapadoasa iar prin anumite zone, unde cararea se apropia de stanca, trebuia sa fii foarte atent la blovanii si turturii care cadeau de pe stanci. De cateva ori ne-am oprit sa le dam voie sa cada pe langa noi 🙂

La intrarea in padure, spre Ref. Spirlea, era o adevarata ploaie torentiala generata de topirea foarte rapida a zapezii de prin brazi. Eu unul am mers repede pe acolo ca sa nu ma ud si sus. Jos, adica la picioare, eram uzi deja de vreo 5 ore 🙂

Sfarsitul cursei

Intrucat deja mergeam de 7 ore cand am ajuns la Spirlea, am hotarat sa oprim circuitul nostru la Plaiul Foii. Era prea tarziu si eram mult prea uzi pentru a mai avea dorinta sa continuam. Asa ca odata ajunsi la Plai l-am sunat si rugat pe Nelutu sa vina sa ne ia cu masina. El terminase intreg trasul in 6h:50 sau ceva de genul.

Intr-un final am mers cam 26km cu 1700m diferenta de nivel facuti cam in 8h. Cu toate ca musteam de apa la picioare, ne-am simtit foarte bine,vremea a fost excelenta, tura a fost foarte placuta si cu multi oameni placuti. Din punctul meu de vedere decizia amanarii concursului a fost una inteleapta si cred ca nimeni nu ar trebuit sa aiba vreun dubiu cu asta. Sau, daca are, poate face oricand in urmatoarele zile o tura pe traseu sa vada cum arata 🙂