Cozia Mountain Run 2014

Cozia Mountain Run nu era in planul meu competional pentru 2014 ca sa zic asa dar am ajuns sa particip datorita unor schimbari de ultim moment. Mai exact m-am inscris vineri dimineata (concursul fiind sambata) vorbind direct cu organizatorii pentru ca pe site nu mai erau locuri. Mersi, Tudor! 🙂

Am plecat sambata dimineata pe la 6 fara ceva din capitala si la 8:15, cam asa, eram pe la zona de start. Pe acolo m-am intalnit cu Andra si Andrei, Alex Axn, Cosmin Podariu, Florin Simion si cu Conu Mila. Si la acest concurs mi-am propus sa merg mai usurel, sa nu stau in zona maxima de puls, ca sa ma simt mai bine per total si sa evit vreo durere surpriza. Strategia a functionat la Hercules Maraton si vreau sa o cam aplic de acum incolo. Am constatat, fara sa am la baza un studiu stiintific detaliat, ca ai un castig destul de mic daca mergi in zona maxima de puls (deci cand tragi la maxim) fata de rezultatul sau timpul obtinut daca mergi putin sub zona maxima. In plus te simti si mai bine.

Concursul

De la start se merge putin pe un fel de plat fals pana la manastirea Turnu de unde incepe urcusul prin padure. De fapt cam tot traseul, cu foarte mici exceptii, s-a desfasurat prin padure ceea ce a fost foarte bine, avand in vedere soarele de afara. Alimentarile si hidratarile mi s-au parut suficiente si puse unde trebuie, ca distanta intre ele ma refer. Marcajul a fost si el exact cat trebuie, fiind semnalizate punctele cheie pe unde aveai sansa sa te ratacesti.

Traseul este alergabil in mare parte iar in primul segment de cca. 12km, pana la manastirea Stanisoara, nu prezinta nicio portiune tehnica. De aici in sus terenul devine mai abrupt si mai accidentat. Portiunea finala spre Cozia are o zona de cabluri si o traversare unde trebuia sa fii atent, deci ceva mai tehnic. Pe aceasta urcare m-am intalnit si cu un coleg de serviciu, George Tutuianu, care avea sa ramana la cabana peste noapte. Nu  am apucat sa vorbim prea mult ca eram in atmosfera de concurs.

De la cabana Cozia in jos traseul este foarte frumos insa terenul accidentat cere mai multa atentie. Portiunea asta de drum, pana aproape de punctul „La Troita”, a facut multe victime se pare. Numai in fata si in spatele meu cadea cineva la aproape fiecare 10 minute. Un domn mai in varsta care era putin mai in spate, s-a intins de 2 ori pe burta, iar odata cam nasol. In fata mea un tip, care n-a reusit sa mai franeze la timp, s-a oprit intr-un morman de crengi si trunchiuri de copaci de am zis ca nu se mai descurca de acolo. L-am intrebat daca e ok, daca-l ajut si, printre injuraturi, mi-a zis ca  e bine si sa ma duc inainte.

Dupa inca ceva timp am ajuns un tip care era foarte vocal. Adica vorbea si ofta foarte tare de unul singur. Bai, dar tare!. Am mai auzit oameni vorbind de unii singuri, dar gagiul asta e de departe castigator. Pe bune. La un moment dat striga „paaarttiieeee” dar, uitandu-ma in fata lui, erau doar niste crengi si boscheti. Apoi cand ii aparea cate un obstacol in cale incepea sa-i vorbeasca: „cine mi te-a scos aici ?” sau „tu de unde ai aparut ?”. Cand ajungea la o coborare mai abrupta incepea cu „aoleuu, vai de mine, ce e aici ?”. Dupa ce l-am auzit de cateva ori asa am inceput sa rad si eu, m-am deconcentrat si am derapat de cateva ori dar fara sa ma latesc pe jos. E bun si rasul asta dar nu la alergare pe munte.

Timpul a trecut si dupa 3h:57 am ajuns la finish cu 27.3 km inregistrati si 2000m diferenta de nivel +/-. Si de aceasta data am fost multumit de strategia mai relaxata de concurs care mi-a permis sa ma bucur mai mult de traseu. Asadar concursul mi-a placut si imi doresc sa ajung si la anul la el 🙂 . La fel mi-au placut si medaliile care au fost cele mai inedite de pana acum.

[divider scroll_text=”SCROLL_TEXT”]

Credit imagini: Radu Cristi si Alex Stoian