Cum m-am recuperat după epicondilita laterală sau cotul tenismenului

Epicondilita laterală sau cotul tenismenului (tennis elbow în engleză) este o afecțiune, o inflamare, a unor tendoane aflate în parte exterioară a cotului. Inflamarea înseamnă durere care apare mai ales pe extensia palmei. In ciuda numelui, această afecțiune nu apare doar la tenismeni, că altfel nu se mai povestea. Apare cam la orice om care face mișcări repetitive cu mâna, chiar și în activități casnice. Astfel mai sunt afectați și zugravii (care dau cu trafaletul), mecanicii (care înșurubează manual), bucătarii (care filetează carne), gospodinele 🙂 (care scutură sau storc chestii cu mâna). Practic orice mișcare de aruncare, stoarcere, rotire care folosește cotul, are șansa de a te afecta la un moment dat.

Cum se manifestă

Pentru cățărători asta înseamnă că iți este greu să ții pinch-uri late, volume, prize laterale și cam tot ce presupune deschidere mare a palmei. Eu am mai resimțit durerea și pe flexia maximă a cotului atunci când făceam tracțiuni sau aveam diverse mișcări în trasee unde eram foarte ghemuit și ajungeam să strâng coatele spre corp. Alții o mai simt și când trebuie să facă opoziție cu degetul mare pe prize laterale mai deschise.

Ce înseamnă tendinita

Din cunoștințele mele de până acum, orice tendon se inflamează ca urmare a suprasolicitării mușchilor. Mușchii se dezvoltă mai repede decât tendoanele. De aceea, atunci când forțam mușchii, forțăm și mai mult tendoanele. E nevoie de o fracțiune de secundă ca un tendon să se inflameze și de multe luni de zile ca să-l vindeci.

Odată inflamat un tendon, corpul pare că intră într-un fel de cerc vicios. În încercarea de nu mai acționa mușchiul care a provocat durerea, corpul începe să compenseze cu alți mușchi de pe lanțul muscular. În cazul de față, a cotului, începe să compenseze cu bicepsul și tricepsul și alții sunt convins.

Partea rea este că mușchii lucrați/utilizați des încep să dezvolte niște contracturi musculare. Aceste contracturi fac ca mușchiul să nu mai ajungă în starea lui de relaxare odată ce ai terminat efortul, ci să rămână încordat. Nu prea ne dăm seama de asta, dar se întâmplă mai des decât mă așteptam. Contracturile pun uneori sau de multe ori presiune tot pe tendoane. Adică: dacă un mușchi nu se relaxează, nici tendonul (fie el afectat sau bun), nu iese din tensiune. Adăugând contracturile musculare în mix, vindecarea de tendinită este mult mai dificilă.

Cum mi-a apărut

Epicondilita mi-a apărut în octombrie 2021 și mi-a luat mai bine de 12 luni ca să scap de ea. Mi-a fost declanșată de trafalet și șurubelniță. Am folosit trafaletul ca să dau doi pereți (de apartament, nu vreo hală industrială) cu amorsă și var. Apoi, în aceeași săptămână, am mai înșurubat la mână și un pat de la Ikea. Și aia a fost. Am simțit durerea, dar pe atunci credeam că e doar musculară și am dat-o înainte dându-mă cu creme antiinflamatorii.

Am tot dat-o înainte sperând că o să treacă încă vreo 5 luni, până în martie 2022 când ajunsesem să nu mai pot ține cu mâna dreaptă nici măcar o cană de cafea sau ceai. Îmi era greu să folosesc cuțitul la tăiat lucruri mai tari. Aveam dureri înfiorătoare și începuse să mă doară și la mers. Mâna stângă era și ea afectată, dar măcar o puteam folosi. Faza interesantă era că mă puteam cățăra, atâta timp cât nu luam prize deschise, pinch-uri etc. Când am început să am dureri și noaptea, în repaus, mi-a fost clar că trebuie să fac ceva, că nu se va vindeca de la sine, prin intervenție divină.

Recuperarea

Clinica #1

Prima încercare în procesul meu de vindecare a fost să merg la o clinică specializată pe medicină sportivă. La acesta clinică am vizitat un ortoped, un tip simpatic și glumeț, care m-a diagnosticat cu epicondilită laterală AKA tennis elbow. Ecografia, pe care am facut-o la aceeasi clinică, a indicat și ea inflamația tendonului pe care aveam și o calcifiere. Adică era o treabă veche, cronicizată.

Recomandarea a fost să fac o ionogalvanizare, vreo 10 ședințe de tens și 10 de laser, toate la un cost de cca. 2000 de lei. Le-am făcut, însă nu a fost vreo schimbare semnificativă. Printre picături, mi-a recomandat și kineto, doar că nu am făcut pentru că mi-a dat senzația că este mai degrabă ceva opțional.

După reconsultul cerut de mine mi-a recomandat un alt meniu: infiltrații cu Sanakin,10 ședințe de Tecar și 10 de crio terapie. Deja mi se părea ca recomandările vin pe bandă rulantă și miile de lei pleacă, la fel, pe bandă rulantă. Din toata lista de recomandări, am vrut să încerc Sanakin iar pe restul le-am lăsat pe altă dată.

Practic am făcut 3 infiltrații, în ambele coate, la distanță de o săptămână una de alta, cu un cost de încă 2000 și ceva de lei. Paradigma Sanakin (pe care o unii medici văd că o mai numesc și PRP) este că ți se extrage sânge, se centrifughează și astfel se obține un ser cu o concentrație mare de proteine și agenți antiinflamatori (nu știu terminologia exact). Acest coctail ți se injectează direct în tendonul problematic, lucru care generează o durere foarte intensă și ascuțită. M-am străduit să nu urlu acolo. Atunci când este făcut direct în articulație, nu în tendon, este mult mai ușor de acceptat pentru că mi-am făcut și în genunchi, la un moment dat.

După Sanakin mi-a fost bine destul de repede, cam la o săptămână după ultima doză. Starea de bine a ținut vreo 2-3 luni și, in maximul ei de bine, ajunsesem chiar să scap aproape complet de durere. În acel moment îi mulțumeam medicinii moderne pentru ajutor !

Încet, încet durerea a revenit și prin septembrie-octombrie 2022 eram la fel de rău ca înainte da începe recuperarea la Clinica #1. Pentru că am avut senzația că obiectivul Clinicii #1 era să vândă mai degrabă pachete de ședințe de fizio și mai puțin spre recuperarea pacientului, am încercat și o altă clinică, pe care o vom numi Clinica #2.

Clinica #2

Această clinică se deschisese relativ de curând în București și era/este axată pe recuperare musculo scheletală. Exact ce aveam eu nevoie ! Aici am mers întâi la un medic de recuperare sportivă care mi-a făcut un consult și o ecografie (pe loc). A reieșit sau a fost reconfirmat diagnosticul de epicondilită laterală / cotul tenismenului / tennis elbow. Toate 3 :)) .

I-am povestit medicului de aici că am fost la Clinica #1, ce am făcut, ce n-am făcut etc. Mi-a spus că era normal să nu îmi treacă epicondilita că, deși am făcut ce trebuie (fizio, Sanakin), totuși nu am făcut partea esențială din recuperare și anume kineto. M-a asigurat că această epicondilită este bine studiată și sunt tratamente și remedii, deci să fiu optimist. Mi-a recomandat 20 de ședințe de kineto cu un kinetoterapeut individual (în loc de 30 de ședințe cum ar fi fost „standardul”) la modestul preț de 3000 – 3500 de lei (nu mai știu exact).

Așa că am început să fac ședințele. Principiul kineto este să „lucrezi” durerea și să faci exerciții pentru mușchii suport ai zonei afectate. Exercițiile sunt cu greutăți mici și foarte mici, repetări multe în serii de câte 3-4. După 7-8 ședințe am început să simt o ameliorare a durerii, apoi iar mi-a revenit, apoi a mai scăzut puțin. La finalul celor 20 de ședințe, în decembrie 2022, eram mai bine, dar nu cu mult mai bine. Cel puțin eu, mă așteptam să am un progres mai bun dată fiind încrederea pe care mi-a arătat-o medicul în kineto, la consultul inițial.

Pe întreaga durată a acestor ședințe am lucrat doar cu un kinetoterapeut, iar medicul de la consultul inițial nu a fost deloc în buclă. La final, mi s-a mai sugerat să fac un reconsult, dar am zis pas. Aș mai fi primit un pachet de încă 10-20 de ședințe de kineto, fără un plan clar.

Cabinetul individual

Între timp Ioana mai tot mergea pentru dureri lombare la un cabinet individual de fizioterapie și masaj (Yumeiho), Restart Your Body, al lui Răzvan Iosif. La insistențele ei am început și eu să-l vizitez pe Răzvan, spre final de ianuarie 2023.

Planul era să fac ședințe de tens (cu un device de la Compex), presopunctura (Trigger Point Therapy) și, între ședințe, să port benzi kinesio. Ulterior, dacă avea să nu treacă, mai aveam opțiunea de dry needling.

După rezultatele slăbuțe și banii cheltuiți pe primele două încercări, trebuie să recunosc că eram destul de reținut cu privire la reușita planului și a vindecării mele, dar am continuat. După cca 5-6 ședințe (făceam o ședință pe săptămână), am început să fiu mai bine cu cotul drept, iar stângul, ca prin minune, se vindecase. După vindecarea cotului stâng, am rămas să port bandă kinesio doar la dreptul. În tot acest timp am continuat să mă cațăr, fără restricții. Aveam grijă doar să nu forțez pe mișcări care îmi generau durere, dar, din fericire, erau din ce în ce mai puține.

Apoi, prin martie-aprilie, intrasem pe un platou în sensul că eram mai bine, dar durerea nu mai scădea așa de repede de la o ședința la alta. Răzvan mă tot amenința că prin iunie își ia „un upgrade” de dry needling și că o să trecem și la acest nivel. Prin tens eliminasem contracturile superficiale că să le spun așa, însă pentru că eu aveam o situație cronicizată, o parte din contracturile mele erau foarte profunde și nu puteau fi distruse cu presopunctură sau curent/tens.

Așa că in iunie, am trecut și la ace. Chiar dacă nu aș fi făcut asta eram deja bine, la fel de bine ca după infiltrațiile de Sanakin. Dry needling este diferit de acupunctură. Acupunctura este o tehnică a medicinii tradiționale chineze care lucrează cu meridiane energetice, chestii asupra cărora nu s-a ajuns la un consens științific a comunității medicale occidentale. Dry needling este o tehnică medicală care folosește ace mai subțiri și mai lungi, cu scopul de distruge foarte specific contracturi musculare profunde. Acele astea intră în mușchi și câțiva cm față de acupunctură unde ți se pun superficial pe piele.

Ședințele de dry needling nu sunt pentru cei cu sensibilități la ace sau durere. Atunci când acul intră fix pe o contractură se declanșează o convulsie musculară (twitch) intensă și dureroasă. Simți că ești curentat și lovit puternic într-un punct dureros în același timp. Marea provocare a procedurii este să lași mușchiul relaxat în timp ce ești înțepat. Altfel, riști să îndoi acul și să o iei de la capăt.

La câteva minute până la câteva ore după intervenție ți se instalează o febră musculară pe zona înțepată care durează cam o zi, maxim două. Pe zona lucrată nu rămân urme de la ace și nici nu curge sânge.

Am făcut 3-4 ședințe de dry needling în urma cărora am scăpat de „restul” durerii. Le-am terminat la final de iunie. De atunci cotul este 100% funcțional atât la nivel sportiv, cât și casnic. Nu este ca nou pentru că tot mai am o durere reziduală, slabă, care se manifestă (culmea!) la mers. Atunci când merg și țin mult mâinile pe lângă corp, simt o durere la prima flexie a cotului. Este ceva cu ce pot trăi.

Tot demersul ăsta m-a costat încă vreo 4000 de lei, cam pe acolo, dar măcar am rezolvat problema și, pe lângă asta, am și înțeles etapele procesului de vindecare.

Concluzii

Știam că recuperarea tendoanelor este o chestie de durată, dar parcă nu aș fi zis că o să mii ia vreo 15 luni. Recuperarea costă, nu e o noutate. Pe lângă cost, mai e și vorba de timp. Problema este că nu știi unde să mergi ca să reduci costul și timpul. Eu am nimerit din a treia încercare.

Din experiența mea și din observațiile mele, clinicile de recuperare suferă de 2 mari neajunsuri: (1) medicii nu sunt implicați în programul de recuperare odată ce-l începi și (2) scopul clinicilor este să facă bani, ceea ce ii „duce” pe medici la a vinde pachete de fizio/kineto/proceduri. Am senzația că ești văzut ca un consumator care trebuie să cumpere servicii și nu ca un pacient care trebuie vindecat cât mai eficient. Este o mare ruptură între medici, procesul de recuperare și pacient.

Cu Răzvan, fiind un business propriu, are tot interesul să iasă bine pentru că el trăiește din recomandări. Nivelul de atenție și de calitate este cu totul altfel față de ce am experimentat în clinici. În clinici ajungi să iți pună cineva un laser sau un tens și „ne vedem când se termina programul”, în timp ce Răzvan stătea cu mine și schimba programele și ajusta electrozii de câteva ori pe sesiune. Plus masaj, presopunctura și benzi, lucruri care, la clinici, s-ar fi vândut în pachete separate de servicii.

Poza de cover este luată de pe https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Tennis_Elbow_Illustration.jpg