Escaladă în Iezer-Păpușa, pe lângă cabana Cuca

Sâmbăta asta am ajuns în zona Iezer-Păpușa unde știam că sunt niște sectoare de escaladă în zona cabanei Cuca. Încă de acum 2 ani de zile, când am auzit prima oară de zonă, mi-am dorit să ajung pe aici, dar până acum nu s-a legat treaba.

Această zonă de escaladă este relativ nou deschisă (2016) și este singura, de care știu eu, pe stâncă de șisturi cristaline. Această stâncă are aparența unui granit (fisuri lungi și drepte, colțuri, muchii, fețe curate) însă nu se bucură de aceeași aderența ca un granit. În tot cazul este foarte interesantă.

Topo-ul l-am luat de site-ul FRAE.

Accesul

Probabil că până în anul 2021 accesul era unul ușor și, dacă aveai o mașină mai înaltă, ajungeai până la baza traseelor. Acum însă, povestea s-a schimbat. Datorită ploilor de la începutul verii tot peisajul s-a modificat. Râul a înghițit ceea ce odată era drumul forestier și în multe locuri acest drum nu mai există. Alunecările de teren au complicat și mai mult peisajul. Practic, in acest moment, accesul la trasee se poate face doar pe jos.

Noi am lăsat mașina la cabana Voina până la care se ajunge pe drum asfaltat. Apoi am continuat drumul forestier spre cabana Cuca, navigând cu grijă printre dârele de fum ridicate din micul oraș de vară. Pare că turismul de vară de tip rulotă de pe Valea Cerbului s-a mutat aici.

La 10 minute de la plecare am ajuns deja într-o zonă în care se vede ce ravagii a făcut apa. Acolo am dat peste excavatoare și alte utilaje care începuseră lungul proces de re-amenajare a drumului. Apoi drumul dispare complet și trebuie intuit mai mult. Din acest punct am traversat firul apei, care acum a acaparat drumul, de mai multe ori. La un moment-dat chiar am trecut desculți apa.

Apoi am ajuns și în dreptul stației de captare a apei. La 200m în continuare de aceasta, apare un mic podeț ce traversează apa, loc din care se văd deja sectoarele de escaladă. Cum stai pe podeț, drept în față ai sectoarele de escaladă. Dacă ai lua-o în dreapta, ajungi la cabana Cuca, deși nu mai există nici potecă, nici drum. Prin stânga sectoarelor curge un mic pârâu care se unește cu cel pe lângă care am mers până aici. Poza de mai jos ar trebui exprime ceea ce am explicat în rândurile de mai sus. 

Până la podeț am făcut 1h:20 și cca 3.7km de la cabana Voina. Din estimările mele, până la cabana Cuca ar mai fi vreo 400-500m de mers din acest punct, să zic. Cum spuneam, noi nu am ajuns până acolo.

Traseele

Sectorul care se vede când stai pe podeț se numește „La Diedru”. Cu acest sector am început și, până la urmă, aici am rămas toată ziua. Este cel mai curat dintre toate.

Sectorul „La Pârâu”, aflat în stânga lui Diedru, este oarecum impracticabil: apa a adunat la baza sectorului tot felul de bolovani, crengi și pietriș. Pe lângă asta, stânca în sine a fost năpădită de mușchi și vegetație.

La fel stă treaba și cu sectorul „La Totem”, unde o mare parte din trasee sunt acoperite de mușchi și vegetație. Pe anumite trasee părea că te mai poți da, însă o mare parte din ele sunt impracticabile. Pentru accesul la acest sector, se urcă pe poteca aflată în stânga sectorului Diedru, ce pornește abrupt în sus. În 2 minute se ajunge la faleză, aflată în stânga, cum urci.

De precizat că toate traseele au prima asigurare foarte sus, uneori și la 6m, dar în general cam la 3m. Chiar dacă în anumite cazuri mergi pe teren ușor până la prima asigurare, tot mi se pare mult prea sus.

Am început cu traseul Erik, 4b / 20m, practic cel mai ușor din sectorul „Diedru”. Am vrut să începem cu ceva foarte ușor pentru acomodare cu stânca. Traseul nu mi-a plăcut deloc. Linia lui nu prea este foarte intuitivă, șerpuind puțin. Trebuie avut grijă la lungimea buclelor așa încât coarda să aibă cât mai puțină frecare. L-am găsit plin de praf și painjeni.

Ne-am mutat apoi pe traseul Diedrul, 5c / 16m. Ăsta este un traseu chiar interesant și curat care se desfășoară integral pe un diedru de față căzută. Chiar dacă avem un diedru, traseul se parcurge în general la bavareză, folosind fisura de pe partea stângă. Fețele diedrului sunt destul de netede și nu am reușit să mă poziționez la opoziție, cum ai face într-un diedru. După cum spuneam, stânca nu este foarte aderentă, deci mișcarea de aderență cu picioarele trebuie făcută hotărât și bine 🙂 .

M-am dus eu prima oară cap de coardă și mi-am asigurat 2 bucle cu bățul. În unul din cazuri, distanța între buclele în care se află un pas de bavareză a traseului era de cca 4m. 

Pentru că ne-am lăsat manșă, m-am mai dus încă de 2 ori după ce s-a dat Ioana, ca să mai exersez mișcările cheie. Acum cred că l-aș putea lega și cap de coardă.

Din topul traseului Diedrul, am putut încerca și prima parte a traseului Punctul pe I, 6c / 21m. Traseul este foarte interesant și reprezintă o combinație de față căzută (în prima parte) cu surplombă (în partea de final). Surplomba acestui traseu începe de unde se termină traseul Diedrul și, odată depășită, continuă cu o față verticală până în top.

Cum spuneam, traseul începe cu o față căzută, însă se urcă cumva pe muchia lui, aflată în dreapta. Este o cățărare tehnică, unde trebuie să faci în multe locuri ridicări la piept ale piciorului, pe praguri discrete sau la aderență. Cât despre partea a doua a lui, cea cu surplomba/tavan, nu m-am prins exact cum se abordează. Nu ar fi genul de pas în care să mă duc fără să văd pe cineva cum abordează problema înainte.

Și cam atât am reușit să facem în prima zi pe aici. Este o zonă de escaladă în care mai vrem să revenim ca să încercăm și alte trasee din sectorul Diedru.