Căţărătură pe Valea Seacă dintre Clăi

Sâmbăta trecută am ajuns din nou pe Valea Seacă dintre Clăi. Pe aici mai fusesem în trecut atât pe timp de vară, cât şi pe timp de iarnă, cu zăpadă. Traseul acesta are un acces rapid, nu are pasaje dificile, este scurt şi partea de retragere pe Brâna lui Răducu este frumoasă. Aşadar bifa multe caracterstici pentru un „prim” traseu pentru Ioana.

Pe la 8:30 am plecat din Buşteni şi în vreo jumătate de oră am ajuns la intrarea în traseu. Primele sute de metri trec printr-o zonă cu vegetaţie multă şi se urcă cumva pe o potecă în stânga văii. După vreo 300m se coboară dreapta în firul văii. Apoi tot prin boschetareală se mai continuă încă 3-400m, să zic. Încet, încet dispare vegetaţia şi devine mai navigabilă valea.

Prima săritoare, şi cea mai înalta, este ca un fel de horn şlefuit. Aici am asigurat-o pe Ioana cu coarda ca să fim amândoi liniştiţi 🙂 . A trecut fluent, fără probleme.  La următoarele 2-3 săritori i-am mai întins câte un anou, just in case, dar nu l-a folosit. Apoi am ajuns la o săritoare ca un horn îngust care avea şi un lemn pus acolo, care mai uşura situaţia. Şi pe aici am trecut destul de repede.

Următoarea săritoare presupunea o urcare la un semi-ramonaj pe partea stângă a ei. Aici aveam puţine emoţii de cum o să se descurce Ioana, având în vedere că este o mişcare mai atipică, pe care nu o exersezi când urci prin copaci, pe garduri şi pe schele când eşti mic 🙂 . Până la urmă s-a descurcat chiar bine, mai bine ca mine aş zice. A mai urmat apoi tot o săritoare ce se trecea la ramonaj, unde s-a descurcat din nou bine.

După acest punct am intrat în zona superioară a văii unde se găsesc şi cele două „săritori cu fereastră”. Asta înseamnă de cele mai multe ori un horn peste care a căzut un bolovan, dar care nu a închis complet hornul, lăsând un pasaj în partea superioară. Practic treci pe sub bolovan şi ieşi prin golul lăsat deasupra, ca printr-o fereastră. De aici şi numele. Prima din ele este mai dificilă de trecut, însă treaba este uşurată de nişte lemne puse la baza ei, pe care te poţi ridica.

În continuare, mai sunt câteva săritori mici care nu prea mai ridică probleme. Apoi valea se transformă într-o potecă pământoasă care şerpuieşte printr-o zonă cu multă vegetaţie. Finalul ei este în Şaua dintre Clăi, aflată la 1810m altitudine. De la intrarea în vale şi până aici am făcut 4h:10. Tot aici ne-am întâlnit aşa, din senin, cu vreo 11 oameni. Unii coborau de pe vf. Claia Mare, alţii tocmai ce veniseră de pe Jepii Mici, pe Brâna lui Răducu.

Am mai stat puţin să mâncăm şi să ne bem şi ultima gură de apă. Am calculat cam greşit apa aşa că am şi terminat-o prea repede. Nu prea ne-am hidratat nici înainte de plecare şi am şi omis faptul că va fi o zi caniculară 🙂 .

Coborârea pe Brâna lui Răducu este foarte frumoasă şi spectaculoasă întrucât treci peste pajişti verzi aflate la baza unor pereţi de stâncă. Contrastul dintre ele e drăguţ. După 1h:20 am ajuns şi în poteca Jepii Mari unde ne-am întâlnit cu aglomeraţia clasică de vară a acestui traseu.

Până jos am mai făcut apoi o oră sau cam aşa terminând tot traseul în 7h:40, cu 11km şi 1100m D+.