Hornul Coamei si brâna Aeriană

Sunt anumite zile când planurile de acasă nu se leagă şi, la faţa locului, ajungi să faci cu totul altceva sau, în cazuri mai rele, nimic. De dată asta am fost pe varianta în care am făcut „cu totul altceva”. Planul nostru, adică al meu, a lui Croco şi al Doinei, era să facem traseul Furcile (peretele Gălbinele).

Duminică dimineaţă ne-am dat întâlnire la Căminul Alpin, din Buşteni. Eu veneam din Bucureşti, Croco şi Doina de mai aproape, de la căţărat. Pe la 8 şi ceva dimineaţa am plecat pe traseu spre ref. Coştila, apoi spre valea Gălbinele şi pe hornul Coamei. Intrarea în traseul Furcile este, cică, în prima parte a hornului Coamei.

Ratarea intrării în traseul Furcile

Bun. Până aici ne-a descurcat să ajungem, adică în dreptul intrării hornului Coamei. Treaba era că, atunci când am ajuns noi acolo, cădeau nişte pietre şi mici bolovani tocmai de pe horn. Nu ne-am dat seama dacă erau animale sau capre cei / cele de declanşau pietrele, dar am zis noi să nu intrăm chiar direct pe horn din valea Gălbinele, ci să mai dăm puţin la deal şi să facem o traversare uşor descendentă spre horn. Zis şi făcut. Doar că, odată ajunşi în hornul Coamei, nu am mai dat peste marcajul ce indică intrarea în traseul Furcile. Ne-am uitat în jos, ne-am uitat în sus şi am zis să o mai dăm puţin în sus, poate, poate. Şi uite aşa am trecut o săritoare, încă una şi intrarea în Furci, n-a fost de găsit. Conform descrierii lui Radu, ar fi trebuit să mergi cam 100m diferenţă de nivel de la intrarea în horn ca să dai peste marcajul Furcilor, or noi nu am intrat mai sus de 100m cu varianta noastră. În fine. Cum deja eram cam prea sus că să mai dăm peste intrarea în traseu, şi cum deja îngheţasem bine de tot din cauza vântului (cca 30km/h) şi a temperaturii (cca 9 grade) şi a lipsei soarelui, ne-am hotărât, fără prea mult entuziasm, să urcăm pe Coamei. Din poveşti, şi de cum se vedea la faţa locului, acest traseu e cam umed pe timp de vară, mai ales dacă-l prinzi după ploaie, cum era cazul la noi. De asta nu prea ne-au sclipit ochii când am constatat că trebuie să mergem pe el. Plus că-l şi făcusem iarna 🙂 .

Pe hornul Coamei

Traseul are nişte săritori interesante, dar şi unele urâte. Chiar a două săritoare sau a treia este una din cele urâte. Se poate aborda direct printr-un horn adânc, cu muşchi şi ud ca naiba sau pe o faţă şlefuită udă şi ea (dar nu ca naiba). Noi am mers pe varianta din urmă însă, acolo, chiar mi-au tremurat şuruburile puţin. În timpul ăsta noi eram la adidaşi că am zis că n-are rost să ne mai punem espadrilele. Oricum, mă pot declara super mulţumit de La Sportivele Mutant care au mers la fix pe tipul ăsta de teren 🙂 . Chiar şi pe feţe căzute ude. După săritoarea asta dubioasă au mai fost şi altele, tot semi-ude, dar mult mai făcubile şi chiar interesante aş zice. Pe traseu ne-am mişcat destul de greu şi cred că l-am făcut cam în 2h:30.

Ajunşi în creasta (Coştila – Gălbinele), ne gândeam noi pe unde să coborâm. Aveam mai multe variante în cap: una era să ieşim în platou chiar pe continuarea matematică a crestei Coştila, o alta era să ieşim prin hornul lui Gelepeanu şi apoi Jepii Mici sau pe Brână Aeriană. Pe loc ne-a mai venit o idee: să încercăm să coboram chiar pe creasta Coştila – Gălbinele, făcând câteva rapeluri. Cum suna interesant, am zis să încercăm.

Încercare de coborâre pe creasta Coştila Gălbinele

Chiar prima coamă pe care am întâlnit-o, am fentat-o prin dreapta (cum coboram) prin nişte jenpenis. Apoi am mai descăţărat puţin pe stâncă şi am dat iar de o bucată de creastă. Am ocolit tot prin drepta, prin nişte jneapăn. Apoi am mai descăţărat puţin şi deja creasta devenise mult mai abruptă şi mai îngustă. Cred că tot coborâsem vreo 70m diferenţă de nivel, dacă nu mai bine, şi ancore de rapel pe nicăeri. Deja intrasem de vreo 30-40 de minute pe traseu. Văzând cum stă treaba, am mai dezbătut între noi şi am hotărât să ne întoarcem. Încă nu ne hotărâsem ce altă variantă să încercăm de retragere. Aşa am ajuns de unde am plecat, adică de la ieşirea din Hornul Coamei, doar că după aproape o ora jumate 🙂 . Deci am balaurit ceva.

Rămăsesem cu 2 variante de întoarcere acum: hornul lui Gelepeanu cu platou şi jepii mici sau brână Aeriană. Am votat pentru ultima. Aşa că am luat-o pe la vale pe creasta Văii Albe. Croco mă fusese pe aici, la urcare, dar schimbând sensul de mers, nu mai era 100% sigur unde era intrarea pe brână Aeriană. Chiar ne amuzam între noi că poate ne mai întoarcem şi de aici 🙂 . Am ajuns la un punct de unde se face rapel pe creastă că să depăşeşti un fel de hornulet şi o faţă mai friabilă. Aici am întâlnit 2 spituri cu maillonuri rapide. Am făcut şi noi un rapel aici de vreo 20-30m . Chiar după această porţiune de rapel, se află şi intrarea în brâna Aeriană.

Brâna Aeriană

E interesantă şi aeriană brâna asta Aeriană. Păcat că e prea scurtă. Toată brâna în sine e asigurată cu sufe şi lanţuri. Pe câteva porţiuni, poţi trece chiar o carabiniere pe şufă pentru o experienţă de via ferrata. După porţiunea asta urmează o potecă destul de abruptă şi, uneori, cam neclară. Pe aici am făcut şi primul rapel, de la un jneapăn. La scurt timp după acesta, se face primul traverseu în stânga unde se intră pe un culoar care are şi lanţ. Pe aici se poate face rapel sau se poate folosi lanţul. Poteca intră apoi prin pădure şi se ajunge la un al doilea culoar, mai lung, care are şi el lanţ. La intrarea acestuia se află o placă comemorativă scrisă în limba maghiară. Apoi nu mai e nimic tehnic, doar coboare abruptă prin pădure.

Cam în apropiere de refugiul Coştila, am agreat cu Croco şi Doina să mă duc eu mai în faţă pentru a pleca mai repede şi implicit pentru a ajunge mai repede în Bucureşti. Aşa că am luat-o uşurel în alergare şi am făcut cam 20 de minute de la refugiul Coştila la căminul Alpin. E drept că-i lăsasem coarda şi buclele lui Croco 😀 .

Şi cam aşa s-a terminat toată aventura în 11h:30. Că distanţă, nu ştiu exact cât am făcut, că a mai dat nişte rateuri GPS-ul, dar că diferență de nivel s-au adunat 1700m +/-.