Marathon 7500, editia 2014

Articolul e mai lung pentru ca si concursul a fost mai lung si prin urmare sunt mai multe de zis.

La acest concurs de alergare am avut dubii daca sa ma inscriu sau nu. Asta se intampla pe la inceputul anului. Motivul principal a fost distanta lui mare de cca 90km (unii zic spre 96km) si diferenta de nivel cumulata, pozitiva si negativa, de 7500m care se traduc intr-o tura de 24h sau mai putin (pentru cei iuti de picior) sau intr-o plimbare mai lunga de peste 30h (pentru cei mai „conservatori”). Dubiile insa s-au rispit prin luna mai cand l-am intrebat pe Croco daca vrea sa participam impreuna si a acceptat. Incepand cu acel moment, aproape cu fiecare zi, ma gandeam din ce in ce mai mult la concurs asa incat a devenit concursul cel mai asteptat de pana acum. Am ajuns sa vizualizez aproape fiecare segment, fiecare urcare si fiecare coborare.

Vestimentatia si alimentatia

La un concurs asa de lung care se mai intinde si peste noapte, logistica este cu totul diferita si mult mai complicata decat la un maraton, fie el si cel mai greu 🙂 . Ma refer atat la partea de vestimentatie cat si la partea de alimentatie. Ambele trebuiesc foarte bine gandite si adaptate pentru fiecare in parte. Povestea se complica putin mai mult cand se anunta vreme rece si/sau ploioasa. Noi le-am avut pe ambele din plin.

Ca haine am mers la noi cu pantaloni lungi direct, 3 layere (2 bluze de corp) si o foita de vant si ploaie, plus un tricou ca prim semi strat pe piele. La ele am adaugat manusi, bandana si caciula. Toate aceste articole erau cam obligatorii la start si pe durata concursului si puteai fi descalificat daca nu le aveai la punctele de control (daca te verifica cineva, evident). Cum am avut vreme de toate felurile, chiar si putin soare, am tot schimbat la haine de nu mai stiam de noi. Amandoi am avut bete si papuci de alergare cu Goretex ceea ce s-a dovedit o buna alegere chiar daca pe scurta perioada cat a iesit soarele, ne-a fost cald putin.

Ca alimentatie am avut la noi exclusiv hrana solida. Geluri n-am luat pentru ca nu mergeam in nivel ridicat de efort asa incat sa avem nevoie de absorbtie rapida de zahar in sange. Am consumat carbohidrati si fibre din covrigi integrali, batoane energizante (eu de la Isostar, Croco ceva home made) pentru zahar, niste fiole de magenziu la fiecare 8h si apa cu izotonice la fiecare „bauta”, pentru minerale. La punctele de alimentare mai mancam cascaval cu paine si rosii si slana. Foooarte bune si gustoase aceste produse si au mers la fix de fiecare data. Buna ideea cu rosiile si slana 🙂 .

Pe traseu

Nici startul acestui concurs n-a facut exceptie pentru ritmul rapid de pornire. A fost asa de rapid incat am ramas oficial pe ultima pozitie. Lanternele rosii ale clasamentului cum se spune in sportul „rege”. Dar noi aveam un plan: sa mergem mai incet, constant, cu pauze minime la puncte de control (de maxim 5 minute), sa nu dormim deloc noaptea si sa o dam tare pe coborari. Si planul nostru a dat roade chiar dupa prima urcare, spre Cuibul Dorului, cand am inceput sa ajungem echipe, apoi pe coborarea spre Hotel 1400 din Sinaia unde am mai depasit cateva.

Pe drumul spre Sf. Ana, cum am plecat de la 1400, am intalnit 2 caini intinsi pe asfalt ce pareau foarte ne-vii. In timp ce ne gandeam ce e cu ei si in timp ce ne intrebam de ce nu ne latra, ne-am confirmat faptul ca erau irecuperabili. Unul avea o spintecatura la abdomen destul de mare iar altul o gaura de 5-7cm in coaste, pe partea dreapta. Cred ca le facuse felul vreo lighioana, cu ghiare si blana maro. Acesta a fost inca un semn ca patrupezii sunt sefii prin padure si nu oamenii. Pana la Poiana Stanii am mai prins 2-3 echipe din urma.

Prima urcare mai mare din traseu a fost spre Piatra Arsa de la Poiana Stanii. Aici am prins destul de multa lume pe traseu si am reusit sa mai castigam niste pozitii. Pana la acest moment facusem doar cate 2 minute pauza la fiecare post de control si in rest nu ne-am oprit deloc. Ne schimbam din mers, beam apa din mers, totul era din mers.

Pe platou putin mai rece treaba dar ne-am revenit la temperatura normala la coborarea pe Jepii Mari, pe care am scos-o intr-o ora de la Piatra Arsa pana in Busteni. La intrarea pe Jepii Mici era alimentare si pe langa alimentare vreo 2 grupuri de turisti care aparusera ca la un flash mob acolo de trebuia sa treci printre ei ca sa mai bei o apa si sa mananci o maslina.

La finalul urcarii pe Jepii Mici a inceput ploaia iar temperatura mai scazuse pe platou fata de prima urcare. Coborarea spre Pestera a mers rapid iar acolo am gasit soare. De la Pestera am urcat pe valea Ialomitei spre Omu unde, de la 1800m altitudine, a inceput ploaie, vant, frig si ceata. La vf. Omu am avut o mica ezitare la intrarea pe Valea Cerbului datorita cetii. Pe masura ce am coborat pe vale am intalnit din nou soare si iar am mai bagat niste haine in rucsac.

Dupa o coborare abrupta si noroiasa spre Gura Diham am ajuns si aici si odata cu noi a venit si ploaia. De data asta insa a fost o ploaie torentiala ce a mers frateste cu noi pana aproape de punctul de control de la Prepelac. Cand am ajuns acolo am primit si vestea ca s-a oprit concursul din cauza vremii. Cum ? Ce ?! Concursul nostru ? Dar noi ne descurcam! Am mers de zeci de ori pe ceata si vreme mizerabila ! De ce sa se opreasca ?? In plus ne simitim si bine, nu ne doare nimic si suntem si in grafic. Rahat! Cred ca am stat 10 minute sau mai bine acolo ca sa reusesc sa accept ca e gata concursul. Cel mai asteptat si mai planificat concurs din anul acesta. Gata doar la km 52 – 53 pentru noi, cu 4300m urcati si 5000m coborati, in 13 ore de la start. Cred ca i-am intrebat de 5 ori pe voluntarii de acolo daca vorbesc serios sau daca se mai schimba treaba, insa raspunsul a fost acelasi: nu!

„Retragerea”

Cu moralul la pamant am inceput sa coboram inapoi spre Diham iar ploaia a inceput si ea din nou incercand sa ne mai imbuneze. Asa de sila ni s-a facut de situatie si de vreme si de tot, ca aproape am facut acelasi timp la coborare spre Diham ca la urcare, desi era normal sa facem mult mai putin.

Jos la Diham ne astepta Doina pe care noroc ca am prins-o pe drum pana sa intre spre Padina. Inainte de a pleca spre Padina unde aveam corturi, masina si alte bunuri, am intrat la Gura Diham sa mancam ceva cald si sa ne mai uscam. Cu prima parte am rezolvat-o dar tot uzi am ramas. Cam asa s-a terminat ziua, concursul si plimbarea cu 7500.

[divider scroll_text=”SCROLL_TEXT”]

Credit imagini: Silviu Balan, Andrada Cardas, Fish Eye