Escaladă multi-pitch pe traseul Amerigo, Dolomiți

Amerigo este un traseu de escaladă multi-pitch de 5 lungimi, grad IV+/V, aflat pe peretele Demetz (NE) din grupul Sassolungo. Am ajuns pe el vineri, 25 august. Startul traseului are loc la câțiva metri distanță de refugiul Toni Demetz (2685m) pe care l-am tot vizitat în trecut. Traseul aceasta este amenajat în 2014 de către Mauro Bernardi, un ghid italian cu un palmares impresionant în escaladă, ski și alpinism. Tipul a amenajat peste 100 de trasee prin Dolomiți.

Ca să mai facem ceva mișcare am urcat pe jos din Sella spre Demetz, la fel cum am făcut și in ziua precedentă când am mers la cățărat. Văd că ne ia cam în mod constant 1h:20 această urcare.

Despre traseele multi-pitch din Dolomiți

Gradare

Prin cărți ele sunt gradate cu cifre romane, în scala UIAA. Gradul V, în cazul nostru, este dificultatea maximă, nu continuă, a traseului. Echivalentul lui in cotația franceză este 4c 🙂 , deci nimic complicat tehnic. Simplu, dar nu de subestimat.

Regrupările

Regrupările și top-urile traseelor sunt într-un singur punct, într-o singură asigurare. De regulă un piron cu inel consolidat cu rășină. La fel sunt și stațiile de rapel, tot într-un singur punct. Primele regrupări mi s-a părut dubios, dar m-am obișnuit cu ideea ulterior. La rapel, nu aveai de ales: ori acceptai ideea, ori nu mai coborai 🙂 .

Asigurările

Asigurările pe parcursul traseului sunt atât spituri/ancore, cât și chingi/cordeline lăsate chiar de amenajator în diverse clepsidre/puncte din traseu. Ele apar notate cu THR (de la thread, cordelină adică) chiar și pe topo.

Echipament

Traseele nou deschise, ca acesta, sunt gândite să le poți face rotpunkt, fără să fie nevoie de mers la artificial. Pentru fiecare traseu în parte ți se indică în topo de ce echipament ai nevoie. Mi se pare totul foarte clar și nu am avut probleme în a ne alege ruta sau echipamentul. Pe o mare parte din trasee ai nevoie și de asigurări mobile (ți se indică ce și cum), însă pe acesta nu a fost cazul. Cu toate astea, am avut la mine câteva friend-uri.

Pe acest traseu noi am folosit o coardă de 60m, vreo 10 bucle de diverse lungimi, câteva anouri și câteva carabiniere.

Retragerile

Retragerile în rapel din trasee sunt gândite pentru a fi făcute cu o coardă de 50m, adică rapeluri de maxim 25m. Cel puțin cam ăsta este standardul urmat de câțiva ani buni încoace. La fel și lungimile de coardă, nu depășesc 50m.

Traseul

Pe măsură ce urcam spre baza traseului am văzut că la intrare era încă o echipă care tocmai se pregătea să plece. Ah! Asta însemna o așteptare de cel puțin 30 de minute până ce ei plecau din prima regrupare, ca să nu ne călcăm pre urechi. A fost un timp suficient ca Ioana să se răcească și să îi devină frig. Și frigul a ținut-o până sus, la finalul traseului.

L1 23m

Pe prima lungime a traseului ne mai dădusem cu o zi înainte, când încercam să ne mai ascundem puțin de soare. Aceasta are gradul maxim IV+ si este o lungime ușoară, fără probleme tehnice, de orientare sau poziționare a corzii. Regruparea se află puțin în stânga față de linia traseului și, dacă nu ești atent, bâjbâi după ea. Regrupare este comodă, la un singur punct după cum am spus.

L2 26m

Cea de-a doua lungime este cea cu pasul traseului, adică gradul V. Acesta presupune depășirea unei mici surplombe cu prize bune, dar pe care trebuie să le descoperi la fața locului. Din ce scrie pe topo, surplomba se poate ocoli prin stânga, dar pe acolo nu am văzut asigurări. Nu am avut probleme de orientare sau tehnice nici aici. Ioana a trecut și ea foarte cursiv de surplombă ajungând, în continuare înfrigurată, destul de repede in regruparea care se află chiar deasupra acestei surplombe

L3 29m

Această lungime este caracterizată de o urcare spre stânga, cumva în diagonală. Este o față dreaptă foarte compactă unde, deși este dificultate mică, trebuie să te poziționezi eficient ca să încarci prizele laterale de mâini. Pe această lungime știu că am mers și la aderență câteva mișcări. Fiind o urcare în diagonală am fost mai atent la plantarea buclelor și la lungimea lor așa încât coarda să aibă frecare mai mică. M-am bucurat de această lungime.

L4 31m – 36m

A patra lungime începe spre dreapta, tot cu o față, urmată de un mic diedru. Apoi mai urmează câteva praguri și undeva, după ele, și regruparea. Faza a fost că trecusem deja de jumătatea corzii, adică 30m, și nu vedeam regruparea. Asta se întâmpla în dreptul unei asigurări cu o cordelină. Mi s-ar fi părut ciudat ca așa să fie regruparea, așa că am descățărat câțiva metri până la un spit unde am făcut regruparea.

L5 28m

După ce am plecat din regruparea noastră și am depășit cordelina de care vorbeam, am dat iar de un prag deasupra căruia se afla și regruparea adevărată. Deci lungimea ar fi avut un 36m să zic ? În fine, nu am văzut-o pentru că era ascunsă după acel prag. Această porțiune mi s-a părut friabilă pe alocuri, dar cu puțină atenție nu disloci nimic. Oricum, ai o grămadă de opțiuni solide ca prize de mâini și picioare.

Această a cincea lungime mi-a plăcut iar foarte mult. Are niște pasaje tehnice foarte drăguțe, mai ales în zona de top unde trebuie să mergi cu picioarele la opoziție pe diedrul surplombat din stânga. Foarte aerian și frumos.

Topul traseului se află pe creastă, tot într-un singur punct 🙂 . Nimic surprinzător. Pe lungimea asta mi s-a părut că Ioana s-a mișcat încet și parcă nu mai venea. Ori a fost o percepție ori era prea înțepenită de frig și făcea și ea ce putea 🙂 .

Când a ajuns sus mi-a confirmat că era bocnă și că aștepta mult doritul soare de pe creastă. Doar că soarele nu prea a fost să fie atunci, așa că am mâncat ceva, am băgat niște echipament în rucsac și am luat-o la vale.

Timpul pe traseu a fost de 2h:40, în linie cu ce scria și în carte (2h:30 – 3h).

Retragerea

Toate traseele de pe peretele Demetz au retragere prin rapel. O coardă de 50m e suficientă, după cum ziceam. Ca să ajungem la punctul de rapel am coborât spre stânga (E), cu atenție pe creastă, cca 50m. Este o creastă lată, dar cu bolovăniș și prăfoasă pe alocuri și trebuie mers delicat.

Liniile de rapel, pentru că sunt 2 paralele, se află cumva în dreptul trasului Normale (via Normale). Poteca până acolo are niște momâi, dar stațiile de rapel din creastă se observă ușor.

Pentru că aveam doar o coardă am făcut 4 rapeluri: primele 2 de câte 18m, iar ultimele 2 de câte 25m. A treia și ultima stație de rapel este puțin spre dreapta, câțiva metri. Intrarea în primul rapel este super aeriana și spectaculoasă.

Așa că după 1h:10 de la ieșirea în traseu eram din nou, jos, la baza peretelui. Ioana și-a dat imediat echipamentul jos, s-a împachetat și a fugit in fața refugiului unde era soare ca să se încălzească. Eu am rămas ca să strâng coarda și restul de chestii iar apoi am luat-o spre refugiu și de acolo pe jos, spre Sella.

În concluzie mie unul mi-a plăcut traseul și m-am bucurat de el. La fel și zona, în general. Într-o arie foarte mică ai aproape 10 trasee multi-pitch care pot fi accesate ușor, de la refugiu. Ioana nu a fost de aceeași părere pentru că a urmărit-o frigul toată tura. Culmea ironiei, am fugit din Chamonix unde era foarte cald și a ajuns să facă frigul 🙂 .

Este o zonă în care clar vom reveni ca să mai facem și alte trasee.