Creasta Fagarasului de iarna, ziua 1

Miercuri am dat peste Justin la sala si din vorba in vorba mi-a aruncat o invitatie la o tura de 2 zile in Fagaras. Planul era de parcurs o mare parte din creasta (in sensul V -> E), deci de dat din picioare la greu. Cum inca de anul trecut pandeam Fagarasul pentru o parte din creasta, m-am aliat instantaneu. Planul era sa plecam de vineri seara din Bucuresti si sa ne intoarcem duminica seara sau, in cel mai rau caz, luni dimineata.

Vineri seara

Asa ca vineri am reusit sa plecam din Bucuresti pe la 18:30 in loc de 17:00 cum planuiam. Ne-am combinat 4 flacai la o masina: eu, Justin, Teo si Bogdan cu destinatia cabana Negoiu. Acolo aveam sa ne intalnim cu Zsolt si cu Horia. Am parcat masina la capatul forestierului spre Negoiu, ne-am schimbat si am plecat la deal. Era deja 12 noaptea cand am pornit si stratul de zapada avea cam 10 cm 🙂 . Pe la 1 si ceva am ajuns si la cabana si dupa vreo 10 minute a ajuns si Horia. Zsolt sosise inaintea noastra si dormea. Pana am mai vorbit, pana ne-am mai hahait s-a facut ora 2 si ceva si cred ca am adormit pe la 3 fara. Ora de trezire era 7. Din cauza frigului din camera nu prea am dormit asa ca dimineata eram mai degraba proaspat culcat decat proaspat trezit 🙂 .

Pe traseu

Planul pentru prima zi era sa ajungem la salvamont cota 2000 de la Balea Lac, urmand cat mai mult linia crestei. Destul de decent. Accesul in creasta l-am facut pe muchia Serbotei si in cca 2h:20 eram pe varful Serbota bucurandu-ne de vremea exagerat de frumoasa. Soare, cer senin, zapada si voie buna 😀 . Tot aici ne-am pus coltari, hamuri (cine avea) si am scos pioletii. Fiecare avea cate unul de fapt. Horia era cu 2 ca, dupa cum zicea el, avea 2 maini si nu doar una ca sa aiba unul singur :)) .

Custura Saratii

Cu toate ca aveam asteptari de traseu greu pe custura, mi s-a parut intr-un final chiar usor. As putea afirma ca mai usor decat anumite pasaje din creasta Pietrei Craiului in varianta de iarna. Cel putin asa l-am perceput la zapada pe care am gasit-o. Pana la urma am mers in general neasigurati. Adica eu cu Teo si Zsolt, iar Justin cu Bogdan si Horia mergeau legati si concomitent. La un moment dat m-am agatat si eu de coarda lor la o coborare pe niste dale spalate 😀 . Cu toate ca auzisem ca s-ar impune si un rapel pe undeva, noi nu am facut niciunul. Un singur pasaj mi s-a parut mai greut, in partea de urcare deja, unde trebuia sa cateri o fata verticala si mai fara prize cam de 4-5m. Aici trebuie sa fii atent cum te misti si unde calci mai ales daca nu esti asigurat. Pana la urma am scos custura la 2h, calculat de pe vf. Serbota in saua Cleopatrei.

Negoiu si ref. Caltun

De aici si pana pe Negoiu am mai facut 1h:35. Pe varf am ajuns primii eu cu Teo si Zsolt. Am facut o poza, am baut o apa si am plecat la vale spre Caltun pentru ca ne cam raceam. Coborarea pe  valea ce porneste din Strunga Dracului este destul de abrupta si solicitanta pentru un traseu marcat. Bine ca am prins zapada stabila si moale ca, daca era inghetata sau chiar gheata, trebuia descatarat la piolet. Si ar fi luat mult. Mult mai mult. La refugiul Caltun am topit niste zapada pentru niste ceai facut din „otrava de sobolani” (asa-i spuneam ceaiului instant pe care-l avea Zsolt) si plicuri de nes. Buna combinatia in ciuda numelui, mai ales ca era calda. Intre timp au venit si restul de 3, am mai stat putin si am plecat mai departe. Afara era in continuare super linistit cu cer calm si frumos. O adevarata bucurie pentru suflet cum spunea Zsolt.

Vf. Laitel si Laita

Deja se inserase pana ce am plecat. Intre vf. Laitel si vf. Laita tin minte ca ne-am incurcat putin nestiind daca sa urmam matematic creasta, care parea cam ascutita, sau sa o dam mai pe la baza ei. Am ales sa o dam mai pe la baza, pe dreapta cum coboram. Tot pe aici, dar intr-o urcare, am dat si peste o portiune de cabluri care trecea printr-o zona destul de ingusta. Nimic dificil dar trebuia atentie mai ales ca era noapte. La o pauza pe vf. Laita am realizat si faptul ca mi-am pierdut aparatul foto. Ce a fost la gura mea, vai, vai: o serie de injuraturi amestecate cu regrete pentru amintirile pierdute. Dar nu aveam ce face in-afara de a accepta situatia. Cine stie pe unde naiba cazuse. Mi-a parut tare rau pentru pozele pe care le facusem. Asta e. Inca odata mi se confirma regula ca pe munte trebuie sa ai conectate de tine toate echipamentele si accesoriile. Altfel se pierd. In cazuri fericite aparate foto, in altele mai putin fericite echipamente care uneori fac diferenta intre a termina sau nu un traseu. In viata.

Mai departe am ajuns la un fel de sa, din care se desprindea valea Doamnei. De aici traseul continua pe o portiune de creasta foarte dubioasa, aproape verticala si foarte incarcata de zapada. Nu ne-am dus pe acolo, ci am ocolit pe S (adica prin dreapta cum mergeam) intrand pe un fel de traverseu  foarte expus si vertical. Nu era nici cu gheata, nici cu zapada prea stabila si mai avea si portiuni de stanca si piatra descoperite. Ei bine, aici a fost prima parte din traseu in care am ezitat sa ma bag. Chiar era peste limita mea acceptata de siguranta si gradul de oboseala (deja mergeam de vreo 10 ore). Asa ca m-am conectat iar la coarda cu Horia, Justin si Bogdan si am trecut. Chiar si asa nu pot sa zic ca m-am simtit foarte bine. Intre timp Zsolt si Teo se dusesera in fata iar noi, dupa ce am vazut ca ne miscam destul de greu pe acolo, am luat decizia sa ne intoarcem si sa coboram prin valea Doamnei.

Valea Doamnei

Zapada la intrare in vale era instabila si avea aspect de placi care se dizlocau destul de usor. Am mers cu atentie pe un singur set de urme si am iesit din zona critica destul de repede. Mai jos ne-am oprit la o ultima pauza de masa si am continuat spre saua Doamnei. De pe creasta si pana in sa cred ca am facut vreo 2h – 2h:15, ceva de genul. Odata ajunsi aici s-a cam terminat practic si prima zi. Am coborat repede la tunelul de pe Transfagarasan, l-am traversat si am mers spre cladirea salvamont Arges de la cota 200o unde aranjase Teo sa ramanem peste noapte.

Finalul de zi

Aici multa lume, multa si mai putina caldura. Centrala nu era pornita pentru ca nu stia sa o porneasca nimeni aparent. Pana la urma s-a mai uitat si Horia si un baiat de acolo si au reusit sa dea putina caldura 🙂 .

Prima zi s-a terminat cu 21km parcursi in 13h:42 cu 2900m urcare si 2500m coborare. Cu toate ca am ajuns la Salvamont pe la ora 22, tot la 1 noaptea ne-am culcat. Eu eram cu cheful cam jumate – jumate pentru tura planificata de a doua zi, mai ales ca avea sa fie si mai lunga decat prima. Nu ne-am pus niciunul ceasul sa sune si a ramas ca ne trezim de voie a doua zi dimineata 🙂 .

Urmeaza si povestea de a doua zi, in curand.

[divider scroll_text=”SCROLL_TEXT”]

Credit imagini: Zsolt Torok