Maraton Piatra Craiului 2015

A patra participare la un concurs de anul acesta a coincis cu a patra participare la Maratonul Pietrei Craiului (MPC), care la rândul ei a coincis cu o ediţia aniversară a MPC de 10 ani. Cea de-a cifre şi coincidenţe 🙂 . Extraordinar. Mai puţin extraordinar m-am simţit eu însă pentru că, se pare, nu am apucat să mă refac prea bine după concursul de la Ciucaş. Cumva speram eu să fie bine, dar undeva în sufletul meu mă aşteptam să nu pot „performa” la acest ultim concurs din micul meu calendar competiţional.

Startul s-a dat mai târziu, ca de obicei. Lumea a plecat tare, tot ca de obicei. Eu n-am mai rămas ultimul, cum se întâmplă în general, pentru că au fost multe suflete la start şi se pare că s-au găsit alţii şi mai lenţi că mine 🙂 . Până la primul punct de control, La Table, am făcut exact acelaşi timp că anul trecut. Aici m-am şi oprit că să fac nişte schimbări vestimentare pentru a rămâne doar în tricou. Afară era foarte cald şi nici vântul nu adia.

La urcarea spre şaua Funduri am mai pierdut 10 minute faţă de anul trecut. Deja mă simţeam puţin obosit şi nu prea mai aveam stamina. Coborârea din şa a fost şi ea mai lentă pentru că am prins mai multă lume ca anul trecut şi pentru că acum era doar o singură coardă de coborâre pe pasajul unde anul trecut erau două. Apoi zona de grohotiş şi pământ era foarte alunecoasă, mai alunecoasă decât am prins-o vreodată de fapt. Cum am aflat până la final şi la finish, cam toată lumea a avut aceeşi percepţie.

Până la Plaiul Foii am mai pierdut 10 minute, apoi încă 8 la urcarea spre Diana. Pe această urcare iar m-a luat o durere de inghinal de abia puteam să mai ridic piciorul drept. Vreo 10 minute am mers aşa sperând că o să mă mai slăbească, dar nici gând. Aşa că am apelat la diclofenacul din dotare care după vreo 30 de minute şi-a făcut efectul. Până atunci însă, tare greu am înaintat. Parcă aveam un picior de lemn pe care-l trăgeam după mine.

Şi coborârea de la Diana la Colţii Chiliilor am făcut-o mai încet pentru că mă simţeam şi obosit şi, la fel ca şi pe Valea Urzicii, am prins-o foarte alunecoasă. De la Chilii în jos am ieşit iar pe la soare şi în foarte scurt timp l-am ajuns şi pe Nelutzu care avusese ceva probleme cu stomacul. Chiar m-am mirat când l-am văzut şi mi-am şi dat seama că a păţit ceva. Altfel nu aveam să-l ajung.

Ultimii metri spre finish au fost foarte grei şi deja mă simţeam mai obosit decât am fost după cei 105km de la Ciucaş. Cu toate că mi-a fost greu în concurs, psihic am fost chiar bine. Mi-am dat seama că nu puteam face mai mult în condiţiile date şi că nu avea nici un sens să încerc să forţez. Aş fi obţinut nişte timpi mai buni cu 1-2-3 minute, dar cu chinuri mult mai mari. Aşa că am terminat cu 30 de minute mai slab ca anul trecut, adică am scos 6h:02.

Pe durata concursului am băut cam 4L de apă şi am mâncat vreo 6 geluri la 35ml. Am luat la un moment-dat şi o fiolă de cafeină că să încerc să-mi mai revigorez creierul. Cam asta a fost în câteva cuvinte, de fapt şi singurele, cu acest concurs de final de sezon.

[divider scroll_text=”SCROLL_TEXT”]

Credit imagini: Adrian Ivanov, Viorel Micu.