Explorare și puțină cățărare în Cheile Turzii și Turenilor

În weekend-ul cu 26 aprilie Alex a avut etapa de escaladă a Cupei României, în Cluj. Cum pe lângă Cluj, la 20 – 30 de minute de mers cu mașina, sunt atât Cheile Turzii, cât și Cheile Turenilor, ne-am gândit să mergem cu câteva zile mai devreme în zonă ca să explorăm aceste locuri. Nu mai fusesem niciodată în zonă și eram curioși să vedem cum arată la fața locului, că din poze arăta bine.

Am găsit o cazare foarte drăguță în regim de apartament, în comuna Tureni, numită Căsuța Bunicii. De aici se ajunge foarte ușor atât în Cheile Turenilor, cât și în Cheile Turzii, undeva la 15 minute cu mașina.

O surpriză plăcută și deloc nespecifică României (din păcate), a fost să găsim o mică atenție culinară lăsată de gazdă, formată dintr-un platou de mezeluri și brânză, niște fructe și chiar câteva sticle de apă în frigider. Un astfel de gest cu un cost relativ mic, face diferența mai ales dacă ajungi târziu la cazare și nu ai opțiuni de cumpărat sau de mâncat prin apropiere.

Practic am avut 2 zile la dispoziție să balaurim prin zonă: joi și vineri. Făcând un calcul simplu, ne-am propus ca joi să începem cu Cheile Turzii cu scopul de a localiza Peștera/Grota Ungurească, urmând ca vineri să revenim tot aici, dacă ne plăcea, sau să mergem în Cheile Turenilor.

Cheile Turzii

Accesul în Cheile Turzii pornește din parcarea aflată la intrarea acestora, unde costul pentru o zi de parcare este 15 lei (cash only). Neașteptat de ieftin ! Nefăcându-ne prea bine temele, am început să luăm la picior cheile cu așteptarea că accesul spre Peșterea Ungurească ni se va revela fără prea multă bătaie de cap. Ei bine, nu a fost așa, și, după 1h de mers prin chei, aproape că am ajuns la capătul celălalt al lor și al răbdării noastre, însă nici urmă de peșteră ! Partea „bună” este că nici n-ai semnal prin chei ceea ce face documentarea la fața locului imposibilă.

De-a lungul cheilor sunt tot felul de sectoare de escaladă (pe dreapta sau E) în sensul nostru de mers, însă majoritatea sunt chiar în potecă pe unde se perindă foarte, foarte multă lume. Pe lângă faptul că e aglomerat, traseele mi s-au părut în general cam neparcurse cu vegetație pe ele, la care adăugăm soarele ce bate direct pe stâncă în prima parte a zilei.

Parțial dezarmați de cele văzute și cam însetați, ne-am întors la intrarea în chei și ne-am așezat frumos pe o bancă ca să mai scăpăm de greutatea rucsacilor. Deja era ora 2 după amiază. Cu greu, am mai găsit ceva informații despre accesul spre Peștera Ungurească, din cauza semnalului foarte slab pe telefon, și am decis să mă duc doar eu într-o „misiune” de căutare a accesului. O oră și ceva mai târziu și 2 rătăciri de la potecă, am găsit și peștera vieții !

Acces Peștera Ungurească

În fapt, tot accesul de la parcare până la peșteră este un traseu turistic marcat cu bulină/punct albastru. E adevărat că marcajul este mai rar, dar poteca este clară. Aceasta pornește de la refugiul salvamont (aflat la 50 m de parcare), mai exact din spatele lui. Inițial sunt alte marcaje vizibile (punct roșu, triunghi roșu și bandă galbenă), dar după cca 100 – 200 m apare și bulina albastră care trebuie apoi urmată până la peșteră. La cele 2 bifurcații trebuie mers spre dreapta. Durata accesului este de cca 30 – 40 minute.

Varianta pe lung este așa: poteca urcă oarecum pe coama dealului, iar în cca 200 m de la salvamont avem o primă bifurcație unde ținem dreapta. Aici e punctul din care apare bulina albastră.

În alte 200 – 300 urmează o altă bifurcație unde facem din nou dreapta. De aici urmează o urcare ușoară pe un fel de curbă de nivel. Se ajunge și se traversează o limbă mare de bolovăniș, moment după care poteca urcă mai abrupt pe o zonă de rădăcini și pământ. Ajunși pe altă coamă de deal, cu un loc de belvedere, se coboară apoi spre stânga și-n cca 10 minute se ajunge la peșteră.

Peștera Ungurească

Cum era de așteptat, majoritatea traseelor de cățărat se află în interiorul peșterii. Sunt vreo 2-3 și pe laterale. Pentru că am ajuns târziu și obosiți am intrat întâi pe traseul Auraru (6a) pe care n-am reușit să-l leg. M-am încurcat la mișcările din top. A intrat Ioana, însă nici ea nu l-a legat. Am mai încercat apoi Zoliko (6b), însă n-am avut energia să trec de partea friabilă de după ancora 3 așa că m-am dat jos. Cum nici timp nu mai aveam, am împachetat și am coborât înapoi la mașină.

Traseele din peșteră sunt în general prăfoase, parcă acoperite de o peliculă maro și subțire de praf. Cele ușoare sunt foarte lustruite și magneziate, ceea ce le face dificil de citit (toate prizele par opțiuni, dar de fapt nu sunt). Traseele aflate mai în profunzimea peșterii sunt foarte umbrite și răcoroase în același timp. Trebuie să stai 10-15 minute să se acomodeze ochii la nivelul scăzut de lumină de acolo.

În concluzie, nu este un loc în care mi-aș dori să revin. Nu l-aș evita neapărat, dar nu pot să zic că m-a atras cu ceva așa încât să-mi doresc să mă întorc.

Cheile Turenilor

După trekking-ul din ziua anterioară, ne-am propus să mergem în zona Cheile Turenilor unde accesul spre sectorul Tancuri părea mai clar și scurt. Am mers cu mașina până la punctul numit „Cheile Tureniului, acces Copăceni” pe Google Maps, loc în care am găsit opțiuni de parcat fără vreun cost asociat.

Chiar de aici se observă zona Țancurilor aflată cumva pe V – SV. Încă era în umbra la acel moment, așa că am hotărât să urcăm până la baza peretelui ca să vedem cum se prezintă. Poteca ne-a dus la baza sectorului Țancul Geamăn Drept unde am intrat pe traseul Deget în ochi (6a). N-am legat traseul pentru că am ezitat în zona de mijloc, în pas, unde am găsit 3 prize care se mișcă. Una din ele, un pinch esențial, ai senzația că rămâi cu ea în mână dacă o încarci cum trebuie. Am zis pas, m-am tras de coardă și am dezechipat.

Cum soarele venise deja pe noi, am urcat o idee mai sus în sectorul numit Peretele Ascuns. Aici am mai găsit 2 fete și un băiat care, din vorbă în vorbă, am aflat că sunt de-ai casei la Centrala de escaladă, sala unde avea să fie competiția de escaladă a lui Alex. Practic ei făceau parte din echipa de voluntari pentru filat.

Aici a intrat Ioana pe Poseidon (5c/+) pe care l-ar fi legat dacă nu se încurca la un punct. Prima buclă a traseului e foarte sus. Eu am încercat să intru apoi pe Calipso (6c+), dar nu am avut răbdare să-i înțeleg toate mișcările pentru că soarele deja venise pe noi și aici. Oricum, e un traseu foarte tehnic, cu prize specifice care trebuie luate într-un mod foarte precis. Picioarele cam nașpa, deci e foarte mult de plan. Cred că e prima oară într-un traseu când am găsit o priză plină de sânge; o adevărată colecție de ADN, probabil. Dacă mai încercam mișcarea de 2 ori, rămânea și sângele meu acolo.

Înapoi în Cheile Turzii

În a doua partea a zilei vorbisem cu Iris (pe care o știm de la Carpatic și apoi Natural High) și Paul Cristea să mergem în Turzii, la Peretele Cald. La 16:30 ne-am intalnit în parcare și de acolo am pornit spre sector. Cum nimeni din noi nu mai fusese acolo, am servit o mică porție de balaureală, dar până la urmă am ajuns cu bine în dreptul sectorului Băieți Buni, cu toate că noi ținteam alte trasee. Am rămas aici până la urmă.

Având doar 3 ore la dispoziție până la apus, ne-am orientat pe un traseu (mai) simplu: Pulbere fină (6b). De jos asigurările păreau foarte aerisite, lucru confirmat la fața locului apoi. M-am oprit de 2 ori pe traseu și mi-am pus bucle cu bățul că mi se părea super exagerată distanța. E genul de traseu de escaladă sportivă (6 ancore la o lungime de 23-25 m) la care e bine să ai și asigurări mobile să mai pui pe ici, pe colo. În fine, are mișcări super interesante, iar asigurarea topului este apoteotică. Aș fi vrut să-l leg dacă aveam mai mult timp.

A intrat Ioana apoi pe el și s-a blocat tot în aceeași 2 puncte. După ce l-a dezechipat, m-am orientat spre un traseu mai scurt că să încapă în zi: Show gratuit (6c/+). Am făcut o primă parcurgere când am stat puțin să-i fac planul în pas și a ieșit ulterior la a doua tură.

Ioana s-a mai dat apoi pe un traseu echipat de Paul, prima lungime din Băieți Buni (5c+), tot cu asigurări foarte rare și pași de balans delicați. N-a reușit să-l lege la prima parcurgere, iar pe a doua nu am mai avut-o pentru că a dezechipat.

Stânca din sectorul ăsta mi-a plăcut mult și se aseamănă cu sectorul Vânturătoarea de la Herculane. E un loc unde aș vrea să revin să încerc și alte trasee.

În concluzie

Din sectoarele pe care le-am văzut până acum din ambele chei, cel mai mult mi-a plăcut la Peretele Cald. Având în vedere distanța față de București, mai tentat aș fi să aleg Băile Herculane, dacă tot vreau sa mă bag la 6 h de condus. Cel mai probabil și în zona Turzii mai sunt sectoare care mi-ar plăcea, dar trebuie explorate unul câte unul.