Cățărare în zona pasurilor Falzarego și Giau

Ultima săptămână a „turneului” de work and climb a fost în zona Cortina d’Ampezzo, loc în care ne doream să revenim de ceva ani și tot nu s-a legat să ajungem. Am reușit acum, dar pot spune că n-am nimerit deloc momentul potrivit. Toată localitatea Cortina d’Ampezzo este un mare șantier în vederea pregătirii Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026, lucru ce face traversarea orașului o adevărată provocare pentru gestionarea răbdării în trafic. Parte din șantiere este și telecabina Falora, fapt ce ne-a ucis planul de a reface via ferrata Sci Club, întrucât accesul și retragerea se făceau cu cabina. Asta e ! Avem un motiv în plus să ne întoarcem în zonă !

Nu doar Cortina era în lucru, ci și o mare parte a secțiunii montane a drumului dinspre Veneția, deci toată durata de deplasării spre și dinspre Cortina este mai mare ca de obicei.

Noi ne-am cazat într-o comună aflată la 15 km sud de Cortina și, ca să ajungem spre Falzarego sau Giau, traversam implicit Cortina, iar timpul de tranzit dura între 40 și 60 de minute doar pentru oraș ! A fost horror din punctul ăsta de vedere și încă ne întrebăm cum de n-am văzut-o pe asta venind :)) . În ciuda acestui inconvenient, ne-am simțit bine și locurile vizitate ne-au plăcut super mult.

Cățărare pe pereții hotelului

Prima zi am ajuns în zonă cam pe la ora 17 și intenționam să mergem la o faleză să ne cățărăm. Cum pe la ora respectivă erau ~30 ^oC (la 1200 m alt.) și după ce am văzut aglomerația de pe drumul spre/dinspre Cortina, ne-am hotărât să mergem la o pantofăreală pe lângă hotel…

…dar când am văzut că hotelul nostru are niște trasee de escaladă amenajate pe pereții exteriori, ne-a venit o idee ! După ce am intrat în vorbă cu un barman super simpatic, care era și el cățărător amator, am aflat că singura condiție pentru a te cățăra este să ai echipament.

Acest hotel are 2 trasee de vreo 17 m înălțime asigurate cu ancore mecanice și top cu lanț și carabinieră. Pe lângă cele 2 trasee înalte mai sunt alte cca. 10 aflate pe bordura de piatră a curții interioare. Aici traseele au între 5 și 10 m înălțime. Tot de pe această bordură pornește și o via ferrata care șerpuiește pe mai mulți pereți (joși) ai hotelului ! Un ghid din zonă a amenajat aceste trasee (plus alte faleze de cățărat la care n-am reușit să ajungem căci era prea cald) cu scopul, presupun eu, de a ține tabere de inițiere în escalada și via ferrata.

Așadar noi am avut timp să intrăm pe un singur traseu pe care nici n-am reușit să-l legăm intr-un final. După cum mă așteptam, a fost greu, pe lângă faptul că era și extrem de cald. Este un traseu de anduranță pe riglete și greu de citit pentru că, well, creierul nu avea training pe bolovani încastrați în perete. Cu toate astea a fost super interesant !

Cățărare în Cinque Torri

Cinque Torri este un loc în care Ioana și-a dorit mult să ajungem, așa că ne-am dedicat o zi descoperirii acestuia. Unicul „dezavantaj” al acestui loc este accesul: fie faci un trekking la deal de 5km cu 500 m D+ (cca. 1h:30), fie iei un shuttle bus (10 EUR / persoană), fie mergi cu un telescaun (Seggiovia Cinque Torri chairlift) la un cost de 19 EUR / persoană la urcare.

Pentru că era cald afara și nici nu prea aveam timp, am mers cu shuttle bus-ul care se ia de pe drumul SR 48, din punctul numit pe Google Maps Navetta Shuttle Rifugio 5 torri. Drumul durează cam 15-17 minute și te lasă fix la refugiul Cinque Torri. De aici la baza stâncilor mai faci încă vreo 10 – 15 minute, în funcție de bolovanul sau turnul la care vrei să ajungi.

La final de zi am coborât pe picioare pentru că depășisem cu mult ora ultimei plecări a shuttle bus-ului (17:30). Așa am aflat ce distanță are drumul și faptul că ne-a luat 1h să-l facem.

Zona este super, super frumoasă și în cele 2 sectoare în care am fost am întâlnit stâncă compactă, trasee asigurate bine și linii clare.

Torre del Barancio

Ne-am cățărat întâi pe Torre del Barancio unde eu am făcut traseul Attenti al lupo (un 6a+ savage, care după mine ar fi măcar 6b+) și am încercat și Via Crupp (tot 6a+), dar pe care n-am reușit să-l leg.

Traseele sunt cam la 24 – 25 m lungime cu expunere estică. Ambele au startul puțin tricky, la fel și partea de top. Liniile sunt super frumoase, iar view-ul este impresionant.

Sasso Cubico

Ne-am mutat apoi și la Sasso Cubico, un mega bolovan super interesant care are trasee pe toate laturile, inclusiv 8a-uri și un 8b. Aici am încercat să intru pe un 6a numit Swing, însă nu am reușit să ies din surplomba de start. Are un pas de cel puțin 6c la intrare sau l-am înțeles eu complet greșit. S-a mai dus Ioana pe La Danza di Pier (6a) pe care l-a echipat și eu am reușit să-l fac flash. Si traseul ăsta are un pas de boulder de cel puțin 6b la intrare pe o mică surplombă de 30 de grade, pe mișcări de tensiune, cam dezechilibrate, cu prize bune la mâini. De altfel foarte frumos și spre final, unde chiar dacă e față dreaptă, mișcările sunt complexe și interesante.

La coborâre mi-am echipat traseul SN2 (6a+) care are start comun cu La Danza di Pier și pe care am reușit să-l fac on sight. Greu și ăsta, mai susținut puțin, dar cu top mai ușor de asigurat.

Cățărare în Passo Falzarego, Piccolo Lagazuoi

Passo Falzarego, cu muntele Lagazuoi, este mai degrabă recunoscut pentru trasee de escaladă multi-pitch, însă la baza pereților sunt și niște zeci de trasee de escaladă mai „scurte”, de până în 30 m lungime.

Alt lucru pentru care este recunoscută zona este complexul impresionat de galerii ce străbat muntele Lagazuoi, datând din Primul Război Mondial. Prin aceste galerii se poate naviga în lung și-n latul muntelui, la propriu, ele ajungând și spre vârful acestuia, la 2800 m alt. O astfel de galerie se află și la baza unui traseu pe care ne-am cățărat. Mulți oameni vin în zonă ca să facă trekking / explorare a acestor tuneluri, însă de reținut că, pe lângă frontală, e nevoie de niște haine mai groase întrucât este foarte rece în ele (undeva sub 10 grade).

Accesul către baza muntelui, din parcare, ne-a luat cam 50′. Poteca are 1.5 km cu 200 m D+. Pentru că am ajuns tarziu în zi, după ora 15, n-am apucat să ne dăm pe mare lucru. Ne-am dus în stânga de tot la Sectorul Sinistro (adică sectorul din stânga).

Am început cu un traseu ușor Martini 5b, care mi s-a părut mult mai ușor de atât. Apoi am mutat buclele la dreapta, pe traseul On the rocks, 6b, care a ieșit 2nd go. Un traseu foarte interesant care are cruxul pe niște mișcări de forță spre o aripă aflată puțin în dreapta traseului, de unde se pleacă pe niște pinch-uri late mai sus.

Ioana a făcut apoi on sight un 6a, mai la dreapta, numit My Way, iar la coborâre mi-a pus o manșă pe Dake San, 6c. Cu excepția unei mișcări, și implicit a unei opriri, am reușit să leg traseul. Dacă mai aveam timp, îi dădeam o încercare de trimitere, dar a rămas pe altă dată.

E un loc care mi-a plăcut super mult și în care, cu siguranță, vreau să revin. Stâncă impecabilă, linii frumoase și un view absolut impresionat asupra zonei.

Cățărare în Crépe de Oucéra

Aceasta zonă am descoperit-o din cauza prognozei nefavorabile din acea zi, când era anunțată ploaie mai pe după amiază. Dacă tot urma să vină ploaia pe noi, voiam să ne prindă într-o zonă cu acces mai ușor. Așadar am renunțat la intențiile noastre de a merge la Cinque Torri sau Lagazuoi (Falzarego) și astfel am căutat și găsit o faleză numită Crépe de Oucéra ce găzduiește peste 80 de trasee, cu un acces de numai 5 minute de la parcare (Crèpe de Oucèra Basse parking pe Google Maps), aflată pe drumul SP 638 ce leagă Cortina de pasul Giau.

Faleza este super frumoasă, cumva terasată, cu trasee de față dreaptă lungi de până la 30 – 35 m. Aici n-am reușit să legăm niciun traseu. Grele, nene, grele ! Am intrat „de încălzire” pe Primo Pelo (6a+) din care n-am înțeles mare lucru. M-a destructurat. Prize mici, mișcări greu de citit și intuit. Am intrat apoi Cielo Duro (6b+), unde oarecum am reușit să fac mișcările de intrare, unde cică e pasul, dar m-am oprit la o zonă udă și cam friabilă a traseului.

Ioana a intrat apoi pe Finta di niente, 6a+ de 30m, dar n-a reușit să-l lege. Apoi m-am dus eu mai la dreapta pe Ostrega che mena, 6b+, unde m-am blocat pe fața dreaptă de la final. Aici sunt mișcări cu prize de mâini fie foarte deschise, fie pinch-uri, pocket-uri și riglete în zona de 10 – 15 mm. Cu aceste prize la mâini ai niște ridicări mari de picioare, ceva ce n-am reușit să execut. Greu !

Cu siguranță, Crépe de Oucéra, ocupă un loc fruntaș în top faleze grele alături de cele de Orpierre, din Franța. Cu toate astea, mi-aș dori să revin aici pentru a relua niște trasee și de a încerca restul de sectoare.

Concluzii

Aceste 3 zone noi pe care le-am încercat sunt foarte frumoase și, în mod clar locuri de revenit. Mi-au plăcut din toate punctele de vedere, chiar dacă pe alocuri gradele nu prea reflectă realitatea. La una din faleze ne-am întâlnit la un moment-dat cu un grup de italieni care căutau un 6a. Din vorbă în vorbă, ne spuneau că peste tot unde au fost ei în zona Cortina, traseele gradului 6 (6a – 6c) sunt subcotate pentru că, spunea ei, sunt amenajate de ghizi care cațără 8a-8b și care abia de la gradele 7a în sus pot estima corect, în rest sunt cu o mare marjă de eroare :)) . Ne-am amuzat de opinia lor nesolicitată, într-un fel, dar care corespunde în totalitate cu a noastră.