Explorare și cățărare în Céüse și împrejurimi

Pentru vara asta ne-am propus să ajungem în cât mai multe zone mari, semnificative sau istorice de cățărat din Europa: Céüse / Ceuse (FR), Frankenjura (DE), Arco (IT), Innsbruck (AT), într-un concept de work & travel. Scopul ar fi să vedem cum arată traseele, cum se compară față de ce știm, cum e lumea pe acolo adică, într-un cuvânt, cum este experiența acestor locuri. Acum rămâne de văzut în câte din ele ajungem și cum le percepem.

Ce e clar este că am fost săptămâna trecută în Franța, explorând Céüse și împrejurimile.

Fiind multe de povestit și pentru că nu vreau să fac un mega articol cu foarte mult content, voi publica separat articolele despre cele 3 zone principale în care am fost la cățărat: Céüse, Orpierre și Céüse Blocs sau Le Blocs. Acest articol este o umbrelă pentru întreaga vacanță, cu informații generale și mai puțin cu detalii specifice despre fiecare zonă de cățărat.

Transportul

Fiind departe de România, am ales să mergem cu avionul în Lyon. De acolo, am închiriat o mașină și am mers cca. 240 km până în zona orașelor Gap – Tallard, aflate la SE de Lyon. Drumul durează cam 3 ore, iar o jumătate a lui este pe autostrăzi. În Franța autostrăzile sunt cu taxă, iar pe cele 2 segmente pe care am mers noi am dat cam 15 EUR. Deci ~ 30 EUR dus – întors de la Lyon.

Cazarea inițială

Inițial am făcut o rezervare pe Booking.com într-un apartament dintr-o vilă situat pe lângă comuna Sigoyer. Cand am ajuns în locație, pe la 1 noaptea, am constatat că locul nu ne place, ba chiar ne displace. Prima observație a fost faptul că apartamentul făcea parte dintr-o fostă șură sau grajd, ușa casei era plină de păianjeni, iar holul avea o atmosferă apăsătoare de casă veche, neîngrijită și neprimitoare. Totul era acoperit de un praf greu, vizibil chiar și pe lumina slabă din hol.

Apartamentul, aflat la etajul casei, a continuat pe aceeași linie cu prima impresie: baia mirosea a canalizare, bucătăria era murdară, blatul pătat, în jolly am găsit niște pungi de mâncare sau resturi mâncare mucegăite, pe rafturi erau resturi de făină ?, pe jos murdar și lipicios pe alocuri. Prin alte rafturi erau diverse sticle lăsate, cel mai probabil de alți chiriași, aflate in diverse stadii de degradare, unele chiar goale.

Cu intenția bună de a răcori casa, proprietarul a lăsat toate ferestrele deschise așa că am găsit o grămadă de muște, țânțari și alte vietăți care s-au activat toate când am aprins lumina. În fine, am decis să rămânem o noapte aici și să ne mutăm a doua zi, chiar cu riscul de a pierde (niște) bani pe cazare.

Cazarea finală

Așa se face că am ajuns la un hotel lângă din Tallard (Hotel Le Cap), situat lângă aerodrom, unde am închiriat un studio dotat cu o mini bucătărie, adică tot ce voiam. Experiența aici a fost foarte bună, atât în hotel, cât și lângă. La cca. 100 m distanță este un supermarket marisor, foarte bine aprovizionat, iar la nici un 1 km o boulangerie foarte bună.

Primul drum făcut în prima zi a fost către Gap. Acesta este un oraș relativ mărișor, aflat la 20 de minute de Tallard, și locul de unde am cumparat cartea (ghidul) de cățărat pentru Céüse (27 EUR) din oficiul de turism.

Impresii generale despre trasee

Uneori nu trebuie să fii un ochi foarte antrenat ca să tragi niște concluzii despre stilul traseelor și modul de amenajare. Mai jos sunt niște observații, unele din ele putând fi considerate subiective sau exagerate, dar este ceea ce am perceput.

Orientari și altitudini diverse

Unul din cele mai bune lucruri este faptul că ai zone de cățărat dispuse cam pe toate orientarile și la diverse altitudini astfel încât poți găsi opțiuni atât pentru vreme călduroasă, cât și pentru vreme rece.

Céüse este la 1900 m alt cu dispuneri sudice, estice și vestice, Orpierre la 700 m cu toate expunerile posibile, Le Blocs la 1300 m, prin pădure și cu acces de 5 minute.

Tot în Céüse, noi am găsit dificil de estimat când vine sau pleacă soarele de pe sectoare și asta pentru că stânca are foarte multe micro fețe, unghiuri și ondulații.

Runouts

O observație ar putea fi categorisită, generic, ca runout(s) sau distanță mare între asigurări. În mai toate, dacă nu în toate traseele pe care am fost din toate zonele, pare că există acest pattern în care asigurările se răresc pe măsură ce te distanțezi de pământ. Nu contează cât e de dificil, intimidant sau greu de asigurat spre final, cert este că se răresc.

Dacă la început sunt la cca. 1 m, ajung să fie spre final și la 4 – 5 m și uneori mai mult de atât. Ca idee, eu am un Betastick Super Standard (374 cm) și, la unele trasee, am asigurat bucle cu el extins la maxim.

Topuri sketchy

În destule cazuri, topurile mi s-au părut greu de asigurat fără să te ții de lanț sau fără să-l ai prelungit, asta pentru că fie ții niște prize de rahat, fie stai foarte dezechilibrat sau ambele. Am văzut mulți localnici care bagă mâna la lanț și asigură topul așa. Noi am preferat să-l prelungim ca să-l asigurăm dintr-o poziție mai comodă.

De asemenea am observat că preferă să pună topul pe o față căzută sau după o burtă. Astfel, la dezechipare, corzile ajung de multe ori să se frece fără să ai ce face, iar valoarea adăugată a acestor topuri nu am văzut-o. Doar mai prelungește cu câțiva metri traseul.

Gradarea / cotația traseelor

Dacă până acum Italia era campioana la „asprimea” grădarii, ei bine, Franța, le dă fum italienilor de nu se văd. Cel mai marcant exemplu este pe un 6a+, numit Couilles des loups, din sectorul Demi lune, din Céüse. Mișcările de început erau așa de brutale, încât eu am abandonat să-l fac, mai ales că doar voiam să mă încălzesc: riglete de cel mult 15 mm, picioare lipsa și mișcări foarte întinse. Toată lumea care intra pe el cădea sau se oprea inevitabil la primele mișcări și apoi începea să înjure fiecare pe limba lui.

Gradul 6a la față dreaptă e greu pe aici: prize de 10 – 15 mm sau mai puțin, mișcări delicate, (prize de) picioare mai mici decât ți-ai închipui sau dori pe un 6a. Greu. Nu e de încălzire. Nu pentru mine. Nu acum.

Numele traseelor

De cele mai multe ori, numele traseelor nu sunt prea vizibile, fiind șterse de vreme, fie sunt scrise incomplet sau lipsesc de-a binelea. Sunt zone întregi din anumite sectoare unde nu ai niciun nume și fără un topo e greu sa te orientezi. Chiar și cu topo, nu toate traseele de la fața locului se regăsesc în el și uite așa se mai complică puțin povestea…

Alte observații

Stânca este doar calcar, cel puțin în zonele în care am ajuns noi. În general traseele sunt de față căzută sau față dreaptă, cu (mai) puține zone de surplombe. În Céüse sunt zone întregi cu surplombe, dar traseele sunt de la 7c în sus și ajung inevitabil pe față dreaptă, spre finalul lor.

Traseele sunt în general lungi, de 30 – 40 m, cu cele „scurte” la 25 m și cu ceva excepții de 20 m. În general am văzut că sunt echipate cu ancore chimice, iar toate topurile sunt cu lanț și inel. Inelul este suficient de mare încât să poți băga 2 fire de coardă pentru dezechipare rapidă, ceea ce mi s-a părut un lucru bun.

Concluzii

În mod clar vom reveni în zonă. În primul rând pentru că nu am apucat să vedem nici măcar jumătate, de fapt nici o treime, din sectoarele de cățărat. În al doilea rând pentru faptul că încă mai sunt trasee care ne-au plăcut (observându-le de la sol) și pe care n-am apucat să intrăm sau trasee pe care am intrat și n-am apucat să le legăm.

Exceptând lungul trekking spre Ceuse, sectoarele au în general un acces foarte rapid.

Un alt motiv, deloc nesemnificativ, pentru care merită să revenim este mâncarea, mai ales specialitățile de pâine. Tot vorbind de mâncare, am constatat din nou că prețurile din supermarket pentru produsele pe care le cumpărăm noi sunt egale sau mai mici cu ce găsim în România. Singura excepție ar fi la anumite legume, ca de ex. roșiile sau ceapa.

Așadar, ne vom întoarce ! 🙂